ICCJ. Decizia nr. 2918/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2918/2004
Dosar nr. 1423/2004
Şedinţa publică din 28 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 ianuarie 2004, petentul M.G. s-a adresat cu plângere împotriva numiţilor B.M.C., subcomisar în cadrul I.P.J. Argeş şi B.M., tatăl primului, plângere adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, care a înaintat-o spre competentă soluţionare în baza art. 278/1 C. proc. pen., Curţii de Apel Piteşti, înregistrată fiind la această instanţă la data de 25 februarie 2004.
Prin această plângere, M.G. solicita infirmarea rezoluţiei nr. 23/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, privind pe recurenţii B.M. şi B.M.C., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 215 şi art. 213 C. pen., rezoluţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia, deoarece faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor menţionate.
Din motivarea rezoluţiei atacate, rezultă că petentul s-a adresat cu plângere pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., reclamând în esenţă următoarele:
În anul 2001, a înfiinţat SC M.M.C. SRL Piteşti, după ce s-a asociat cu B.M., căruia i-a cesionat 15% din părţile sociale ale societăţii, fără să primească contravaloarea acestora de 1.500.000 lei. Asociaţii au instalat o presă de ulei de floarea-soarelui în punctul „H." într-un imobil moştenit de nora lui B.M., însă B.M. nu a ţinut o evidenţă contabilă reală şi neobţinând profit, activitatea a încetat.
Totodată, în plângerea adresată, M.G. susţine că a predat numitului I.M., gestionar la ARO Câmpulung, autoturismul ARO proprietatea firmei, în vederea pregătirii pentru vânzare, dar acesta refuză în mod nejustificat să i-l restituie, refuzul fiind datorat ofiţerului de poliţie B.M.C., fiul lui B.M. care, s-a implicat nu numai în nerestituirea autoturismului, dar şi în activităţile firmei de la puntul H., ceea ce a condus la o activitate neprofitabilă firmei.
Petentul a solicitat astfel, tragerea la răspundere penală a subcomisarului B.M.C. şi a colonelului în rezervă B.M.C. şi a colonelului în rezervă B.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 26, cu referire la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 213 C. pen.
Parchetul, prin rezoluţia nr. 23/ P din 24 iulie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile menţionate, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora.
S-a apreciat în esenţă, de către parchet că modul în care au acţionat şi colaborat cei doi asociaţi, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor, nefăcându-se dovada că asociatul B.M. l-a indus în eroare pe petent cu ocazia încheierii contractului de asociere şi nici ulterior, întrucât toate acţiunile au avut caracter de afacere, au fost iniţiate de comun acord, iar nereuşita acestora nu-i este imputabilă nici unuia dintre ei.
În ceea ce priveşte refuzul de restituire a autoturismului se menţionează că există o hotărâre judecătorească şi, deşi s-a încercat punerea în executare a acestei sentinţe prin executorul judecătoresc, o atare încercare a rămas fără rezultat.
Împotriva acestei soluţii, petentul, în condiţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a făcut plângere la organul ierarhic superior, plângere înregistrată sub nr. 845/2003 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a fost respinsă ca neîntemeiată, apreciindu-se că soluţia pronunţată de procuror este legală şi temeinică.
După respingerea plângerii, petentul s-a adresat din nou cu plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a înaintat-o spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.
Prin această plângere critică soluţia pronunţată de procuror, mai exact rezoluţia nr. 23/ P din 24 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în esenţă, pentru următoarele motive:
- procurorul s-a pronunţat prin rezoluţie asupra infracţiunii prevăzută de art. 213 C. pen., deşi nu era competent, pentru că instrumentarea unei asemenea infracţiuni era de competenţa instanţei de judecată, fiind o infracţiune ce se judecă la plângerea prealabilă;
- subzistă infracţiunea de înşelăciune, interesele petiţionarului fiind vătămate, deoarece cei reclamaţi l-au indus în eroare la achiziţionarea presei, spunându-i că este vorba de o vânzare, banii fiind daţi de către petent lui B.M.;
- în legătură cu fapta prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, procurorul nu a pronunţat nici o soluţie.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 28 martie 2004, pronunţată în dosarul nr. 190/2004, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului M.G.
Curtea a reţinut că, în legătură cu faptul că infracţiunea prevăzută de art. 213 C .pen., nu a fost cercetată de instanţa de judecată, cum era corect, ci de procuror, această critică, nu este întemeiată.
Este adevărat că infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., se judecă la plângerea prealabilă, competentă fiind instanţa în instrumentarea cauzei, dar în speţa dedusă judecăţii, o atare infracţiune este conexă cu altă infracţiune, şi anume, infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), ce se instrumentează din oficiu, sesizarea instanţei cu privire la această infracţiune, făcându-se prin rechizitor.
Această conexitate este determinată, în primul rând, de aceleaşi părţi care sunt reclamate şi în general acelaşi obiect al sesizării, vizând pretinsele nereguli şi ilegalităţi comise de B.M. şi B.M.C. în legătură cu activitatea societăţii comerciale SC M.M.C. SRL.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., instanţa de fond a constatat că nu subzistă elementele acestei infracţiuni, întrucât dispunerea pe nedrept sau refuzul de a restitui autoturismul, nu priveşte pe cei reclamaţi, ci o altă persoană I.M.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu privire la achiziţionarea presei de ulei, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece aceasta a fost procurată de B.M. în baza unui contract de comodat.
De asemenea, pentru a exista elementele infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., se impunea a se demonstra că B.M. a avut intenţia de a induce în eroare cu privire la încheierea acestui contract sau a acordului vizând asocierea în firmă, în momentul încheierii acestora şi nu ulterior ceea ce nu rezultă din nici o probă a dosarului.
În ceea ce priveşte critica vizând nepronunţarea în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a apreciat că atâta vreme cât procurorul nu s-a pronunţat prin rezoluţie, nu se poate considera că a fost sesizată cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs M.G. care a criticat-o sub următoarele aspecte:
- nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la competenţa după materie, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen., deoarece pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., competenţa de soluţionare trebuia să revină instanţei de judecată;
- prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., deoarece nu a fost reţinută infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., probele administrate dovedind existenţa acestei infracţiuni în legătură cu achiziţionarea presei de ulei;
- nu a fost verificată legalitatea şi temeinicia infracţiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, motiv de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.;
- S-a comis o gravă eroare de fapt, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., deoarece instanţa a reţinut greşit neimplicarea celor doi inculpaţi în nerestituirea autoturismului ARO.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat.
Prima instanţă a reţinut în mod corect că infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen., se judecă la plângerea prealabilă, competentă fiind instanţa în instrumentarea cauzei, dar în speţă, această infracţiune este conexă cu o altă infracţiune şi anume, infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., care se instrumentează din oficiu, sesizarea instanţei făcându-se prin rechizitor.
Este de reţinut că această conexitate este determinată în primul rând de aceleaşi părţi care sunt reclamate şi, în al doilea rând, de acelaşi obiect al sesizării care vizează pretinsele nereguli şi ilegalităţi comise de B.M. şi B.M.C. în legătură cu activitatea SC M.M.C. SRL.
Rezultă că, în cauză operează conexitatea prevăzută de art. 34 lit. d) C. proc. pen., între cele două infracţiuni reclamate, art. 213 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., existând o legătură, reunirea cauzelor impunându-se pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei.
Este evident că, pentru buna înfăptuire a justiţiei o astfel de conexare poate opera şi atunci când există legătură între infracţiuni care se judecă la plângerea prealabilă şi infracţiuni care se instrumentează din oficiu, când sesizarea instanţei are loc prin rechizitoriu.
În raport de această situaţie, Curtea consideră că prima instanţă a apreciat corect că procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti era organul competent să instrumenteze cauza pentru ambele infracţiuni sesizate, competenţă atrasă de prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind statutul poliţistului.
Curtea consideră că prima instanţă a apreciat corect legalitatea şi temeinicia rezoluţiei procurorului, întrucât din probe nu rezultă că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 213 C. pen., întrucât dispunerea pe nedrept sau refuzul de a restitui autoturismul ARO nu priveşte pe cei reclamaţi, ci o altă persoană I.M., care deţine autoturismul şi care susţine că nu-l restituie până nu îi este restituită contravaloarea reparaţiilor ce le-a afectat.
De altfel, între petiţionar şi numitul I.M. a existat un proces civil în urma căruia, prin sentinţa civilă nr. 1487/2003 a Judecătoriei Giurgiu, acesta din urmă a fost obligat să restituie autoturismul ARO.
De asemenea, se consideră că în mod corect s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu privire la achiziţionarea presei de ulei folosită la punctul de lucru H., pentru că aceasta a fost procurată de B.M. în baza unui contract de comodat încheiat la 1 septembrie 2001, prin care firma SC M.M.C. SRL a încredinţat acestuia presa de ulei.
De altfel, această cauză îmbracă forma unui litigiu comercial, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia comercială, aflându-se dosarul nr. 4526/2002 ce are ca obiect ieşirea din societate şi împărţirea patrimoniului acesteia.
Referitor la motivul invocat care vizează nepronunţarea în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în mod corect instanţa de fond s-a considerat ca fiind nesesizată cu privire la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei infracţiuni atâta vreme cât procurorul nu s-a pronunţat prin rezoluţie.
Din conţinutul art. 2781 C. proc. pen., rezultă că se poate face plângere în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Având în vedere această situaţie, Curtea consideră că recursul declarat este nefondat astfel că, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să-l respingă.
Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.G. împotriva sentinţei penale nr. 25/F din 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2919/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
