ICCJ. Decizia nr. 3300/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3300/2004
Dosar nr. 3399/2004
Şedinţa publică din 16 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La termenul din 3 iunie 2004, în dosarul nr. 1255/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 243 din 19 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, apreciindu-se să se menţin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii şi faţă de condamnarea intervenită la prima instanţă.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul declarat nu este fondat.
Prin sentinţa penală nr. 243 din 19 februarie 2004, inculpatul a fost condamnat la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi f) C. pen., reţinându-se că în ziua de 6 noiembrie 2001, împreună cu sora sa, inculpată, a intrat în locuinţa părţii vătămate T.M. şi i-au luat prin violenţă 3 verighete şi un inel de pe degete, 2 radiocasetofoane şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte din şifonier.
Instanţa de apel a verificat la termenul de judecare a apelurilor declarate, în baza art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi a menţinut-o, apreciind că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Cum aceste temeiuri se menţin şi în prezent, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii menţionate şi a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva încheierii din 3 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosar nr. 1255/2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3284/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3305/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|