ICCJ. Decizia nr. 3936/2004. Penal. Art.248 alin.1 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3936/2004
Dosar nr. 2501/2004
Şedinţa publică din 12 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1346 din 24 decembrie 2002, Judecătoria Piatra Neamţ a dispus achitarea inculpatului P.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen. şi instigare la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Acţiunea civilă formulată de partea vătămată Primăria Panciu a fost respinsă ca nefondată.
S-a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 276/P/2000 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, inculpatul P.F. a fost trimis în judecată deoarece, în perioada iunie 1996 – iunie 2000, în calitate de primar, cu ştiinţă, prin exercitarea defectuasă a atribuţiilor de serviciu, a cauzat un prejudiciu de 901.094.892 lei, din care 209.088.576 lei reprezentând produse achiziţionate fără aprobarea consiliului local, 183.718.200 lei uzura scaunelor, meselor şi pâslei stratificate folosite în interes personal, 7.123.593 lei, costul convorbirilor pentru telefonul mobil personal, 9.373.764 lei, contravaloarea unei deplasări în Italia, 39.958.982 lei, consumul energiei electrice pentru ferma de vaci S.
În luna iulie 1997, inculpatul a determinat-o pe angajata P.V. să modifice date de intrare în registrul de corespondenţă.
Instanţa de fond a constatat că toate aceste cheltuieli au fost legale şi nu există prejudiciu, iar modificările din registru au urmărit îndreptarea unor erori neintenţionate şi nu au fost de natură să producă consecinţe juridice.
Tribunalul Neamţ, prin Decizia penală nr. 295/ A din 25 iunie 2003, a respins apelul declarat de procuror.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 839 din 17 decembrie 2003, cu opinia separată a unui judecător, a admis recursul declarat de procuror şi l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen., pedeapsă pe care a constatat-o graţiată integral şi condiţionat în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25, raportat la art. 288 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni.
Acţiunea civilă a fost admisă în parte, dispunându-se obligarea inculpatului la despăgubiri de 449.264.115 lei către Primăria oraşului Panciu.
Împotriva acestei decizii penale, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 8 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivând că hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată cu încălcarea legii, condamnarea inculpatului fiind consecinţa unei erori grave de fapt.
S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea deciziei penale atacate şi respingerea recursului declarat de procuror, menţinându-se soluţia instanţelor de fond şi de apel.
Examinând recursul în anulare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat.
Conform prevederilor art. 248 C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos, şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei instituţii dintre cele la care se referă art. 145, sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Infracţiunea prevăzută de art. 288 din acelaşi cod, este descrisă ca fiind falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice [(alin. (1)], pedeapsa fiind mai aspră dacă fapta este comisă de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu [(alin. (2)], iar instigarea la această infracţiune constă, conform art. 25 C. pen., în determinarea cu intenţie la săvârşirea acestei fapte.
Cadrul legal al activităţii primarului şi atribuţiile specifice acestei funcţii, pentru perioada respectivă, sunt expres prevăzute în Legea nr. 69/1991, republicată, iar baza legală a domeniului achiziţiilor publice o constituie HG nr. 63/1994 republicată şi OG nr. 12/1993, republicată, ambele cu modificările ulterioare.
Aceste acte normative obligă primarul, pe de o parte, să execute dispoziţiile consiliul local, şi, pe de altă parte, să raporteze şi să supună aprobării acestui organ majoritatea activităţilor sale, în principal cele privind calitatea sa de ordonator de credite, activitate în care se include şi achiziţia de bunuri.
În cazul achiziţiilor publice de bunuri, indiferent de natura acestora, prin actele normative sus-menţionate, se impune respectarea unei proceduri de selecţie dintre mai multe oferte, fiind obligatorie desemnarea unei comisii care să opteze pentru cea mai avantajoasă; cazurile în care este permisă alegerea directă a sursei de bunuri ori servicii, precum şi situaţiile în care selecţia ori licitaţia nu sunt obligatorii, sunt expres şi limitativ prevăzute de lege.
În speţă, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., dispunând condamnarea, instanţa de recurs a reţinut că o parte din acţiunile inculpatului constituie încălcări cu ştiinţă ale atribuţiunilor sale de serviciu, de natură să prejudicieze instituţia administraţiei publice locale.
Ceea ce i se impută este faptul că, în perioada 1997 – 2000, în mod repetat, a dispus achiziţionarea de bunuri mobile de la diferite unităţi cu capital privat, fără respectarea legislaţiei aplicabile acestui domeniu, respectiv fără desemnarea unei comisii, fără selecţie dintre mai multe oferte şi fără aprobarea consiliului local.
Cadrul legislativ actual impune primarului să se comporte ca un bun gospodar, şi să gestioneze patrimoniul unităţii sale administrativ-teritoriale ca şi cum ar fi al său propriu; obligaţia este însă de diligenţă, nu de rezultat, acesta fiind motivul pentru care legea stabileşte ca hotărârile privind gestiunea să fie luate în colectiv.
Or, din probele administrate s-a dovedit, în mod indubitabil, că bunurile au intrat efectiv în patrimoniul instituţiei, fiind folosite în cadrul activităţii acesteia, cele consumptibile cu ocazia unor festivaluri şi reuniuni cu caracter socio-cultural, a căror desfăşurare este certă, iar piesele de mobilier (rafturi, scaune), au fost atribuite unităţilor subordonate primăriei.
Aprecierea că, la momentul respectiv, aceste bunuri fie nu erau necesare, fie, din diferite motive, achiziţionarea lor este neeconomicoasă, nu conferă caracter penal faptei inculpatului.
Pe de altă parte, asemenea consideraţii sunt subiective, nefiind susţinute de probe certe.
Caracterul lor nefondat este demonstrat de concluziile expertizei contabile care demonstrează că toate cheltuielile ce au fost făcute de Primăria Panciu şi i se impută inculpatului în calitatea sa de coordonator principal de credite au avut aprobarea C.L.P. Panciu.
Este, de asemenea, demonstrat că atribuirea lucrărilor angajate de Primăria Panciu s-a făcut cu respectarea legislaţiei în materia achiziţiilor publice, inculpatul neparticipând la comisiile de licitaţii şi astfel neinfluenţând în nici un mod derularea procedurilor.
Mai mult, lucrările pentru iluminatul public stradal au fost aprobate, nu doar de consiliul local, ci au fost validate şi de Prefectura Jud. Vrancea, fiind considerate legale, inclusiv de Curtea de Conturi Vrancea.
Or, într-un asemenea context este evident că, aprobând sau validând, organele abilitate legal şi care controlau activitatea inculpatului în calitate de primar au considerat aceste cheltuieli oportune, necesare şi situate în limitele şi destinaţiile bugetare admise.
De asemenea, prin probele administrate, nu s-a dovedit că ar fi existat oferte mai avantajoase, a căror eventuală selectare să fie adus o economie în bugetul primăriei, ori, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 248 C. pen., existenţa prejudiciului trebuie să fie certă şi nu eventuală.
Un alt aspect, considerat de instanţa de recurs ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, îl constituie fapta inculpatului de a folosi în interes propriu o serie de bunuri ale primăriei, respectiv piese de mobilier, pentru organizarea unui eveniment cu caracter strict personal (nuntă), abonament la reţea a telefonului mobil personal, deplasarea în Italia cu maşina unităţii şi nejustificarea unor sume primite ca „avans spre decontare".
Asemenea acţiuni pot constitui încălcări ale atribuţiilor de serviciu, şi pot constitui acte abuzive ale unui funcţionar public, însă, în nici unul dintre cazurile sus-menţionate nu s-au dovedit producerea consecinţelor prevăzute expres de textul de incriminare.
Astfel, pentru folosirea mobilierului achiziţionat de şi pentru primărie, inculpatul a achitat o sumă de bani reprezentând „chirie", iar după eveniment, bunurile respective au reintrat în folosinţa instituţiei cumpărătoare, pentru a fi folosite de către unităţi subordonate acesteia, nefiind dovedită eventuala diferenţă de valoare urmare folosirii necorespunzătoare.
În anul 1998, pentru Primăria Panciu au fost achiziţionate trei telefoane mobile, pentru care s-au încheiat contracte de conectare la reţea (abonamente), ce urmau a fi folosite ca telefoane de serviciu de către angajaţii cu funcţii de conducere.
Întrucât inculpatul avea deja un telefon mobil personal, pentru acesta a fost încheiat numai abonament de acelaşi tip, însă prin probele administrate în cauză nu este dovedită efectuarea de convorbiri cu caracter exclusiv personal.
În ceea ce priveşte deplasarea în Italia cu maşina unităţii, această călătorie a avut loc în vederea stabilirii unor relaţii de colaborare cu administraţia oraşului înfrăţit Casino, la dosar existând un set de documente care atestă acest aspect.
Referitor la nejustificarea cu documente a sumei primite cu titlu de „avans spre decontare", fapta poate constitui infracţiune numai în măsura în care însăşi obţinerea sumei este consecinţa unui act ilicit al inculpatului; în caz contrar, aşa cum se poate reţine şi în speţă, unitatea are dreptul să dispună sancţionarea funcţionarului respectiv şi să îi impute suma rămasă nejustificată, ori, dacă acesta nu mai activează în cadrul instituţiei, să pretindă plata pe calea unei acţiuni civile.
Aşadar, nu se poate reţine că activitatea de primar a inculpatului, îmbracă forma ilicitului penal, deoarece nici una dintre încălcările atribuţiilor sale de serviciu nu a produs o tulburare însemnată bunului mers al instituţiei, şi nu a creat un prejudiciu a cărui existenţă şi întindere să se poată cuantifica, sens în care s-au pronunţat şi majoritatea expertizelor contabile efectuate în cauză.
În ceea ce priveşte instigarea la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, instanţa de recurs a apreciat că aceasta a fost comisă pentru a înlesni derularea necorespunzătoare a unei licitaţii, având ca obiectiv atribuirea unei lucrări edilitare de valoare semnificativă (producţie şi instalare stâlpi de iluminat public).
Cu privire la modul de desfăşurare a licitaţiei sus-menţionate, instanţa de recurs înlătură răspunderea inculpatului, motivând că, pe de o parte, a existat aprobarea consiliului local, şi, pe de alta, nu a fost membru component al comisiei.
În aceste condiţii, fapta de alterare a înregistrărilor în registrul de intrare-ieşire a corespondenţei este în mod vădit lipsită de efecte juridice, condiţie a textului de incriminare. Pe cale de consecinţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., pentru fata comisă de autor, în mod evident nici fapta instigatorului nu poate să subziste.
Pentru aceste considerente, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor deduse judecăţii, se impunea ca instanţa de recurs să menţină hotărârile atacate, în sensul achitării inculpatului în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi respingerii acţiunii civile, aşa cum au procedat instanţele de fond şi apel, în acord cu opinia separată a unui judecător al instanţei de recurs.
În consecinţă, Curtea urmează să admită recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să caseze Decizia penală nr. 839 din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău privind pe inculpatul P.F. şi să menţină dispoziţiile sentinţei penale nr. 1346 din 24 decembrie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi deciziei penale nr. 295 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Neamţ.
Văzând şi dispoziţiile art. 4141 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei penale nr. 839 din 17 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bacău, privind pe inculpatul P.F.
Casează Decizia atacată.
Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 1346 din 24 decembrie 2002 a Judecătoriei Piatra Neamţ şi deciziei penale nr. 295 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Neamţ.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3935/2004. Penal. Art.255, 257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3938/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
