ICCJ. Decizia nr. 3634/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3634/2004

Dosar nr. 2682/2004

Şedinţa publică din 30 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 133/ PI din 23 februarie 2004 a Tribunalului Timiş, în baza art. 401 C. proc. pen. şi art. 403 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de condamnaţii D.M.G., G.I. şi F.I., pentru revizuirea sentinţei penale nr. 122 din 17 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 6537/P/2002.

Au fost obligaţi condamnaţii, fiecare la câte 400.000 lei cheltuieli judiciare.

Potrivit dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., condiţiile în care este admisibilă o cerere de revizuire a unei sentinţe definitive sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, iar din cererile formulate, precum şi din dosarul de fond nu rezultă existenţa nici uneia din aceste condiţii.

Reducerea pedepsei aplicate sau reindividualizarea pedepsei aplicate nu pot fi solicitate prin exercitarea unei căi extraordinare de atac.

Împotriva sentinţei penale nr. 133 din 23 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Timiş au declarat apeluri condamnaţii D.M.G., G.I. şi F.I., arătând că au săvârşit numai câte o singură faptă, iar pedepsele aplicate sunt prea mari.

Prin Decizia penală nr. 140 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de condamnaţii D.M., G.I. şi F.I.

Împotriva deciziei penale sus-menţionată a declarat recurs condamnatul F.I., care a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul declarat este nefondat.

Potrivit art. 394 C. proc. pen., cazurile de revizuire sunt limitativ prevăzute.

Cum cererea de revizuire formulată de condamnat vizează reducerea pedepsei care nu se încadrează în nici unul din cele 5 cazuri prevăzute în textul mai sus citat, urmează ca recursul condamnatului F.I. să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.I. împotriva deciziei penale nr. 140 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.

Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3634/2004. Penal. Revizuire. Recurs