ICCJ. Decizia nr. 3804/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3804/2004
Dosar nr. 2120/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 18 februarie 2004, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul M.D.G. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.
S-a menţinut măsura arestării inculpatului şi s-a dedus prevenţia începând cu data de 30 septembrie 2003, la zi.
Inculpatul a fost obligat la 30.000.000 lei despăgubiri civile cu titlu de cheltuieli de înmormântare către părţile civile C.I. şi R., precum şi la 4.795.000 lei cheltuieli de transport către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj şi la 1.373.500 lei cheltuieli de spitalizare către C.A.S. a Judeţului Cluj şi majorările legale de întârziere aferente începând cu data de 14 ianuarie 2004, până la data plăţii.
A fost obligat inculpatul la 5 milioane lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
S-a reţinut că, între inculpatul M.D.G. şi victima C.I.L., în vârstă de 19 ani au existat relaţii de prietenie, fiind şi consăteni.
În seara zilei de 29 septembrie 2003, inculpatul a fost la bufetul din localitatea Hida, unde a consumat băuturi alcoolice, iar, în jurul orelor 21,00, s-a deplasat în centul localităţii pentru a se întâlni cu prietenii. A fost însoţit de tinerii O.C. şi B.I., găsindu-i în centru şi pe prietenii lor D.C., C.C. şi C.I.L., care stăteau şi vorbeau pe bancă.
Inculpatul fiind într-o stare euforică, din joacă, i-a provocat la bătaie pe C.C. şi C.I.L. Aceştia l-au refuzat, inculpatul legându-se de victimă, pe care a prins-o de haine lovind-o cu piciorul şi pumnii.
Victima a evitat conflictul şi s-a deplasat spre intersecţia din centrul localităţii, fiind urmărită de inculpat, care la lumina neoanelor a fost văzut că i-a aplicat o puternică lovitură cu pumnul în zona tâmplei stângi a capului, după care a lovit-o uşor şi peste spate.
Victima s-a întors la prietenii săi, spunându-le că-l doare foarte rău capul în zona în care a fost lovită de inculpat şi a început să vorbească din ce în ce mai greu.
În cele din urmă, victima a ajuns acasă informându-i pe părinţi de cele întâmplate.
A fost transportată de urgenţă la Spitalul judeţean Zalău, iar de aici la Clinica de Neurochirurgie Cluj Napoca, unde în data de 1 octombrie 2003, a decedat.
Raportul de constatare medico-legală arată că moartea victimei a fost violenţă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral, hematom temporobazal stânga, produs prin lovire activă cu un corp dur, posibil pumn.
Inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii care, de altfel, este dovedită pe deplin de materialul probator administrat în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând cauza să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în infracţiunea de ucidere, prevăzută de art. 187 alin. (1) C. pen., sau, în subsidiar, reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., cu motivarea că a lovit victima în glumă şi a cerut scuze de la aceasta, a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul comiterii faptei.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia penală nr. 108 din 31 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestului preventiv începând cu 30 septembrie 2003, la zi, a menţinut starea de arest şi l-a obligat să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare din care 400.000 lei reprezentând onorariu pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.D.G. care a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este fondat.
În raport de probatoriul administrat, starea de fapt reţinută este în deplină concordanţă cu aceasta, încadrarea juridică dată faptei este legală şi vinovăţia inculpatului rezultă din actele dosarului.
Recursul inculpatului este, însă, întemeiat cu privire la pedeapsa aplicată.
Având în vedere modul de desfăşurare a faptei, din care rezultă că inculpatul nu a vrut să omoare victima, lipsa antecedentelor lor penale şi atitudinea acestuia după comiterea faptei, instanţa apreciază că pedeapsa de 7 ani închisoare este mare.
Împrejurările concrete în care a fost comisă fapta creează indicii că inculpatul se poate îndrepta prin executarea unei pedepse privative de libertate într-un timp mai scurt.
Această critică fiind întemeiată, recursul urmează a fi admis conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., şi se vor casa ambele hotărâri cu consecinţa reducerii pedepsei la 5 ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce durata arestării preventive de la 30 septembrie 2003 la 7 iulie 2004.
Conform art. 189 şi următoarele C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 108 din 31 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 19 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Sălaj, numai cu privire la individualizarea pedepsei, pe care o reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2003 la 7 iulie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3775/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 3805/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs → |
---|