ICCJ. Decizia nr. 3077/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3077/2004
Dosar nr. 2256/2004
Şedinţa publică din 4 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Turda, prin sentinţa penală nr. 381 din 14 aprilie 1999 a condamnat pe inculpatul I.G.S.R. la 4 luni şi, respectiv, un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute în final un an închisoare.
Totodată, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
S-a reţinut că, la 15 septembrie 1998, inculpatul a fost surprins de organele de poliţie conducând pe drumurile publice autoturismul marca Audi 100 cu numărul de înmatriculare provizoriu expirat.
Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel Cluj au respins apelul, respectiv, recursul declarate de inculpat, prin deciziile nr. 648/1999 şi respectiv nr. 915/1999.
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 şi 8 C. proc. pen., solicitând casarea acestora şi rejudecarea cauzei, întrucât faptele comise de inculpat au fost greşit raportate la art. 33 lit. a) C. pen., în loc de art. 33 lit. b) C. pen., şi că în raport de criteriile înscrise în art. 181 C. pen., instanţele nu au evoluat corespunzător gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat, cu consecinţa greşitei condamnări a acestuia.
Recursul în anulare este întemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 17 C. pen., infracţiunea este fapta ce prezintă pericol social, comisă cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Totodată, infracţiunea reprezintă unicul temei al răspunderii penale.
Deosebit de acestea, potrivit art. 181 din acelaşi cod, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, vădit lipsit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte este guvernată de criteriile înscrise în alin. (2) al aceluiaşi text de lege şi anume: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurarea în care a fost comisă, urmarea produsă ori ce s-ar fi putut produce, persoana şi conduita făptuitorului.
Din formularea dată de lege acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în ansamblu la stabilirea gradului de pericol social.
Sancţiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, îşi poate îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii numai în măsura în care corespunde gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa măsurii luate faţă de el.
În cauză, deşi faptele comise de inculpat se circumscriu, în principiu, cerinţelor textelor de lege incriminatoare, totuşi acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni în sensul legii penale.
Este adevărat că inculpatul, în ziua de 15 septembrie 1998, a condus pe drumuri publice, pe distanţa Bucureşti – Turda, autoturismul proprietate personală, cu număr provizoriu de înmatriculare, a cărui valabilitate expirase din data de 8 septembrie 1998, dar, raportându-se exclusiv la această împrejurare, instanţele au considerat, greşit, că fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, cu consecinţa condamnării nejustificate a inculpatului.
Nu este lipsită de relevanţă împrejurarea că, între momentul depistării şi cel al expirării valabilităţii numărului provizoriu, a trecut doar o săptămână iar, ulterior săvârşirii faptelor, la 24 septembrie 1998, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor, Serviciul circulaţie, a eliberat inculpatului o nouă autorizaţie provizorie de circulaţie valabilă 30 de zile pentru ca acesta să definitiveze formalităţile de înmatriculare şi obţinere a certificatului de înmatriculare.
Pe de altă parte, sub aspectul circumstanţelor personale, se constată că inculpatul, în vârstă de 22 ani, atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârşirea faptelor.
Din fişa antecedentelor penale rezultă că acesta nu a mai comis alte fapte penale.
În aceste condiţii, condamnarea inculpatului apare nemeritat de severă şi în vădită disproporţie cu consecinţele reduse ale încălcării de lege menţionate.
În raport de considerentele expuse mai sus Curtea, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 410 pct. 71 C. proc. pen., întrucât instanţele au făcut o greşită aplicare a legii, de natură să influenţeze soluţia procesului, urmează a admite recursul în anulare, să caseze hotărârile atacate şi rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., să achite pe inculpat pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966.
Conform art. 91 lit. b) C. pen., se va aplica inculpatului sancţiunea administrativă a mustrării cu avertisment.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 381 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Turda, deciziei penale nr. 648 din 12 iulie 1999 a Tribunalului Cluj şi deciziei penale nr. 915 din 22 septembrie 1999 a Curţii de Apel Cluj, privind pe inculpatul I.G.S.R.
Casează hotărârile atacate şi rejudecând, în baza art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., achită pe inculpat pentru cele două infracţiuni, prevăzute de art. 35 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, constatând lipsa pericolului social conform art. 181 C. pen.
Conform art. 91 lit. b) C. pen., aplică inculpatului sancţiunea administrativă a mustrării cu avertisment.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3044/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3084/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
