ICCJ. Decizia nr. 3802/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3802/2004

Dosar nr. 3185/2004

Şedinţa publică din 7 iulie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 17 din 4 martie 2004, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul S.I., în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., la 15 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.

A fost menţinută starea de arest şi dedusă prevenţia de la 27 septembrie 2003 la zi.

S-a dispus confiscarea specială a unui cuţit.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul S.I., în vârstă de 21 ani şi fratele său, victima S.S., în vârstă de 19 ani, locuiau cu părinţii în municipiul Sf. Gheorghe într-un apartament format din două camere.

Relaţiile dintre fraţi erau apropiate, frecventând aceleaşi locuri de distracţie însă aveau temperamente diferite, inculpatul fiind impulsiv iar victima, sportiv, practicant al disciplinei box, era cunoscută cu un comportament echilibrat.

La data de 27 septembrie 2003, cei doi fraţi au fost împreună în oraş, ajutând pe patronul inculpatului la împrejmuirea unui imobil, consumând atât la acesta cât şi pe drum, la întoarcere, băuturi alcoolice.

Ajunşi acasă, cei doi tineri au oferit tatălui şi unor musafiri din băutura cumpărată, după care s-au îndreptat spre bucătărie pentru a servi masa.

Pe hol, însă, inculpatul din neatenţie a răvăşit preşul, fiind admonestat de victimă.

Considerându-se ofensat de fratele mai mic, între cei doi s-a iscat o ceartă, continuată cu îmbrânceli, aplanată prin venirea tatălui.

După ce tatăl s-a întors în sufragerie, fraţii au reluat cearta, s-au îmbrâncit, iar inculpatul a luat de pe masă un cuţit de bucătărie.

Deşi a văzut gestul inculpatului, victima s-a îndreptat spre acesta şi în momentul în care cei doi, venind unul spre altul, s-au întâlnit, inculpatul i-a aplicat o lovitură victimei în partea dreaptă a gâtului.

Iniţial niciunul dintre cei prezenţi nu a realizat gravitatea leziunii, apreciind-o ca superficială însă în scurt timp victima s-a prăbuşit pe duşumea şi până să ajungă cu salvarea la spital, a decedat.

Din Raportul de constatare medico – legală – autopsie rezultă că moartea numitului S.S. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne mari survenită ca urmare a unei plăgi înjunghiate latero – cervicală dreapta cu secţionarea arterei subclaviculare drepte, penetrantă în cavitatea toracică.

Victima prezenta o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,60 gr. %o.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 139 din 28 aprilie 2004, Curtea de Apel Braşov a admis apelul inculpatului, a desfiinţat hotărârea atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei şi, rejudecând, a redus pedeapsa de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii.

Instanţa de control judiciar a avut în vedere atât împrejurările comiterii faptei, pe fondul consumului de alcool şi a conduitei agresive a ambelor părţi, cât şi persoana inculpatului, tânăr, cu tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, aşa cum rezultă din expertiza psihiatrică.

Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, motivat prin cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat însă pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu, sub aspectul aplicării pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Situaţia de fapt a fost stabilită corect şi este susţinută de mijloacele de probă administrate.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei.

Încadrarea juridică este legală.

Instanţa de control judiciar, reevaluând datele cauzei, a efectuat o analiză complexă a elementelor de fapt, împrejurărilor şi circumstanţelor comiterii infracţiunii şi a celor privind persoana făptuitorului, apreciind corect că, în raport de acestea, se justifică reducerea pedepsei la 12 ani închisoare, suficientă pentru realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Reducând, însă, pedeapsa la 12 ani închisoare, fără să fi reţinut dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., instanţa de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De urmare, constatând că în cauză există împrejurări care pot fi considerate circumstanţe atenuante, cum sunt relaţiile anterioare apropiate între inculpat şi victimă, caracterul spontan al conflictului, pe fondul consumului de alcool, conduita anterioară bună a făptuitorului şi comportarea sinceră în cursul procesului, Curtea va admite recursul inculpatului şi casând Decizia atacată, va face aplicaţia dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., menţinând pedeapsa de 12 ani închisoare.

Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 septembrie 2003 la 7 iulie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 139/ Ap din 28 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Casează Decizia atacată, numai cu privire la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului.

Menţine pedeapsa de 12 ani închisoare prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 7 iulie 2004.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3802/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs