ICCJ. Decizia nr. 3777/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3777/2004
Dosar nr. 3240/2004
Şedinţa publică din 6 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 390 din 16 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins cererea formulată de condamnatul M.D.M., de întrerupere a executării pedepsei de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 803 din 25 aprilie 2001 a aceleiaşi instanţe, definitivă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că motivele invocate de condamnat, ţinând de situaţia grea în care se află mama sa, persoană în vârstă de 65 de ani şi cu probleme de sănătate, precum şi copilul minor, a cărei mamă l-a părăsit, nu sunt dintre cele care să constituie împrejurări speciale pentru ca executarea, de către el, a pedepsei, să aibă consecinţe grave pentru familia sa.
Împotriva sentinţei, condamnatul a declarat apel, motivul invocat fiind nelegalitatea hotărârii odată ce fiul său a fost părăsit de cea care i-a dat viaţă şi întreruperea executării pedepsei l-ar ajuta să rezolve ocrotirea minorului.
Prin Decizia penală nr. 389 din 24 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat împotriva sentinţei primei instanţe.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată de instanţa de apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, şi în această cale de atac motivul invocat fiind situaţia gravă în care se află mama şi fiul lui minor.
Recursul declarat de condamnat nu este fondat.
Potrivit prevederilor art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art. 453, iar la lit. c) a primului aliniat al acestui text de lege, se înscrie cazul „când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru familie".
Raportând la cauză acest text de lege, se reţine că ancheta socială efectuată de Primăria comunei Bragadiru la domiciliul condamnatului, a înscris că fiul minor în vârstă de 14 ani este în îngrijirea mamei lui, de care recurentul este despărţit de 13 ani, iar mama lui nu şi-a manifestat nici un moment dorinţa de a fi ajutată de condamnat.
Faţă de cele relevate mai sus, se reţine că în cauză nu sunt întrunite cerinţele întreruperii executării pedepsei, aşa cum prevede art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru aceasta, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de condamnat să fie respins ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., condamnatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.D.M. împotriva deciziei penale nr. 389 A din 24 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3773/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3778/2004. Penal. Contop.ped. Recurs → |
---|