ICCJ. Decizia nr. 3857/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3857/2004
Dosar nr. 3187/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55 din 30 ianuarie 2004, Tribunalul Braşov l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii pe o durată de 5 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen. I s-a aplicat şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod. Din pedeapsa principală s-a scăzut perioada prevenţiei de la data de 22 septembrie 2003 la zi, şi s-a menţinut măsura arestării preventive. L-a obligat pe inculpat la plata de despăgubiri civile, 50 milioane lei către partea civilă V.I., cu titlu de daune morale şi 7.390.300 lei către partea civilă C.A.S. a Judeţului Braşov, reprezentând valoarea prestaţiilor medico-sanitare. S-a dispus confiscarea unui briceag corp delict şi obligarea inculpatului la plata către stat a sumei de 6 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 20 septembrie 2003, fiind în stare de ebrietate şi pe fondul unui scandal produs în faţa unui local din centrul comunei Ungra, inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată V.I. cu un briceag în ceafă, cauzându-i leziuni corporale grave care i-au pus viaţa în primejdie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea, motivând că nu el a săvârşit fapta.
Instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului reţinând că probele administrate în cauză, pe care le analizează în detaliu, dovedesc cu certitudine că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost judecat şi condamnat.
În ce priveşte pedeapsa aplicată s-a apreciat că a fost just individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de natură să atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Referitor la acţiunea civilă s-a reţinut că rezolvarea acesteia este în afara oricărei critici, daunele morale acordate părţii civile fiind de natură a compensa suferinţele cauzate prin fapta inculpatului.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă criticile invocate în apel, respectiv greşita sa condamnare pentru o faptă pe care nu a comis-o şi a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, apărătorul inculpatului recurent a solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea aspră.
Recursul nu este întemeiat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţele de fond şi de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinută în sarcina sa.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea faptei este contrazisă de probatoriul administrat în cauză.
Astfel, depoziţia martorului S.A.C. care a declarat constant că a văzut momentul în care inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată în ceafă se coroborează cu relatările martorului S.F. care l-a văzut pe inculpat cu cuţitul în mână, plin de sânge pe mâini şi pe un picior şi l-a auzit spunând că a înjunghiat o persoană.
Afirmaţia inculpatului cu privire la înjunghiere a fost auzită şi de martorii M.T. şi A.C., dar şi de martorul H.I.D., care în plus a relatat că anterior comiterii faptei l-a văzut pe inculpat cu cuţitul în mână.
În fine, chiar concubina inculpatului, martora HG a declarat că a observat pe pantalonii inculpatului picături de sânge.
De altfel, inculpatul audiat la urmărirea penală, a recunoscut că a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată, după ce în prealabil a fugit după aceasta, pentru ca ulterior, în faţa instanţei să revină fără nici o justificare, mai ales că la audierile de la urmărirea penală a fost asistat de apărător care a semnat şi el declaraţia inculpatului fără a avea vreo obiecţiune.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită achitarea nu poate fi primit.
Cu privire la pedeapsa care i-a fost aplicată se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului acordând, deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptelor, cât şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată spre minim a cărei reducere nu se impune.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere şi faptul că verificând hotărârea atacată în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, Înalta Curte constată, că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 159 din 12 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 22 septembrie 2003 la 8 iulie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3853/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3861/2004. Penal. Art. 211 alin.2 c.pen.... → |
|---|
