ICCJ. Decizia nr. 3542/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3542/2004

Dosar nr. 3207/2003

Şedinţa publică din 25 iunie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 29/ PI din 2 iulie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins plângerea formulată de S.A.M., cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor B.O.D. şi T.M., dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 76/P/2002.

În fapt, la 3 iunie 2002, prin rechizitoriul nr. 149/P/1998, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus trimiterea în judecată a petentului, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), iar cu privire la B.O.D. şi T.M. s-a disjuns cauza formându-se dosarul nr. 76/P/2002.

În acest dosar s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi, şi constatând că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, procurorul a aplicat sancţiunea „mustrare cu avertisment", pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual.

Împotriva ordonanţei procurorului, petentul S.A.M. a făcut plângere, în baza art. 2781 C. proc. pen., considerând că se impune audierea sa ca martor în dovedirea vinovăţiei acestora şi pericolul social pe care îl reprezintă.

Curtea de Apel a respins plângerea, apreciind că soluţia procurorului este temeinică şi legală.

Împotriva sentinţei, petentul S.A.M. a declarat recurs, criticând netemeinicia sentinţei, instanţa de fond neverificând probele administrate de procuror în cursul urmăririi penale.

Recursul nu este fondat.

În cauza iniţială dosarul nr. 149/P/1998, petentul, notar public a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de fals intelectual comis prin aceea că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului, în sensul că B.I. s-a prezentat în faţa sa şi a semnat personal procura nr. 386 din 26 ianuarie 1998.

Au fost cercetaţi în dosar B.O.D. şi T.M., pentru infracţiunea prevăzută de art. 25, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapta constând în aceea că l-au determinat pe notarul public S.A.M. să consemneze date nereale în actele notariale, dar, cu privire la ei, s-a disjuns cauza, iar, în final, s-au aplicat dispoziţiile art. 181 C. pen.

Din examinarea cauzei, rezultă că soluţia dispusă de procuror este temeinică şi legală având în vedere condiţiile comiterii faptei şi persoana învinuiţilor, iar în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului.

În consecinţă, recursul este nefondat şi va fi respins conform prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., neconstatându-se vreunul din cazurile la care face referire art. 2781 C. proc. pen.

Va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat de petentul S.A.M., împotriva sentinţei penale nr. 29/ PI din 02 iulie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă pe recurentul petent să plătească statului suma de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3542/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs