ICCJ. Decizia nr. 3136/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

CAMERA DE CONSILIU

Decizia nr. 3136/2004

Dosar nr. 3225/2004

Şedinţa din 9 iunie 2004

Asupra recursului penal de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2004, pronunţată în dosarul nr. 1700/2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de recuzare formulată de inculpatul G.G. împotriva judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

Prin aceeaşi încheiere s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin încheierea de şedinţă din 18 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti s-a luat act de cererea de recuzare formulată de inculpatul G.G. împotriva tuturor magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării.

Cererea de recuzare a fost formulată oral, în faţa instanţei, motivată prin aceea că, nu i-au fost luate în considerare cererile privind probele formulate în apărare, pe parcursul cercetării judecătoreşti, considerente reiterate şi în faţa Curţii.

Analizând cererea în raport de dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., Curtea a reţinut că, petentul nu a invocat în concret cazurile de incompatibilitate pentru fiecare judecător al instanţei, astfel cum o cer prevederile legale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care a reiterat aceleaşi considerente privind neluarea în considerare a probelor formulate în apărare.

Examinând recursul declarat în raport de aceste critici, cât şi de dispoziţiile legale ce reglementează această instituţie se constată că recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 52 alin. (5) C. proc. pen., recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate pentru fiecare judecător.

Recurentul petent nu a indicat, în concret, cazurile de incompatibilitate pentru fiecare judecător, ci a motivat generic cererea sa privind nemulţumirea cu privire la probele administrate în apărare.

Or, în acest context, în mod corect instanţa a respins cererea de recuzare, atâta timp cât, nu au fost respectate prevederile imperative cuprinse în art. 52 C. proc. pen.

Pentru aceleaşi considerente recursul este nefondat şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul inculpat G.G. împotriva încheierii din 24 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1700/2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3136/2004. Penal. încheiere. Recurs