ICCJ. Decizia nr. 3574/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3574/2004
Dosar nr. 3647/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1520/2004, cu prilejul examinării apelurilor declarate de inculpaţii G.M.F. şi D.A.N. împotriva sentinţei penale nr. 476 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, verificându-se, din oficiu, legalitatea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, s-a dispus, printre altele, menţinerea acestei măsuri faţă de inculpaţii G.M.F. şi D.A.N., reţinându-se că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea lor de libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul D.A.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Se reţine astfel că, prin sentinţa penală nr. 476 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul D.A.N. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, reţinându-se că, în ziua de 14 mai 2003, organele de poliţie l-au depistat pe inculpatul G.M.F., având asupra sa, în timp ce se afla în locuinţa martorei S.D., 113 punguţe din material plastic ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej, 15 punguţe din material plastic ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare bej şi 119 comprimate de Methadona inscripţionate cu SM, acesta declarând organelor de poliţie că drogurile le cumpără de la inculpatul D.A.N.
În ziua de 14 mai 2003, inculpatul D.A.N. a fost surprins în timp ce i-a vândut 3 doze de heroină, contra sumei de 500.000 lei, martorului P.D.I.
La percheziţia corporală efectuată inculpatului s-au mai găsit de către organele de poliţie 7 doze de heroină, un telefon şi o cartelă, precum şi suma de 500.000 lei.
Din conţinutul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 363/620/2 din 13 mai 2003 rezultă că proba 1 (3 doze de heroină) conţine 0,39 grame heroină; proba nr. 1 (7 doze heroină) conţine 0,70 grame heroină.
Aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D.A.N., nu s-au schimbat, din dosarul cauzei rezultând că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere modalitatea de săvârşire şi gravitatea faptei şi în consecinţă, recursul fiind nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.N. împotriva încheierii din 26 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în dosarul nr. 1520/2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3573/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3575/2004. Penal. Strămutare. Strămutare → |
---|