ICCJ. Decizia nr. 3540/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3540/2004
Dosar nr. 1359/2004
Şedinţa publică din 25 iunie 2004
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit la 16 ianuarie 2002 de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate, a fost trimisă în judecată inculpata V.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
În fapt s-a reţinut că, în cursul lunilor august – septembrie 2000 numitul B.G. s-a străduit să găsească o persoană influentă, care să intervină pentru obţinerea unor acte medicale, prin care să dovedească că fiul său B.G.G. (arestat preventiv la 31 iulie 2000, în dosarul nr. 797/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru infracţiunea de tentativă de omor), a suferit leziuni şi că, în realitate, a fost victima conflictului pentru care este cercetat, sperând să fie pus în libertate.
În acest scop B.G. l-a rugat pe consăteanul său D.T. să-i recomande pe cineva care îl poate ajuta, relatându-i că fiul său a suferit leziuni grave, stare în care a fost încarcerat.
D.T. i-a promis că în ziua următoare va încerca să aibă o întrevedere cu o persoană, care îl poate ajuta fără să precizeze numele acelei persoane, funcţia şi instituţia unde lucrează.
Numitul B.G. l-a dus pe D.T. la apartamentul norei sale, stabilind ca aceasta să-l însoţească şi să discute cu persoana cunoscută de D.T.
Înainte de a pleca din apartament, numitul D.T. le-a spus celor doi, B.G. şi B.R., să-i dea ceva bani să cumpere un cadou persoanei la care va interveni, pentru că nu se poate duce „cu mâna goală".
Primind suma de 1.000.000 lei de la B.R., numitul D.T. s-a deplasat la domiciliul inculpatei V.M., care în acea perioadă era prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, dar locuia în Târgu Jiu şi care l-a primit în bucătăria apartamentului său. Numitul D.T. i-a expus inculpatei motivul vizitei respectiv situaţia arestatului B.G.G. aşa cum îi fusese prezentată de familia acestuia şi a rugat-o să discute cu soţia arestatului să decidă dacă poate să o ajute într-un fel. Totodată, D.T. i-a dat inculpatei suma de 1.000.000 lei, scuzându-se că nu a ştiut ce cadou să-i cumpere din partea familiei B.
S-a susţinut că inculpata a primit suma de bani şi a acceptat ca D.T. să vină împreună cu soţia arestatului în seara următoare, dar că aceasta să mai aducă 5.000.000 lei.
În aceeaşi seară, D.T. a comunicat familiei B. rezultatul întrevederii şi i-a sfătuit să facă rost de suma pretinsă şi să i-o aducă în dimineaţa următoare inculpatei.
A doua zi dimineaţă, D.T. i-a dus cu autoturismul său pe B.G. şi B.R. la blocul unde locuia inculpata, ajungând în momentul în care aceasta coborâse din bloc pentru a pleca la serviciu. După ce D.T. i-a prezentat persoanele, care îl cunoşteau ca fiind cele despre care îi vorbise în seara precedentă, B.G. i-a înmânat inculpatei plicul cu 5 milioane lei, iar aceasta l-a primit, l-a băgat în geantă şi le-a comunicat să vină seara să discute cazul, motivând că se grăbeşte să ajungă la serviciu.
După plecarea inculpatei, D.T. le-a precizat că persoana cu care s-au întâlnit este procuror la Motru şi că se numeşte d-na M.
În aceeaşi seară D.T. împreună cu B.R. s-au prezentat la domiciliul inculpatei, care i-a primit în bucătăria apartamentului, au discutat cazul arestatului, iar B.R. a întrebat-o pe inculpată dacă poate opera retragerea plângerii victimei, situaţie în care ar fi dispusă să-şi vândă apartamentul şi să despăgubească victima cu suma pretinsă. Se susţine că inculpata i-a explicat că soţul său va fi pedepsit pentru fapta comisă, dar că o să vorbească cu medicul penitenciarului să-l examineze pe soţul ei şi să emită acte medicale, care să-i fie de ajutor la soluţionarea cauzei. La rândul lui, B.G. care nu a fost prezent la discuţie, relatează că într-una din zilele următoare a căutat-o pe inculpată la domiciliu şi aceasta l-a asigurat că a discutat cu doctorul, care ştie ce acte trebuie să întocmească.
La data de 6 septembrie 2001, D.T. a căutat-o pe B.R. ştiind că este chemat la parchet, care i-a spus că inculpata nu i-a ajutat şi nici nu le-a restituit suma de 6 milioane lei. În aceeaşi seară, D.T. a mers la domiciliul inculpatei şi în urma discuţiei pe care a avut-o, aceasta i-a promis că a doua zi va restitui suma de bani. În după-amiaza zilei de 4 septembrie 2001, inculpata s-a prezentat la magazinul numitului D.T. şi a restituit suma de 6 milioane lei familiei B., prin intermediul martorei Z.P.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Craiova a achitat pe inculpată pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.
S-a reţinut că a avut loc o discuţie între numiţii B.G., B.R. şi inculpată în cadrul căreia primii i-au cerut sfatul inculpatei în legătură cu situaţia lui B.G.G., iar inculpata le-a spus că acesta a comis o faptă gravă şi că va răspunde.
De asemenea, din probe nu rezultă că ar fi existat o vizită a lui D.T. la domiciliul inculpatei cu ocazia căreia inculpata ar fi solicitat 5 milioane lei.
Nu s-a putut dovedi că D.T. şi B.R. ar fi dat inculpatei suma de un milion lei, cu ocazia unei vizite prealabile, la domiciliul inculpatei şi că aceasta ar fi promis că îl ajută pe B.G.G.
În ceea ce priveşte a doua activitate descrisă şi reţinută în rechizitoriu, în sensul că inculpata ar fi pretins şi primit suma de 5 milioane lei de la familia B. într-o dimineaţă în faţa imobilului în care locuieşte, iar ulterior ar fi restituit-o, instanţa de fond a reţinut că suma nu a fost primită şi nici restituită de inculpată această situaţie rezultând din contradicţiile esenţiale existente între declaraţiile numiţilor B.G., B.R. şi D.T. dar şi din declaraţiile martorilor N.G., N.T., L.I., Z.P., G.F. şi D.T. junior.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că hotărârea de achitare a inculpatei este nelegală, pentru că nu este susţinută de probe, acestea dovedind o altă situaţie de fapt şi anume cea avută în vedere la sesizarea instanţei, astfel că se impune condamnarea inculpatei.
S-a susţinut că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 62 şi art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea probelor fiind făcută potrivit convingerii formată în urma examinării doar a unor declaraţii ale martorilor sau doar a unor părţi din ele, cele în sprijinul soluţiei de achitare pierzându-se din vedere că probele nu au valoare mai dinainte stabilită.
Prin Decizia penală nr. 1901 din 15 aprilie 2003, pronunţată în dosarul nr. 4785/2002 Curtea Supremă de Justiţie, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, casând hotărârea pronunţată şi trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă s-a reţinut că instanţa de fond, cu ocazia administrării probelor nu a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe medic să facă şi care să intre în atribuţiile sale de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluţionarea cauzei, pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l examineze şi să fie tratat corespunzător, pentru că a suferit leziuni grave.
S-a considerat că în raport de clarificarea acestor aspecte instanţa urmează a stabili şi încadrarea juridică corectă a faptei.
La rejudecare, după primirea cauzei, instanţa de fond a procedat la reascultarea inculpatei şi a martorilor B.G., B.R. şi D.T.
Toţi cei ascultaţi au declarat că-şi menţin declaraţiile date anterior, ceea ce duce la concluzia că situaţia de fapt avută în vedere la soluţionarea cauzei nu s-a schimbat.
De fapt, din analiza probelor pe care o face instanţa de fond după casarea cu trimitere spre rejudecare, rezultă că instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt şi aceeaşi încadrare juridică.
Prin sentinţa penală nr. 4 din 28 ianuarie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2011/P/2003 a Curţii de Apel Craiova, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a criticat-o sub următoarele aspecte:
- instanţa a încălcat dispoziţiile art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., prin faptul că nu s-a conformat hotărârii instanţei de recurs deşi a reţinut aceeaşi situaţie de fapt;
- instanţa nu a făcut o apreciere corectă a probelor administrate reţinând o situaţie de fapt contrară celei reţinute, în actul de inculpare.
Curtea, examinând sentinţa atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi, din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că recursul declarat este întemeiat.
Potrivit dispoziţiilor art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanţei de recurs, în măsura în care situaţia de fapt rămâne cea avută în vedere la soluţionarea recursului.
După primirea cauzei pentru rejudecare, instanţa de fond a procedat la reaudierea inculpatei şi a martorilor B.G., B.R. şi D.T., care au declarat că îşi menţin declaraţiile date anterior, ceea ce duce la concluzia că situaţia de fapt avută în vedere la soluţionarea recursului, nu s-a schimbat.
Este de menţionat faptul că instanţa de recurs a reţinut următoarele:
- instanţa de fond analizând probele administrate şi fiind preocupată să demonstreze că inculpata nu a primit suma de un milion lei de la martorul D.T. şi nici nu a pretins şi apoi primit suma de 5 milioane lei de la martorii B.R. şi B.G. a procedat la scoaterea în evidenţă a contradicţiilor existente între declaraţiile celor trei martori principali, B.G., B.R. şi D.T., reţinând unele declaraţii sau fragmente din ele, iar pe celelalte înlăturându-le ca fiind mincinoase.
Astfel s-au pierdut din vedere declaraţiile constante ale martorilor B.G. şi B.R., în sensul că au dat martorului D.T. suma de 1 milion de lei pentru persoana care urma să-i ajute, persoană pe care au văzut-o pentru prima dată în dimineaţa când i-au dat şi suma de 5 milioane lei, declaraţii ce se coroborează cu declaraţia martorului D.T., dată la 20 noiembrie 2001. Că ulterior, de teama antrenării propriei răspunderi penale, martorul D.T. şi-a schimbat declaraţia susţinând, fie că a dat suma de un milion lei, în prezenţa martorei B.R., fie că suma a fost dată personal de martoră şi nu de el, nu are relevanţă, deoarece aceste susţineri sunt infirmate de martora B.R., care a precizat că nu a cunoscut-o pe inculpată decât cu ocazia predării sumei de 5 milioane lei şi deci, nu l-a însoţit pe martorul D.T., în prima vizită făcută inculpatei.
- cu privire la pretinderea şi primirea sumei de 5 milioane lei, instanţa de fond motivează că aceste episoade nu au avut loc, pentru că martorul D.T. a arătat în unele declaraţii că inculpata a cerut suma de bani martorei B.R. şi nu lui, că martorul N.T., şoferul care conducea, de regulă, maşina cu care inculpata se deplasa la serviciu nu confirmă susţinerile martorilor, că declaraţiile martorilor B.G. şi B.R., nu concordă în ceea ce priveşte persoana care a înmânat plicul inculpatei sau cu privire la discuţiile ce au avut loc, omiţând un aspect şi anume, că nici unul din cei trei martori nu neagă predarea sumei de 5 milioane lei către inculpată şi nici restituirea ei la data de 4 septembrie 2001, în magazinul martorului D.T., întâlnire despre care are cunoştinţă şi martora Z.P.
- împrejurările reţinute de instanţă pentru a susţine soluţia de achitare referitoare la inutila intervenţie pe lângă martorul M.G., pentru că arestatul fusese expertizat medical sau, că martorul B.G. a cerut restituirea sumei de 6 milioane lei de la martorul D.T. şi nu de la inculpată, nu au relevanţă. În primul caz, pentru că nu interesează dacă intervenţia promisă s-a realizat sau nu, nici dacă prin intervenţie s-a urmărit îndeplinirea de către funcţionar a unui act legal sau ilegal şi nici dacă actul a fost sau nu efectuat important fiind ca inculpata să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului. În cel de-al doilea caz, faptul că martorul B.G. a cerut restituirea banilor de la martorul D.T. nu este o dovadă a faptului că inculpata nu i-a primit, martorul B.G., adresându-se acestuia în calitatea sa de intermediar, persoană ce i-a făcut legătura cu inculpata, pe care o cunoştea.
- deşi inculpata a negat constant săvârşirea infracţiunii, din probe rezultă, pe de o parte că inculpata a primit-o în locuinţa sa pe martora B.R., că martora s-a deplasat la cabinetul medical al martorului M.G., fapt confirmat de acesta, că martorul B.G. l-a căutat pe doctor la Penitenciarul Târgu Jiu, astfel cum susţine, iar pe de altă parte că faptul primirii, în materialitatea lui, a celor două sume de bani de către inculpată, a fost dovedit pe baza declaraţiilor date de martori.
De asemenea, Curtea constată că instanţa de fond cu ocazia readministrării probelor, deşi i se recomandase, nu a stăruit să afle în ce constă ajutorul promis de inculpată, ce anume acte urma să-l determine inculpata pe doctor să facă şi care să intre în atribuţiile sale de serviciu, în ce constau ele pentru a-i fi de ajutor arestatului la soluţionarea cauzei pentru a fi judecat în stare de libertate sau să-l examineze şi să fie tratat corespunzător, pentru că a suferit leziuni grave.
În raport de clarificarea acestor aspecte, instanţa urma să stabilească şi încadrarea juridică a faptei.
Având în vedere această situaţie, Curtea consideră că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., neconformându-se hotărârii instanţei de recurs şi, în consecinţă, urmează, ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursul declarat, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva sentinţei penale nr. 4 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpata V.M.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3537/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3542/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs → |
|---|
