ICCJ. Decizia nr. 3258/2004. Penal. Recuzare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3258/2004
Dosar nr. 3360/2004
Şedinţa din 15 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată la 3 iunie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. 4343/2004, a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul D.M., privind magistraţii din cadrul Tribunalului Prahova, în dosarul acestuia, nr. 3178/2004.
Pentru a pronunţa încheierea, instanţa a reţinut că petentul, recurent în sus-indicatul dosar, la 31 mai 2004, a formulat cerere de recuzare împotriva tuturor magistraţilor din cadrul acelui tribunal, el susţinând că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 53, art. 51, art. 50, art. 49 şi art. 48 C. proc. pen., obiectul cauzei constituind recursul declarat împotriva sentinţei penale nr. 141 din 31 martie 2004 a Judecătoriei Mizil.
Încheierea pronunţată a fost motivată pe neîndeplinirea dispoziţiilor art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora „recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător".
Împotriva încheierii, petentul a declarat recurs, nemotivat în scris şi nici oral.
Recursul nu este fondat.
Art. 46 şi următoarele C. proc. pen., prevăd, expres, cazurile de incompatibilitate ale judecătorilor.
Potrivit art. 51 alin. (2) din acelaşi cod, recuzarea se formulează cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării.
În aceeaşi ordine de idei, art. 52 alin. (5) C. proc. pen., prevede că recuzarea care priveşte întreaga instanţă trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care se află fiecare judecător".
Or, petentul neindicând în cererea de recuzare nici un motiv concret care să constituie caz de incompatibilitate în care s-ar afla fiecare judecător, încheierea recurată este legală.
Ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent va fi respins, ca nefondat.
Conform art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.M. împotriva încheierii din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, în dosar nr. 4343/2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3257/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3259/2004. Penal. Recuzare. Recurs → |
---|