ICCJ. Decizia nr. 3141/2004. Penal. Art.20,174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3141/2004
Dosar nr. 2257/2004
Şedinţa publică din 9 iunie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din actele dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia II–a penală, prin sentinţa nr. 304 din 2 martie 2004, condamnă pe inculpatul M.M. la 9 ani de închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 71 C. pen.
Inculpatul este menţinut în stare de arest, iar din durata pedepsei i se deduce detenţia preventivă, de la 23 martie 2003 până la zi.
El este obligat să plătească 5.831.360 lei cheltuieli de spitalizare a victimei, la Spitalul Bagdasar – Arseni, şi 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanţa reţine, în esenţă, că, la data de 23 martie 2002, inculpatul a avut o altercaţie cu numitul E.C., pe care l-a lovit, în mod repetat, cu cuţitul, în abdomen şi torace, punându-i viaţa în primejdie.
Inculpatul declară apel, cerând reducerea pedepsei, deoarece a fost provocat de victimă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia II–a penală, prin Decizia nr. 247/ A din 5 aprilie 2004, respinge, ca nefondat, apelul şi îl obligă pe apelant la 900.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Prin recursul de faţă, inculpatul critică Decizia, reiterând cererea din apel.
Critica este nefondată.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, pe care a calificat-o, corespunzător şi a dozat just pedeapsa aplicată inculpatului.
Martorii B.M. şi M.M., care au fost de faţă la comiterea agresiunii, declară, constant, că inculpatul a lovit victima, fără ca aceasta din urmă să fi avut o comportare provocatoare.
Nu sunt, deci, îndeplinite cerinţele articolului 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării.
De asemenea, nu sunt alte temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicate inculpatului, care a mai fost condamnat, la 4 ani de închisoare.
Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în considerare din oficiu.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menţinută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 247 din 05 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Compută arestarea preventivă a inculpatului de la 23 martie 2002 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 314/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3142/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
---|