ICCJ. Decizia nr. 3255/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3255/2004
Dosar nr. 5615/2003
Şedinţa publică din 14 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 680/ P din 27 decembrie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea l-a trimis în judecată pe inculpatul V.F.E., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, solicitând să fie condamnat, în baza art. 174 alin. (1) C. pen.
Situaţia de fapt reţinută în actul de acuzare a fost aceea că, inculpatul, la data de 14 iulie 1997, ora 19,30-45, în timp ce se deplasa cu autoturismul de culoare roşie, prin cartierul Buricioaia, l-a surprins pe minorul D.P., de 17 ani, care se deplasa cu căruţa, proprietate a tatălui, pe drum şi pentru motivul că i-a blocat calea de acces, i-a aplicat o lovitură de şurubelniţă în piept (zona costală stângă), producând moartea instantanee a acestuia.
De fapt, în cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că minorul a fost găsit mort, iar martorii au văzut trecând prin acel loc, în momentul în care şi victima circula cu căruţa, o singură maşină, aceea a inculpatului.
În rest, deşi inculpatul nu a recunoscut decât ceea ce arătase şi martorul ocular (că s-au intersectat în mers), acuzarea se întemeiază pe prezumţia că „probabil" cei doi au avut o altercaţie, victimei căzându-i o roată şi astfel blocând drumul, ceea ce (probabil) l-a determinat pe inculpat să reacţioneze violent.
Prin sentinţa penală nr. 349 pronunţată la data de 2 decembrie 2002, în dosarul penal nr. 19/P/2002, Tribunalul Vrancea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. A constatat că inculpatul a fost arestat în intervalul de timp 19 iulie 1997 – 13 octombrie 1997 şi s-a respins acţiunea civilă.
Această sentinţă a arătat în considerente că numai împrejurarea că inculpatul a fost văzut de martorul C.D., că s-a intersectat cu o căruţă, în mers, cu puţin timp înainte de descoperirea în acel loc a victimei, nu poate constitui suport probator pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului, cu atât mai mult cu cât, martorul T.V. a declarat „pe drumul respectiv trec multe maşini, oameni, care merg la sondă, pescuit sau lemne".
(Împrejurarea că martorul C.D. a văzut maşina inculpatului, nu înseamnă că pe acolo nu au trecut şi altele, în alte momente decât cel în care martorul pornise la drum).
În acelaşi timp sentinţa a menţionat că actele şi lucrările dosarului, în direcţia stabilirii vinovăţiei, sunt bazate pe incertitudini generate de ambiguitate, confuzie şi contradicţii între declaraţiile martorilor şi alte probe, care nu au fost în măsură să lămurească clar împrejurările comiterii faptei.
Instanţa şi-a bazat soluţia pe principiul că orice dubiu profită inculpatului (alegând această soluţie, iar nu să încerce clarificarea probelor).
Pe baza aceluiaşi material probator (fiind o cale de atac devolutivă, avea posibilitatea să efectueze probe noi), Curtea de Apel Galaţi prin Decizia penală nr. 525/ A pronunţată la data de 17 septembrie 2003, în dosarul penal nr. 323/2003 a admis apelul parchetului şi a desfiinţat sentinţa. Rejudecând cauza, conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prin săvârşirea în loc public, prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. i) C. pen., texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul V.F.E. la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, conform art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
Inculpatul a fost obligat la 15.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.M. şi la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 15.000.000 lei.
Deşi martorul C.D., martor ocular declarase că „a fost ajuns din urmă de o căruţă trasă de un cal sur condusă de un tânăr brunet care ţinea picioarele pe podină şi avea un bici în mână, iar după circa 500 m, s-a intersectat cu o maşină de culoare roşu închis, fiecare pe partea lui dreaptă şi atât căruţa cât şi maşina nu s-au oprit deloc şi nu a auzit nici un zgomot, altercaţii sau discuţii" instanţa de apel a considerat că din probele administrate se poate reţine următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 14 iulie 1997, pe drumul ce leagă localitatea Burcioaia de lunca Siretului, punctul „Plopii canadieni" se deplasa cu căruţa trasă de un cal, victima D.P. Intrând pe o porţiune de drum lutos, cu denivelări, piuliţa, ce asigura roata stângă faţă s-a deşurubat, aceasta căzând cu tot cu butuc. În aceste împrejurări victima a oprit atelajul în mijlocul drumului încercând să remedieze defecţiunea. Din urmă a fost ajuns de autoturismul condus de inculpatul V.F.E., care a părăsit drumul de ţară, circulând pe marginea acestuia, ne mai având loc pentru a-şi continua deplasarea.
Inculpatul enervat că victima i-a blocat drumul, a oprit autoturismul şi i-a adus reproşuri, poate chiar a ameninţat-o. Victima, un minor de 17 ani, de etnie rromă, orgolioasă şi considerând că inculpatul se află în maşină şi nu i se poate întâmpla nimic, având timp să se retragă dacă ar fi observat că acesta intenţionează să coboare din maşină, s-a apropiat de portiera faţă, vrând să demonstreze că nu îi este frică, moment în care V.F.E., pe geamul lăsat în jos, cu o şurubelniţă i-a aplicat o lovitură în piept între arcurile costale, străpungându-i inima. În momentele următoare, inculpatul a părăsit locul faptei, întorcând maşina şi deplasându-se pe terenul acoperit cu iarbă, ceea ce explică lipsa urmelor pneurilor autovehiculului său pe drumul lutos, iar victima părăsind-o puterile datorită hemoragiei interne, sa deplasat, de fapt s-a clătinat pe picioare şi a căzut cu capul dincolo de drum în iarbă, iar picioarele i-au rămas în mijlocul drumului.
S-a mai reţinut şi că mecanismul producerii leziunilor letale corespund întru-totul poziţiilor ce le aveau inculpatul şi partea vătămată în momentul săvârşirii agresiunii, iar pentru inculpat era ceva obişnuit să deţină şurubelniţe (le folosea la reglarea maşinilor de cusut).
Împotriva deciziei de condamnare pronunţată în apel, în termen legal, inculpatul a declarat recurs motivat scris.
Criticile au vizat motivul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., inculpatul recurent arătând că Decizia de condamnare este rezultatul unei grave erori judiciare, născută din insuficienţa probelor şi greşita interpretare a celor existente.
Recurentul a solicitat fie, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să se caseze Decizia şi să se păstreze soluţia din sentinţa primei instanţe, fie, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c), să se caseze Decizia de apel şi să se trimită cauza spre rejudecare Tribunalului Vrancea, pentru completarea probelor şi clarificarea contradicţiilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând Decizia atacată dar şi sentinţa, în raport de critica formulată, cât şi din oficiu, faţă de probele existente, constată că Decizia dată în apel nu este legală şi temeinică, inculpatul recurent considerând-o, în mod justificat, o gravă eroare judiciară.
Nici una dintre hotărârile pronunţate nu a avut ca premiză de plecare în raţionament, o situaţie de fapt corect reţinută.
Instanţa de fond a considerat firesc să ţină seama de principiul că dubiul profită inculpatului, fără să încerce mai întâi, în virtutea principiului rolului activ în aflarea adevărului, să epuizeze toate probele posibile.
Instanţa de apel, în schimb, a stabilit ca dovedită o situaţie de fapt şi vinovăţia, fără a clarifica toate aspectele şi în absenţa unor probe care să le dovedească, presupunând cam cum s-a putut petrece fapta, ceea ce este de neadmis.
La o analiză amănunţită şi atentă a probelor rezultă ca fiind dovedite doar: simpla întâlnire a victimei cu inculpatul, decesul şi cauza morţii victimei, folosirea unui autoturism roşu de către inculpat, urmărirea victimei de-a lungul zilei de către un autoturism roşu însă cu geamuri fumurii, traficul auto intens, de pe drumul unde a fost găsit cadavrul (drum pe care în momentul în care martorul a privit, l-a văzut întâmplător pe inculpat), că instrumentul vulnerant ascuţit înţepător folosit putea fi o şurubelniţă, ca aceea pe care inculpatul o avea pentru reglarea maşinii de cusut (sau orice alt obiect ascuţit sau şurubelniţă), caracterul serios şi liniştit al inculpatului, comportarea neschimbată a acestuia, după eveniment.
Asamblarea acestor aspecte nu conduce la o situaţie din care să se poate extrage vinovăţia inculpatului, deci probele sunt insuficiente sub acest aspect. Este considerentul pentru care recursul este fondat, urmând a fi admis, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Pentru eliminarea oricărui dubiu în privinţa vinovăţiei inculpatului, Curtea consideră că trebuiau şi puteau fi verificate şi alte aspecte, motiv pentru care admiţându-se recursul, urmează a fi casate ambele hotărâri şi să se rejudece cauza.
Instanţa de fond va avea în vedere următoarele recomandări:
1) Singurul martor ocular al evenimentului, C.D., atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească a declarat că atât autoturismul condus de inculpat, cât şi căruţa, condusă de victimă, mergând la trap circulau în sens opus, fiecare pe partea lui dreaptă, regulamentar; nici una nu s-a oprit şi nu a avut loc vreun incident, nu s-a auzit zgomot, altercaţii sau discuţii.
A mai arătat că era sfârşitul zilei şi după aproximativ 45 minute a fost anunţat despre deces.
Ceea ce se poate deduce din aceste declaraţii este că inculpatul a fost văzut la întoarcerea din Lunca Siretului, direcţie spre care victima s-a îndreptat. Deoarece la o distanţă de aproape 500 m a fost găsit cadavrul, evident evenimentul tragic s-a consumat după această întâlnire. Aşa se poate explica şi cum a fost văzut de martorul D. Inculpatul nu a mai ieşit apoi din oraş, luându-şi tatăl de la locuinţa martorului D.
Cum însă parchetul a lansat ipoteza că inculpatul, în mers, cu ocazia întâlnirii, ar fi înţepat cu şurubelniţa pe victimă, în mod greşit s-a respins cererea permanentă a inculpatului de a se efectua un experiment la faţa locului (cum s-au făcut multe altele referitor la alte aspecte). Acest experiment ar fi trebuit să dovedească dacă acţiunea presupusă putea sau nu avea loc, respectiv dacă inculpatul, conducând autoturismul cu o mână putea să lovească victima, ţinând cont şi de distanţa dinte cei 2, înălţimea diferită la care inculpatul şi victima se aflau, faţă de înălţimea diferită a atelajelor, durată şi să producă leziunea din cord şi plămânul stâng pe diagonală, de sus în jos şi din faţă în spate, cu mâna stângă, aflată spre victimă.
2) Întrucât instanţa a reţinut o altă situaţie de fapt decât rechizitoriul, anume că inculpatul a fost văzut de martor doar la dus, nu şi la întors, când de fapt a avut loc incidentul (prezumţie) ar fi fost necesar să se verifice şi alte ipoteze, să se completeze probele, pentru a extrage vinovăţia singurului conducător auto văzut în zonă, dar nu neapărat singurul care a trecut pe acolo. În acelaşi sens este şi declaraţia inculpatului.
Paznicul de la sondă a arătat că drumul era foarte circulat, asigurând transportul la sondă, achiziţionare de lemne, pescuit.
Această declaraţie, coroborată cu dovada, din care reiese că la faţa locului s-au fotografiat: indică locul unde au fost găsite mai multe urme de pneuri auto, înlătură posibilitatea de a prezuma că singurul care a trecut pe la locul faptei este inculpatul.
De altfel momentul în care inculpatul să fi ajuns victima din spate, nu a existat. Toţi martorii au arătat că la întoarcerea din Lunca Siretului şi respectiv atelierul, inculpatul nu a mai ieşit din oraş, luându-şi tatăl de la locuinţa partenerului şi tovarăş de coasă al acestuia, situată în localitate.
3) Nimeni nu şi-a pus problema dacă într-adevăr inculpatul este autorul omorului, de ce nu a folosit cuţitul avut în autoturism sau, de ce nu a aruncat şurubelniţa? De ce şurubelniţa considerată armă a crimei (29 cm) are dimensiuni diferite, decât aceea găsită în autoturism, arătată în raportul de examinare criminalistică a autoturismului.
4) Existând atâta incertitudine instanţele aveau datoria să efectueze şi să valorifice orice probă pentru a încerca să înlăture dubiul şi a stabili cu certitudine, dacă inculpatul este sau nu vinovat, caz contrar dubiul folosind inculpatului.
Astfel, deşi s-a dispus examinarea tehnico-ştiinţifică a tricoului victimei şi a unui prosop pătat găsit în autoturismul inculpatului, nu s-a clarificat nimic pertinent ci doar că pe prosop s-au găsit urme de sânge uman ce aparţin grupei de sânge B III sau AB IV.
Urmează ca tricoul victimei să fie examinat serologic, chiar dacă această metodă necesită destrămarea materialului şi prelevarea de fragmente textile. De asemenea este necesar să se explice afirmaţia că „urmele de sânge de pe prosop aparţin grupei sanguine B III sau AB IV" în sensul de a se preciza dacă: nu se poate stabili exact sau apar prezente ambele grupe şi cum e posibil cărei grupe sanguine aparţin petele (dacă e posibil) dacă sângele de pe tricoul victimei se regăseşte în vreuna dintre petele de pe prosop.
Fiind tot atât de important ca o persoană vinovată să nu scape de răspunderea penală dar şi să nu se comită erori, este necesară folosirea oricărei posibilităţi de aflare a adevărului, de aceea se consideră util să se efectueze cu privire la materialele biologice arătate şi o expertiză biocriminalistică genetică, testul A.D.N, pentru a se compara segmentele de sânge de pe tricou cu cele de pe prosop. În acest scop se vor înainta Institutului Medico - Legal.
- maieul din material textil alb cu desene, pe care s-a evidenţiat un orificiu impregnat cu sânge;
- prosopul cu pete de sânge.
Se urmăreşte compararea urmelor de sânge de pe cele două obiecte, între ele, precum şi cu sângele inculpatului.
Obiectivele fixate vor fi:
- dacă petele de sânge de pe prosop provin de la aceiaşi persoană cu sângele extras de pe maieu;
- dacă petele de sânge de pe prosop provin de la inculpat (se va recolta probă sanguină de la acesta);
- dacă petele de sânge de pe prosop provin de la ambele părţi sau de la terţi.
Desigur, instanţa dacă va considera necesar, va putea efectua nu doar: experimentul, testul serologic şi testul A.D.N., ci orice alte probe vor aprecia ca fiind necesare pentru aflarea adevărului, dacă va fi posibil.
În concluzie, ca urmare a admiterii recursului inculpatului şi al casării deciziei din apel (sentinţa fusese desfiinţată) cauza va fi trimisă spre rejudecare instanţei de fond în limitele precizate.
Toate celelalte aspecte, constatarea duratei arestării, rezolvarea problemelor cheltuielilor judiciare din toate fazele, urmează a fi rezolvate odată cu rejudecarea cauzei în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul V.F.E., împotriva deciziei penale nr. 525/ A din 17 septembrie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 349 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Vrancea, şi trimite cauza spre rejudecare, la Tribunalul Vrancea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3235/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3257/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
