ICCJ. Decizia nr. 3818/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3818/2004
Dosar nr. 2000/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 210 din 17 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul D.A.I. în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi la 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 380.000 lei.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 14 octombrie 2002, în jurul orelor 21,00, în timp ce se afla în intersecţia străzilor Costache Marinescu şi Eugen Lovinescu din Bucureşti, inculpatul D.A.I., însoţit de mai mulţi prieteni, a acostat-o pe partea vătămată I.I., pe care o cunoştea de circa 2 luni, luându-i suma de 20.000 lei.
Fiind refuzat, inculpatul i-a smuls părţii vătămate mapa din mâini şi, fiind atenţionat de cel vătămat că are în aceasta suma de 380.000 lei şi acte, a sustras suma, aruncând apoi mapa pe jos.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 214 din 26 martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul inculpatului ca nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este corect individualizată.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris şi nesusţinut oral de recurent, care, deşi legal citat şi în stare de libertate, nu s-a prezentat la judecată. Apărătorul desemnat din oficiu a cerut reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, susţinut pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi examinat în raport şi de cazurile de casare care, potrivit legii, se iau în considerare din oficiu, nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută şi rezultă din mijloacele de probă legal administrate în cursul procesului.
Este, astfel, edificatoare asupra împrejurărilor săvârşirii tâlhăriei, declaraţia martorului D.M.L., care precizează că, după ce a fost refuzat să-i dea 20.000 lei, inculpatul a început să tragă de mapa aflată în mâinile părţii vătămate şi cu toată opoziţia acesteia, a reuşit să i-o smulgă, după care a sustras din interior suma de bani, aruncând-o.
În timpul încercării de smulgere partea vătămată l-a avertizat pe inculpat că are în mapă suma de 380.000 lei.
În acest context, susţinerile inculpatului, în sensul că partea vătămată ar fi consimţit să-i dea suma de bani pe care o avea în mapă, sunt nesincere, necoroborându-se cu alte probe. Dimpotrivă, martorul R.L.B. arată că a auzit-o pe partea vătămată afirmând că merge să sesizeze poliţia, întrucât i s-a furat o mapă şi, privind în jur, a văzut mapa pe jos, ridicând-o şi remiţând-o proprietarului.
Încadrarea juridică dată faptei este legală.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât cele privitoare la gradul de pericol social al infracţiunii şi împrejurările săvârşirii acesteia, cât şi cele privind persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale însă sancţionat administrativ conform art. 181 C. pen. şi art. 91 C. pen., pentru două fapte de furt comise în anii 2000 şi 2001.
Reducerea pedepsei, aplicată la nivelul minimului legal special, nu se justifică, aceasta, aşa cum a fost individualizată, fiind necesară realizării funcţiilor de constrângere şi reeducare ale sancţiunii şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de cele ce preced, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.A.I. împotriva deciziei penale nr. 214 din 26 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3817/2004. Penal. Art.198 alin.1 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3821/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
