ICCJ. Decizia nr. 3935/2004. Penal. Art.255, 257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3935/2004
Dosar nr. 313/2004
Şedinţa publică din 12 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din 25 iunie 2001, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti i-a trimis în judecată pe inculpaţii:
- S.R., pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 293 C. pen. şi art. 65 din Legea nr. 56/1992.
- G.E., pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, art. 257 C. pen. şi art. 26, raportat la art. 255 C. pen.;
- P.G., pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea 56/1992, art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 254 C. pen. ş.
- C.I., pentru infracţiunile prevăzute de art. 26, raportat la art. 255 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992.
S-a reţinut că, în luna septembrie 2000, inculpatul S.R. a sustras paşaportul cumnatului său A.M. şi a înlocuit poza acestuia cu propria sa fotografie. La data de 3 octombrie 2000, împreună cu concubina sa R.M. şi cu doi copii minori trecuţi pe paşaportul concubinei, s-au deplasat la punctul de frontieră Siret, pentru a trece frontiera în Ucraina. În dimineaţa zilei de 4 octombrie 2000, S.R. l-a cunoscut în gară pe inculpatul G.E., care făcea taximetrie, şi care în schimbul sumei de 50 de mărci germane l-a pus în legătură cu plutonierul major de frontieră C.I., spre a-l ajuta să treacă frontiera cu paşaportul fals.
La rândul său, C.I. i-a făcut legătura cu colegul său P.G., care, deşi a observat falsul a aplicat ştampila pe paşaport şi i-a permis urcarea în trenul ce pleca spre Ucraina, primind în schimb suma de 150 de mărci germane.
Grănicerii ucrainieni au descoperit falsul şi l-au întors atât pe inculpat, cât şi pe însoţitorii săi, în România.
Prin sentinţa penală nr. 48 din 8 aprilie 2002, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul S.R. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 C. pen. şi la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 65 din Legea nr. 56/1992, dispunând, potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., executarea pedepsei celei mai mari, de 3 ani închisoare.
Pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., inculpatul S.R. a fost achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Ceilalţi inculpaţi au fost achitaţi pentru toate infracţiunile reţinute în actul de acuzare, în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, condamnarea inculpaţilor pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia penală nr. 73 din 30 iulie 2002, a admis apelul procurorului şi a desfiinţat parţial sentinţa, în sensul că:
- l-a condamnat pe inculpatul S.R. la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (pe care a contopit-o în rezultanta de 3 ani închisoare);
- l-a condamnat pe inculpatul G.E. la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. şi la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 C. pen., dispunând executarea pedepsei celei mai mari, de 2 ani închisoare;
- l-a condamnat pe inculpatul C.I. la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 255 C. pen. şi la un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, dispunând suspendarea executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare;
- l-a condamnat pe inculpatul P.G. la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 65 din Legea nr. 56/1992, la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., dispunând executarea pedepsei celei mai mari, de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Instanţa a confiscat 50 de mărci germane de la inculpatul G.E. şi 150 de mărci germane de la inculpatul P.G.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii S.R., G.E., C.I. şi P.G., solicitând casarea deciziei pronunţate în apel şi menţinerea hotărârii instanţei de fond (C.I., P.G. şi G.E.), întrucât vinovăţia lor nu a fost probată, iar inculpatul S.R., reducerea pedepsei aplicate, în subsidiar inculpatul G.E. a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate sub aspectul modului de executare, în sensul aplicării art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 5591 din 17 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, a admis recursurile inculpaţilor, a casat hotărârile şi a trimis cauza tribunalului spre rejudecare, cu motivarea că, se impunea înlăturarea contradicţiilor dintre declaraţiile persoanelor audiate în cauză, prin reaudieri şi confruntări, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 64 din 11 martie 2003, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Suceava, în baza art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002.
Prin sentinţa penală nr. 292 din 15 octombrie 2003, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul S.R. la un an şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 C. pen. şi la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 65 din Legea nr. 56/1992.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002, instanţa a constatat graţiate ultimele două pedepse, iar pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare a fost contopită cu pedeapsa de un an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 107/2000 a Judecătoriei Orăştie. Rezultanta de un an şi 6 luni închisoare a fost adiţionată pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2331/2001 a Judecătoriei Arad.
În temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., inculpatul S.R. a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen.
Ceilalţi 3 inculpaţi au fost achitaţi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel procurorul, criticând-o pentru aceea că, instanţa a făcut o eroare gravă de fapt când a reţinut că inculpatul S.R. nu a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi că celelalte infracţiuni reţinute în sarcina celorlalţi 3 inculpaţi nu există.
Prin Decizia penală nr. 380 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor şi, pe fond, condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Verificând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Solicitarea parchetului, în sensul de a fi condamnat inculpatul S.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. şi a inculpaţilor G.E., C.I. şi P.G. pentru toate infracţiunile reţinute prin actul de acuzare nu poate fi primită, întrucât aceasta se bazează pe declaraţiile contradictorii ale inculpatului S.R. şi ale concubinei acestuia, R.M.
Astfel, analiza acestor declaraţii conduce la concluzia că sunt nesincere, întrucât conţin numeroase neconcordanţe cu privire la descrierea modului în care au procedat la ieşirea din ţară, legătura cu cei trei inculpaţi (G.E., C.I. şi P.G.) şi descrierea acestora.
De exemplu, la urmărirea penală, martora R.M. a afirmat că l-a văzut pe inculpatul S.R. atunci când a vorbit pe peron cu unul din subofiţerii de poliţie, iar în faţa instanţei a afirmat că „soţul meu nu a vorbit pe peron decât cu inculpatul G.E., eu numai asta am văzut".
Pe de altă parte, declaraţiile inculpaţilor G.E., C.I. şi P.G. sunt constante şi concordante între ele, referindu-se la prezentarea activităţilor desfăşurate în ziua respectivă de către aceştia, aspecte confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Cu privire la inculpatul G.E., s-a reţinut că acesta a declarat constant faptul că l-a transportat pe inculpatul S.R. şi familia acestuia mai întâi spre casa inculpatului C.I. în scopul de a se informa asupra orei de plecare a trenului, apoi în Gara Vicşani, unde a rămas aproximativ 2 ore (până la sosirea trenului) pentru a permite familiei inculpatului S.R. să stea în maşină, afară fiind frig, în schimbul acestor servicii primind de la inculpatul S.R. suma de 50 mărci germane, aşa cum se înţeleseseră.
Faptul că inculpatul G.E. nu a făcut altceva decât să se intereseze despre trenul care îl interesa pe inculpatul S.R., aşa cum a şi declarat constant, este confirmat şi de declaraţiile martorului R.I., comandant al Poliţiei Oraşului Siret, coroborate cu declaraţiile inculpatului C.I.
Cu privire la inculpaţii C.I. şi P.G., s-a reţinut că, în data de 4 octombrie 2000, aceştia au efectuat serviciu la P.C.T.F. Vicşani, împreună cu martorul L.A. (şef de tură), în sensul că au verificat documentele personale ale celor care părăseau ţara prin acel punct de frontieră.
Din declaraţiile inculpatului P.G. rezultă că acesta a verificat documentele inculpatului S.R. şi ale concubinei acestuia, operând paşapoartele respective în registru şi aplicând viza de ieşire pe acele paşapoarte.
Inculpatul a arătat că nu a sesizat falsificarea paşaportului inculpatului S.R. întrucât aceasta era bine executată, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din cauza întârzierii pe care a avut-o trenul (2 ore), lucrătorii de poliţie au avut la dispoziţie numai 24 de minute pentru verificarea documentelor.
Susţinerile inculpatului au fost confirmate de declaraţiile martorilor L.A., şeful punctului de control în ziua respectivă şi C.E.
Astfel, L.A. a susţinut afirmaţia inculpatului P.G., în sensul că falsul fusese executat într-o manieră neîntâlnită până atunci, arătând totodată că „falsificarea paşaportului putea trece neobservată, deoarece timpul de oprire în staţie a trenurilor era limitat la 20 de minute, motiv pentru care lucrătorii de specialitate începeau controlul încă de la Suceava Nord".
În acelaşi sens, martorul C.E. a arătat că, la momentul respectiv, nu a sesizat falsul asupra paşaportului inculpatului S.R. deoarece acesta era bine executat.
Cu privire la inculpatul S.R. s-a reţinut că acesta a folosit paşaportul cumnatului său, A.M., după înlocuirea fotografiei titularului cu fotografia sa, trecând fraudulos graniţa prin P.C.T.F. Vicşani, în condiţiile în care paşaportul a fost falsificat de către o altă persoană în schimbul unei sume de bani.
Faţă de această situaţie, instanţele, în mod corect, au dispus achitarea inculpatului S.R. pentru această infracţiune, întrucât susţinerile acestuia, coroborate cu cele ale concubinei sale, R.M., nu au fost infirmate de alte probe.
În consecinţă, se constată că soluţiile de achitare a inculpatului S.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 288 C. pen. şi a inculpaţilor G.E., C.I. şi P.G. pentru toate infracţiunile reţinute prin actul de acuzare sunt temeinice şi legale, fiind conforme probelor administrate în cauză şi principiile ce guvernează desfăşurarea procesului penal.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru inculpatul S.R., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 380 din 8 decembrie 2003a Curţii de Apel Suceava, privind pe inculpaţii S.R., G.E., C.I. şi P.G.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul S.R., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3930/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3936/2004. Penal. Art.248 alin.1 c.pen. Recurs... → |
|---|
