ICCJ. Decizia nr. 3861/2004. Penal. Art. 211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3861/2004
Dosar nr. 3087/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa penală nr. 109 din 19 februarie 2004, în temeiul art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul N.N. la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă săvârşită la 20 noiembrie 2002).
A condamnat pe acelaşi inculpat în temeiul art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 10 luni închisoare (faptă comisă la 15 martie 2003).
În baza art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare (faptă comisă la 15 martie 2003).
Potrivit art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani şi 6 luni închisoare sporită la 8 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv, începând cu 16 martie 2003 la zi.
Potrivit art. 346 şi art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile D.S.L., suma de 3.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar părţii civile A.D., suma de 58.620.000 lei cu acelaşi titlu.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.000.000 lei, din care 300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că, în seara de 20 noiembrie 2002, în jurul orei 19,30, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorului N.V., şi deşi acesta lipsea de la domiciliu, inculpatul a fost primit în casă de martorul M.G., care locuia temporar la N.V.
În apartament, împreună cu martorul M.G., se afla şi partea vătămată D.S.L., în vârstă de 15 ani, coleg de şcoală cu martorul.
Observând că partea vătămată purta la degetul inelar de la mâna stângă un inel din aur, inculpatul i l-a cerut cu intenţia de a-l sustrage. Partea vătămată a refuzat să-i dea inelul, motivând că nu-l poate scoate de pe deget. Inculpatul a ameninţat-o că nu-i va da voie să părăsească apartamentul până când nu-i va da inelul. În acelaşi timp l-a lovit cu palma peste cap, i-a imobilizat mâna stângă şi a încercat să-i scoată el inelul de pe deget. Pentru că nu reuşea, i-a turnat peste mână detergent lichid de vase şi în acest mod a reuşit să-i ia inelul de pe deget. Cu această ocazie, părţii vătămate i-au fost produse, pe degetul de la mâna stângă excoriaţii.
Cu inelul asupra sa, inculpatul a părăsit apartamentul, ameninţând pe martorul M.G. să nu-i creeze probleme.
S-a mai reţinut că, în seara zilei de 25 februarie 2003, în jurul orei 18,00, inculpatul N.N. a pătruns, prin forţarea sistemului de închidere a uşii de acces în locuinţa părţii vătămate A.D. şi dintr-o borsetă aflată în bucătărie, a sustras suma de 48.620.000 lei, iar dintr-un şifonier a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, un cojoc bărbătesc, o haină scurtă din piele, o căciulă, o pereche de pantaloni din stofă, o pereche de ghete bărbăteşti.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost ridicate mai multe urme papilare de pe partea exterioară a uşii de acces în apartament, precum şi de pe o cutie din carton, aflată pe canapeaua din una din camerele apartamentului, iar în urma comparaţiilor dactiloscopice efectuate a rezultat că fragmentele de urme papilare ridicate cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului, aparţin inculpatului N.N.
De asemenea, expertiza dactiloscopică efectuată în cauză a confirmat aspectele mai sus-menţionate.
Partea vătămată A.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000.000 lei.
Ulterior, în seara zilei de 15 martie 2003, în jurul orei 22,30, inculpatul N.N. a fost depistat de lucrătorii de poliţie, în discoteca din comuna Tuluceşti, având asupra sa un briceag cu lama de 5,7 cm, confecţionat din oţel inoxidabil.
Briceagul a fost ridicat şi depus la Camera de corpuri delicte de la secţia 2 poliţie, în vederea confiscării.
Fiind audiat atât în prima fază a procesului penal, cât şi în cursul urmăririi judecătoreşti, inculpatul N.N. nu a recunoscut infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat sesizate în privinţa părţilor vătămate D.S. şi A.D., asumându-şi doar fapta prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, consumată la 15 martie 2003 în discoteca Tuluceşti.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul, solicitând achitarea pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi infracţiunea de furt, prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât nu a comis faptele respective.
Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanţă printr-o judicioasă analiză a probelor administrate în cauză a stabilit corect situaţia de fapt, căreia i-a dat o încadrarea juridică corespunzătoare.
Susţinerile inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi furt calificat nu a fost primită de instanţă, fiind contrazisă de probatoriul administrat în cauză.
Instanţa de apel a argumentat că în mod corect prima instanţă a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că nu a constrâns-o pe partea vătămată D.S. să-i dea inelul, atâta timp cât partea vătămată cât şi martorul M.G. au declarat constant contrariul.
Referitor la infracţiunea de furt calificat s-a constatat că aceasta este dovedită prin raportul de expertiză dactiloscopică, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorilor N.C., P.N. şi V.C., astfel că, apărarea inculpatului nu este susţinută de probe.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă, motivele invocate în apel şi a solicitat în principal, achitarea în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu se face vinovat de infracţiunea de tâlhărie şi nici de furt calificat reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, a criticat pedepsele aplicate pe care le consideră exagerate faţă de circumstanţele sale personale şi a solicitat reducerea acestora.
Recursul nu este întemeiat.
Susţinerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârşirea faptelor de tâlhărie şi furt calificat pentru care a fost trimis în judecată este nefondată.
Probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
Astfel, în ce priveşte infracţiunea de tâlhărie în afară de declaraţiile părţii vătămate D.S. care, în mod constant a susţinut că inculpatul l-a ameninţat cerându-i să-i dea inelul, iar la refuzul său l-a agresat şi l-a deposedat, producându-i excoriaţii la mâna stângă, vinovăţia inculpatului este confirmată şi de declaraţiile martorului M.G., ameninţat el însuşi de inculpat pentru a nu face public modul în care şi-a însuşit inelul părţii vătămate, precum şi de declaraţia martorului N.V., coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală.
Cât priveşte infracţiunea de furt calificat, este, de asemenea, de arătat că procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor şi concluziile raportului de expertiză dactiloscopică în care s-a consemnat că fragmentele de urme papilare ridicate de la locuinţa părţii vătămate A.D., apariţia inculpatului N.N. sunt probe certe care dovedesc că inculpatul este autorul infracţiunii de furt calificat, astfel încât, în mod corect instanţele au înlăturat ca nesincere apărările sale.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăţie a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
Referitor la motivul de casare invocat în cererea subsidiară, de a se reduce pedepsele se constată că, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate, acordând deopotrivă, semnificaţia cuvenită atât pericolului social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, cât şi a datelor ce caracterizează persoana acestuia, astfel că, nu se impune o redozare.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că, verificând din oficiu Decizia atacată în raport cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive de casare, urmează a se constata că recursul este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa rezultantă, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N. împotriva deciziei penale nr. 271 din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 martie 2003 la 8 iulie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3857/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3865/2004. Penal. Art.239 alin.3 c.pen. Recurs... → |
|---|
