ICCJ. Decizia nr. 3116/2004. Penal. Art.178 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3116/2004
Dosar nr. 1142/2004
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 270 din 7 februarie 2002, pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost condamnat inculpatul P.G.A. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fixându-se termen de încercare 4 ani.
În rezolvarea laturii civile a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile S.I. suma de 50.000.000 lei despăgubiri civile şi 50.000.000 lei daune morale.
Împotriva soluţiei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, inculpatul P.G.A. şi partea civilă S.I.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- omisiunea de a se cita în cauză în calitate de parte responsabilă civilmente a societăţii de asigurare, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995;
- greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul că aceasta este prea mică în raport de fapta comisă.
La rândul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în sensul că greşit a fost condamnat, deoarece autoturismul angajat în accident a fost condus de victimă, fapt ce exclude răspunderea sa penală.
În sfârşit, partea civilă a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul întinderii cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, în sensul că acesta este prea mic.
Prin Decizia penală nr. 694 din 12 noiembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, s-au admis toate apelurile şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare.
S-a reţinut în considerentele deciziei că se impune introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente, respectiv S.A.R. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia Piteşti.
După casare, prin sentinţa penală nr. 502 din 3 martie 2003, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul P.G.A. la un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.A. Cluj Napoca, sucursala Muntenia Piteşti, la plata sumei de 40.000.000 lei către partea civilă S.I., la 10.000.000 lei despăgubiri civile şi la 75.000.000 lei daune morale către aceeaşi parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 2 februarie 1999, în jurul orelor 22,10, organele de poliţie ale municipiului Piteşti au fost sesizate în legătură cu faptul că pe str. Exerciţiu din Piteşti s-a produs un accident de circulaţie.
La faţa locului, pe sensul de mers spre str. Ion Antonescu în dreptul imobilelor a fost găsit în stare de staţionare autobuzul aparţinând S.C. R. S.A. Piteşti, orientat cu faţa spre direcţia respectivă şi care fusese condus de numitul D.A.G.
La o distanţă de 0,5 metri în faţa autobuzului, pe acelaşi sens de mers a mai fost găsit în poziţie de staţionare şi autoturismul Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare provizoriu, orientat cu faţa spre autobuz.
Din accident a rezultat avarierea celor două autovehicule şi vătămarea corporală a inculpatului, iar numitul S.M. a decedat.
Din depoziţiile martorilor reiese că, în seara zilei de 2 februarie 1999, inculpatul s-a întâlnit cu victima S.M. cu care era prieten de mult timp, mai întâi la barul T. din Piteşti după care s-au deplasat la barul O. unde s-au întâlnit cu mai mulţi prieteni, iar în jurul orelor 22,00, cei doi au plecat de la barul O. şi s-au deplasat cu autoturismul menţionat mai sus, fără a se putea stabili din probele administrate scopul şi destinaţia acestei deplasări.
În dreptul sediului A. Piteşti, unde strada este în pantă şi în curbă, din cauza vitezei neadecvate, autoturismul Dacia a părăsit banda sa de mers şi a intrat pe contrasens, lovindu-se frontal cu autobuzul care circula regulamentar pe traseul de transport în comun, cartier Trivale – Centru.
Experţii tehnici au apreciat că autoturismul, venind din zona centrală a municipiului Piteşti, s-a înscris pe str. Exerciţiu însă din cauza vitezei foarte mari, de 196 km/h, în sectorul de drum respectiv, în condiţiile de pantă şi curbă nu a putut fi realizat virajul, motiv pentru care s-a lovit frontal cu autobuzul.
În drept, fapta inculpatului a fost încadrată în dispoziţiile art. 178 alin. (2) C. pen., respectiv ucidere din culpă.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinându-se circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimului special.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând înlocuirea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului din art. 81 în art. 861 C. pen. şi aplicarea Legii nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse.
Partea civilă S.I. a criticat sentinţa sub aspectul rezolvării laturii civile şi a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.
Şi inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident.
Prin Decizia penală nr. 310 din 26 iunie 2003, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti şi de inculpatul P.G.A. şi s-a desfiinţat în parte sentinţa în sensul că în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 s-a constatat graţiată pedeapsa aplicată.
Prin aceeaşi decizie s-a respins apelul părţii vătămate S.I. ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, precum şi faptul că pedeapsa la care a fost condamnat este graţiată.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs inculpatul P.G.A., care o critică pentru nelegalitate, invocând şi de această dată că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu el s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident, ci victima.
Prin Decizia penală nr. 417 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul declarat de inculpatul P.G.A. şi, cu majoritate, a casat hotărârile atacate şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.
În aceeaşi decizie, un judecător al completului de judecată a format opinie separată, în sensul respingerii recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
Împotriva deciziei penale nr. 417 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei şi rejudecând, menţinerea soluţiilor pronunţate de instanţele de fond şi de apel.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul în anulare este nefondat din următoarele considerente:
Pentru a pronunţa Decizia recurată, instanţa de control judiciar a constatat că vinovăţia inculpatului a fost reţinută în baza unor probe contradictorii, care nu sunt de natură să formeze, fără dubii, concluzia că inculpatul este autorul infracţiunii de ucidere din culpă.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că declaraţiile martorilor, pe care şi-a întemeiat parchetul trimiterea în judecată a inculpatului P.G.A., sunt cele date de I.C., D.A., V.G. şi D.M.
Faţă de aceste declaraţii, instanţa de recurs a constatat că sunt contradictorii, după cum vom arăta.
Martorul D.A. (conducătorul autobuzului implicat în accident) a declarat la data producerii accidentului, 2 februarie 1999, că nu a reţinut fizionomia celor doi ocupanţi ai autoturismului şi că nu poate preciza cine a fost la volanul autoturismului întrucât era întuneric şi a suferit un şoc emoţional.
Martorul a mai declarat, la acea dată, că nu a participat la scoaterea victimelor din autoturism.
În declaraţia dată după aproximativ un an şi o lună, respectiv 13 martie 2000, martorul revine asupra primei declaraţii, în sensul că relatează mai multe amănunte cu privire la găsirea unor chitanţe pe numele inculpatului în torpedo-ul maşinii.
Prin declaraţia dată în faţa instanţei, la 31 mai 2001, martorul contrazice primele două declaraţii, în sensul că el a participat la scoaterea celor doi tineri din autoturism.
Martorul I.C., în prima declaraţie din 2 martie 1999 a precizat că nu a văzut împrejurările comiterii accidentului de circulaţie şi nici cine a condus autoturismul implicat în accident, afirmând că a ajuns la locul accidentului când cei doi ocupanţi ai autoturismului erau deja scoşi din maşină şi întinşi pe trotuar.
La 11 iulie 2000, acelaşi martor declară că ocupantul scaunului din dreapta faţă era victima S.M., pe care l-a tras afară din maşină şi l-a întins pe trotuar.
Martorul a mai precizat că a fost de faţă când conducătorul autoturismului a fost scos afară şi l-a căutat pe acesta în buzunar, găsindu-i actul de identitate şi constatând că se numeşte P.A.
Martorul V.G., în prima declaraţie, a relatat faptul că la data producerii accidentului, în timp ce transporta o femeie gravidă la Spitalul Judeţean Argeş, a fost oprit la locul accidentului şi a dus la spital una din persoanele accidentate.
În această declaraţie, martorul a precizat că nu a văzut cum s-a petrecut accidentul, nici poziţia ocupată de cei doi tineri în maşină, întrucât a ajuns la faţa locului când cei doi ocupanţi erau deja scoşi din autoturism.
În declaraţia din 12 iulie 2000, dată după un an şi şase luni de zile, martorul revine asupra primei declaraţii în sensul că, ajuns la faţa locului, a văzut când persoana pe care a transportat-o la spital a fost scoasă pe uşa din dreapta a autoturismului, identificând-o ca fiind S.M., băiatul doctorului S. de la Spitalul Judeţean.
Martorul D.M. a declarat, la 17 iunie 1999, că nu poate preciza cu certitudine cine a fost la volanul autoturismului în momentul impactului.
Acelaşi martor, la 13 martie 2003, a revenit asupra primei declaraţii, relatând, cu amănunte, faptul că, personal, a scos din autoturism pe ocupantul din partea dreaptă, care era blond-şaten şi mai solid decât cel de la volan.
Analizând aceste declaraţii, Curtea constată că, într-adevăr, sunt contradictorii cu privire la desfăşurarea reală a evenimentelor.
Pe de altă parte, martorul G.C.M., în declaraţia dată la data de 8 martie 1999, a arătat că, fiind, printre alţii, cu S.M. şi P.A. la barul O., aceştia doi s-au ridicat şi au ieşit din bar. Martorul l-a strigat pe P.A. să discute ceva cu el, timp în care S.M. s-a deplasat la autoturism, a deschis portiera stângă faţă, a pornit motorul şi-l tot striga pe P.A. deoarece se grăbea.
P.A. s-a deplasat la autoturism, urcându-se pe scaunul din dreapta faţă, după care au plecat.
Martorul şi-a menţinut declaraţia şi la data de 11 iulie 2000.
Martorul N.F.I., în declaraţia dată la 25 februarie 1999, arată că, ajungând la locul accidentului, în momentele imediat următoare (acesta se afla în autoturismul din spatele autobuzului), împreună cu martorul HG, a deschis uşa din dreapta faţă şi a scos din autoturism un individ de aproximativ 20-25 ani, slab şi mic de înălţime, care se văita de durere.
L-au aşezat pe trotuar, după care l-au scos şi pe cel de la volan, aşezându-l, de asemenea, pe trotuar.
Martorul HG, în declaraţia sa, susţine cele relatate de martorul N.F.I.
Martorul B.A., în declaraţia din 14 martie 1999, a afirmat că, ajuns la locul accidentului, în jurul autoturismului a văzut 3-4 persoane care, în momentul sosirii lui, erau aplecate asupra a două persoane ce erau întinse pe carosabil.
A constatat că cel întins pe carosabil, în partea dreaptă a autoturismului, era un individ de statură mică, aproximativ 1,70 m, iar celălalt individ se afla pe trotuarul din partea stângă a acelui autoturism şi nu mai mişca deloc.
De asemenea, a reţinut că acesta din urmă era foarte solid.
Instanţa, apreciind din ansamblul declaraţiilor, că cele date în perioada imediat următoare producerii evenimentului rutier, sunt cele care reflectă adevărul, urmează să înlăture declaraţiile date de martorii I.C., V.G., D.A. şi D.M., declaraţii date după o perioadă de cel puţin un an de zile de la momentul producerii accidentului şi care contrazic în totalitate declaraţiile lor iniţiale.
Coroborând declaraţiile date în cauză cu expertizele medico-legale şi expertizele tehnice efectuate în cauză, rezultă că, în momentul producerii accidentului, la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare provizoriu se afla S.M.
Referitor la opinia separată a judecătorului, Curtea apreciază că şi aceasta este nefondată, întrucât a luat în consideraţie numai declaraţiile ulterioare ale martorilor D.M., V.G., D.A., I.C. şi G.M., înlăturând rapoartele medico-legale şi expertizele tehnice efectuate în cauză.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respins recursul în anulare, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 417 din 2 octombrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, privind pe inculpatul P.G.A.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3109/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3120/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
