ICCJ. Decizia nr. 3117/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3117/2004
Dosar nr. 2172/2003
Şedinţa publică din 8 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 mai 2001, petentul S.T.F. a formulat plângere penală contra intimatului P.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzut de art. 205 C. pen. şi respectiv, de art. 206 din acelaşi cod, el solicitând şi acordarea sumei de 50.000.000 lei daune morale.
Plângerea a fost motivată pe considerentul că, în calitatea sa de medic primar, şef de secţie ATI II-a Spitalului Clinic judeţean Oradea, a fost lezat şi i s-au adus prejudicii morale, întrucât intimatul a sesizat în scris conducerea unităţii spitaliceşti, precum şi Colegiul Medicilor Bihor, acuzându-l că a periclitat grav viaţa soţiei lui care, internată fiind în secţia condusă, la data de 14 martie 2001 a avut o hemoragie masivă şi el i-ar fi refuzat administrarea de sânge.
Intimatul, în sesizarea scrisă adresată autorităţilor menţionate, ar fi catalogat atitudinea medicului ca fiind „incalificabilă, nu are nimic comun cu deontologia profesională şi statutul de medic", afirmaţii considerate ca având caracter insultător şi calomnios la adresa probităţii sale profesionale şi administrative, ca şef de secţie ATI.
Totodată, scrisoarea sesizare, în modul arătat, a fost considerată că a ajuns la cunoştinţa publicului.
Parchetul Militar Teritorial Bucureşti, prin rezoluţia dată în dosarul nr. 1907/P/2001, la 25 februarie 2002 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de maiorul P.I., pentru infracţiunile prevăzute de art. 205 şi art. 206 C. pen.
Rezoluţia a reţinut că P.I. a acţionat în sesizarea menţionată, fiind puternic afectat de situaţia gravă a sănătăţii soţiei sale (care a şi decedat), şi cu convingerea că medicii şi personalul medical trebuia să facă totul pentru atenuarea suferinţelor bolnavei el neavând nici un moment intenţia de a-l calomnia sau insulta pe medic.
S-a mai reţinut că scrisoarea-sesizare a fost adresată către şefii ierarhici ai medicului S.T.F. pentru luarea de măsuri necesare îngrijirii soţiei intimatului şi faptul că plângerea sa a fost supusă dezbaterii conducerii spitalului, nu-i este imputabilă.
Totodată, s-a mai motivat că plângerile şi reclamaţiile persoanelor nemulţumite de prestaţia unui funcţionar sau alt salariat, adresate factorilor în drept să ia măsuri şi să remedieze situaţiile reclamate, nu pot fi catalogate drept calomnii.
Rezoluţia a mai reţinut că probele administrate au confirmat că P.I. nu i-a adresat direct petentului nemulţumirile sale, apreciate ca fiind calomnioase, precum şi faptul că nu au fost făcute în public sau cu intenţia vădită de a-l calomnia. De asemenea, s-a concluzionat că, astfel, nu sunt îndeplinite laturile obiectivă şi subiectivă pentru nici una din infracţiunile presupus a fi fost săvârşite de intimat.
Împotriva rezoluţiei, petentul S.T.F. s-a adresat cu plângere prim procurorului militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, care prin rezoluţia din 5 iulie 2002, a respins-o.
Nemulţumit şi de această soluţie, petentul a formulat plângere la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, respinsă prin sentinţa nr. 7 din 15 ianuarie 2003.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză nu sunt motive care să fie de natură a schimba soluţia dată de organele de urmărire penală.
Împotriva sentinţei, petentul a declarat apel, motivele invocate fiind nelegalitatea acesteia, în sensul existenţei indiciilor în vederea finalizării, de către Parchetul Militar Oradea, a urmăririi penale prin emiterea rechizitoriului pentru ca intimatul P.I. să fie trimis în judecată şi suspendarea soluţionării dosarului pentru sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 lit. c) C. proc. pen.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 25 din 3 aprilie 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, petiţionarul a declarat recurs, motivele de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre, s-a făcut o greşită aplicare a legii şi s-a comis o eroare gravă de fapt.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 17 C. pen., infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
Art. 19 din acelaşi cod, prevede că există vinovăţie când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie.
Privite prin prisma acestor dispoziţii legale, afirmaţiile lui P.I., cuprinse în scrisoarea, sesizare datată 19 martie 2001 nu constituie laturile obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de insultă şi de calomnie, odată ce ele au fost determinate de o realitate relatată de mama soţiei sale, persoană care a supravegheat-o pe aceasta din urmă în perioada internării în secţia coordonată de petent, şi de medicul curant de specialitate oncologie, iar aprecierile gen „atitudinea şi acţiunea acestui medic" ca fiind incalificabile, ce nu are nimic comun cu deontologia „profesională şi statutul de medic" au fost generate de factori psihici, de moment şi, în acelaşi timp, stresanţi pentru cel care ştia că soţia era bolnavă incurabil şi avea dureri insuportabile, iar dorinţa lui de a o ajuta în vreun fel l-a determinat să apeleze la înţelegere şi mai multă aplecare spre tratarea ei.
În ce priveşte comiterea, în cauză, a unei grave erori de fapt astfel cum susţine petentul că s-ar fi regăsit, întrucât nu a fost sesizată Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 lit. c) C. proc. pen. şi acest motiv de recurs este nefondat.
Prin Decizia nr. 134 din 23 martie 2004, Curtea Constituţională, în dosarul nr. 577 D/2003, a respins excepţia menţionată.
În consecinţă, recursul declarat de petent nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 C. proc. pen., petentul recurent va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.T.F. împotriva deciziei penale nr. 25 din 3 aprilie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3074/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3140/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
