ICCJ. Decizia nr. 3853/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3853/2004
Dosar nr. 2863/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 din 18 februarie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul M.P., la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003 la 18 februarie 2004.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat un cuţit corp delict înregistrat în registrul de corpuri delicte al acestui tribunal la poziţia 50/2003.
S-a constatat că partea vătămată P.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul la 3.303.000 lei despăgubiri, către partea civilă Spitalul de Urgenţă Petroşani.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că inculpatul M.P., de circa doi ani a stabilit relaţii de concubinaj cu numita T.V., locuind împreună în apartamentul soacrei sale P.L. Tot aici aceasta din urmă locuia cu concubinul ei pe nume C.I. şi B.C. ce întreţinea relaţii de concubinaj cu numitul V.D.
Aceştia, aşa cum rezultă chiar şi din declaraţiile inculpatului, consumau frecvent cantităţi mari de băuturi alcoolice, pe fondul cărora apăreau conflicte, ce se soldau cu agresiuni fizice.
Acestora li se alătura partea vătămată P.O. şi fratele său P.M.V. ce deţinea un apartament în scara aceluiaşi imobil.
În data de 17 septembrie 2003, încă de dimineaţă, inculpatul, concubina sa T.V., numitul V.D. şi concubina acestuia B.C. au consumat o cantitate apreciabilă de rom. La un moment dat numitul V.D. a părăsit locuinţa deplasându-se la apartamentul părţii vătămate, unde a continuat să consume băuturi alcoolice, împreună cu acesta şi fratele său.
În jurul orelor 16,00, aici a venit numita B.C., care i-a relatat concubinului său că inculpatul i-a adresat cuvinte obscene şi că i-a cerut să aibă raport sexual cu el.
Iritat, numitul V.D. însoţit de concubină şi de partea vătămată au revenit în apartamentul unde se găsea inculpatul şi i-a aplicat mai multe lovituri.
Numita T.V. a intervenit în ajutorul inculpatului, lovind agresorul cu o scândură după care conflictul a degenerat, implicându-i pe toţi cei prezenţi.
Martorul P.M.V., sosind mai târziu a intervenit şi a aplanat conflictul, după care împreună cu partea vătămată şi numitul V.D. au părăsit locuinţa. Pentru a evita alte incidente numita B.C. a fost trimisă de către mama ei T.V. la locuinţa bunicii sale, după care, cei rămaşi în locuinţă, respectiv inculpatul şi numitul C.I., P.L. şi T.V. s-au deplasat la localul F.C. din Lupeni, unde au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 1,00, când au plecat spre casă. În faţă se deplasau numitul C.I. şi P.L. Între timp numitul V.D., împreună cu partea vătămată au revenit în apartamentul în care locuieşte şi inculpatul şi au continuat să consume băuturi alcoolice. Numitul P.M.V., datorită stării de ebrietate a adormit în bucătăria apartamentului, iar inculpatul şi martorul V.D. stăteau pe patul situat în sufrageria locuinţei, unde au continuat să consume băuturi alcoolice.
În momentul în care inculpatul şi concubina sa au intrat în apartament, numitul V.D. s-a ridicat din pat şi s-a îndreptat spre ei, inculpatul crezând că intenţionează să-l bată s-a înarmat cu un cuţit şi a lovit în direcţia lui, dar partea vătămată încercând să intervină pentru a aplana conflictul s-a interpus pe traiectoria cuţitului, fiind lovită în zona hemitoracelui drept.
Surprinsă de lovitura primită partea vătămată a plecat imediat spre Spitalul orăşenesc Lupeni, situat în apropiere unde s-a intervenit chirurgical.
Din certificatul medico-legal, rezultă că partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată supraspinoasă penetrantă cu emfizem subcutanat şi hemorax, care au pus viaţa acestuia în primejdie.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul nereţinerii în favoarea sa a scuzei provocării şi a greşitei individualizări a pedepsei.
A susţinut inculpatul că a intenţionat să lovească cu cuţitul pe martorul V.D., deoarece i s-a părut că martorul a dorit să-l lovească, astfel că în opinia sa se impune reţinerea circumstanţei atenuante, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta a comis-o sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare, produsă prin violenţă de victimă.
Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reţinând că prima instanţă pe baza probelor administrate, în cauză a stabilit o corectă stare de fapt, a dat o încadrare juridică corespunzătoare şi a aplicat o pedeapsă just individualizată.
S-a apreciat că în cauză nu se poate reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării, nefiind îndeplinite condiţiile concrete pentru existenţa acesteia.
Apărarea inculpatului în sensul că anterior agresiunii a avut un conflict cu martorul V.D. şi că în momentul în care acesta s-a ridicat din patul în care se afla, inculpatului i s-a părut că martorul ar fi încercat să-l atace, astfel că a lovit cu cuţitul, nu este o împrejurare de natură a fi apreciată ca o stare de provocare din partea victimei.
De altfel lovitura a fost aplicată de inculpat altei persoane, respectiv părţii vătămate P.O., care a încercat să aplaneze conflictul şi care nu s-a manifestat în nici un fel provocator la adresa inculpatului.
În ce priveşte individualizarea pedepsei aplicate s-a constatat că au fost respectate criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa evaluând corespunzător pericolul social al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârşit şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în principal greşita încadrare juridică a faptei, sens în care a solicitat recalificarea în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepsei, iar în subsidiar susţinând aceeaşi apărare ca şi în apel a cerut reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării în favoarea sa.
Recursul nu este întemeiat.
Lovirea cu intensitate a victimei cu cuţitul, cauzându-i o plagă înjunghiată supraspinoasă penetrantă cu emfizem subcutanat şi hemorax, care i-au pus în primejdie viaţa acestuia întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, iar nu ale infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În raport cu concluziile actului medico-legal, pentru stabilirea încadrării juridice a faptei în mod corect instanţele au luat în considerare că locul în care s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit (leziune penetrantă a hemitoracelui, cauzată cu un cuţit) duc la concluzia intenţiei inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul letal nu s-a produs, din cauze independente de voinţa sa.
Ca atare, fapta inculpatului constituie tentativă la infracţiunea de omor, motiv pentru care cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptei nu poate fi primită.
Nici cea de-a doua critică formulată de recurent nu este întemeiată.
Susţinerea recurentului că a lovit cu cuţitul victima în condiţiile unei puternice tulburări, ceea ce-l îndreptăţeşte la beneficiul scuzei atenuante a provocării este nefondată, nefiind susţinută de probele administrate în cauză.
Circumstanţele generale ale comiterii infracţiunii nu pot fundamenta concluzia existenţei provocării, chiar dacă ele sugerează momente de încordare şi enervare, condiţiile scuzei provocării fiind strict reglementate de lege, nefiind suficient ca inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice. Este necesar ca aceste tulburări să fie puternice şi determinate de acţiuni concrete şi definite prin lege, întreprinse de victimă.
Pentru a se putea reţine existenţa circumstanţei atenuante a provocării este necesar ca tulburarea puternică, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârşit infracţiunea, să fi fost determinată de comportarea provocatoare a persoanei vătămate şi nu a altei persoane.
În speţă însă partea vătămată nu a manifestat un comportament provocator faţă de inculpat, ci a intervenit doar pentru a aplana un conflict între acesta şi martorul V.D.
Ca atare în mod corect instanţele au apreciat că, nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului Înalta Curte constată, că toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost avute în vedere de către instanţe la individualizarea sancţiunii penale, respectiv pericolul social concret al faptei, împrejurările în care a fost comisă dar şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată spre limita minimă, prevăzută de lege a cărei redozare nu se impune.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de inculpat, astfel că îl va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P., împotriva deciziei penale nr. 156 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 23 septembrie 2003, până la 8 iulie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3671/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3857/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
