ICCJ. Decizia nr. 3911/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3911/2004
Dosar nr. 2946/2004
Şedinţa publică din 9 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 11 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici D.E. şi T.D., constatându-se că, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă existenţa faptelor sesizate de petiţionara B.C.D.
În această rezoluţie se reţine că sesizarea petentei se referă la săvârşirea de către notarii publici a infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), prin aceea că au întocmit şi autentificat contractul de schimb nr. 2386 din 17 noiembrie 1997, în condiţiile în care petenta nu şi-a exprimat acordul de voinţă. De asemenea, se reţine că în cauză s-au mai emis două rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale şi anume cea din 20 iulie 1999, infirmată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi cea purtând nr. 11783/2735/2001 din 6 iulie 2001 a aceluiaşi parchet dată după completarea cercetărilor premergătoare.
S-a precizat că prin actul de infirmare s-a dispus verificarea susţinerii petentei potrivit căreia, semnătura de pe cererea de transcriere a contractului de schimb nu îi aparţine.
Rezoluţia constată că, urmare probelor administrate în cauză, starea de fapt este cea expusă în continuare.
Prin Decizia civilă nr. 3907 din 25 august 1997 a Curţii de Apel Craiova petentei i s-a atribuit în partaj 1/2 din imobilul situat în Craiova str. Unirii, cealaltă jumătate revenind celorlalţi moştenitori şi anume, D.M.A. (soţul notarului public D.E.), D.A. (fratele acesteia), M.N. şi F.L.V.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1996, ultimii trei moştenitori au cedat părţile lor din imobil lui D.M.A., iar la 17 noiembrie 1997 şi petenta B.C.D. şi-a transmis la rândul său, aceluiaşi beneficiar partea sa de 1/2 din imobil.
Transmiterea dreptului de proprietate s-a făcut prin contractul de schimb din 17 noiembrie 1997, autentificat la notarul public D.T., după ce, conform unei înţelegeri prealabile survenite la 16 noiembrie 1997, D.E. a redactat înscrisul respectiv.
În schimbul cotei părţi cedate petenta a primit apartamentul cu 3 camere proprietatea soţilor D.M. şi E. situat în Craiova, Calea Bucureşti.
Rezoluţia a înlăturat susţinerea din sesizarea petentei, în sensul că în momentul semnării actului de schimb, a fost convinsă că semnează o procură privind evacuarea chiriaşilor din imobil, constatând că martora propusă de aceasta a declarat că ar fi semnat o acţiune de evacuare şi nu o procură, iar pe de altă parte, însăşi petenta recunoaşte că ar fi avut la 16 noiembrie 1997 o discuţie cu D.E. despre eventualitatea unui schimb.
De altfel pe parcursul cercetărilor, petenta a contestat şi apartenenţa semnăturii de pe cererea de transcriere a contractului de schimb în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Craiova fiind necesară să se facă o expertiză grafică de Serviciul criminalistic al I.P.J. – Dolj.
Concluziile expertizei au fost acelea că atât semnătura de pe cererea respectivă, cât şi semnăturile de pe contractul de schimb la rubrica „coschimbaşi" aparţine petentei B.C.D.
Tot astfel, prin rezoluţia din 11 ianuarie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, înlătură ca nesinceră afirmaţia petentei potrivit căreia contractul de schimb este fictiv, despre existenţa acesteia luând cunoştinţă în septembrie 1998, stabilind că în luna decembrie 1997, fiica petentei i-a comunicat martorului B.G., că familia sa deţine un apartament în Craiova, dobândit prin schimb de la o rudă din această localitate care îndeplineşte funcţia de notar public.
În baza considerentelor expuse, prin rezoluţia din 11 ianuarie 2002 se conchide că nu se confirmă săvârşirea unei fapte penale de către cei doi notari publici.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta B.C.D. a formulat plângerea soluţionată în condiţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluţia din 27 martie 2002, pronunţată în dosarul nr. 1725/II72/2002, care a menţinut soluţia anterioară, respingând şi această plângere ca fiind nefondată.
Prin această rezoluţie, s-a constatat că starea de fapt reţinută prin rezoluţia anterioară este exactă şi că poziţia petentei este nesinceră, deoarece raportul de expertiză nr. 31985 din 10 decembrie 2001 întocmit de I.P.J. Dolj a concluzionat că atât semnătura de la poziţia vânzător de pe cererea de transcriere nr. 9296 din 2 decembrie 1997, cât şi semnătura din partea dreaptă a poziţiei „coschimbaşi" pe cele două exemplare ale contractului de schimb autentificat prin încheierea nr. 2386 din 17 noiembrie 1997, au fost executate de B.C.D.
Concluziile raportului de expertiză se coroborează cu declaraţia martorului M.M. care la data de 17 noiembrie 1997, a transportat cu autoturismul său pe petentă şi soţii D. până la Biroul notarului public T.D., depoziţie confirmată şi de declaraţiile martorilor M.N. şi B.G.
Această din urmă rezoluţie mai reţine ca fiind nesinceră poziţia petentei când a afirmat că notarul public D.E. a autentificat procura prin care aceasta era împuternicită să o reprezinte pe petentă în faţa Curţii de Apel Craiova, cu toate că procura respectivă a fost autentificată de G.M., notar public în Râmnicu Vâlcea.
Constatând că soluţia criticată este legală şi temeinică, că din probele administrate rezultă inexistenţa faptelor reclamate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova a respins plângerea petentei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 108/ P din 11 ianuarie 2002 a aceluiaşi parchet.
Împotriva celor două rezoluţii prezentate mai sus, petenta s-a adresat la data de 8 ianuarie 2004, P.N.A., plângerea sa fiind înaintată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova de unde a fost îndrumată la Curtea de Apel Craiova spre competentă soluţionare potrivit art. 2781 C. proc. pen.
În această plângere petenta critică cele două rezoluţii susţinând că cei doi notari publici au profitat de faptul că este nevăzătoare prezentându-i pentru a fi semnat un document despre care s-a spus că este o procură de evacuare a unor chiriaşi.
După cca. 6 luni de la semnarea documentului a aflat că semnase contractul de schimb între cele două proprietăţi, apartamentul obţinut în urma acestui schimb fiind ipotecat cu suma de 150.000 lei deşi în contract se stipulează că ambele proprietăţi sunt degrevate de orice sarcini şi evicţiuni.
Petenta a mai susţinut că nu a fost prezentă pe data de 17 noiembrie 1997 la Biroul notarial al notarului public T.D. dovadă fiind că numărul de pe buletinul său de identitate nu coincide cu numărul scris în contractul de schimb.
Prin sentinţa penală nr. 26 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 371/P/2004, s-a respins ca fiind neîntemeiată plângerea petentei apreciindu-se că soluţia pronunţată de parchet este legală şi temeinică în raport de probele administrate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta B.C.D. care a schimbat în esenţă următoarele:
- cei doi notari publici, profitând că este nevăzătoare i-au prezentat pentru a fi semnat un document despre care i s-a spus că este o procură pentru evacuare. După 6 luni a aflat că în realitate semnase un contract de schimb;
- valoarea între cele două imobile între care s-a făcut schimbul este prea mare pentru a se putea spune că s-a realizat un schimb echitabil.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea consideră că aceasta este legală şi temeinică, iar recursul declarat este nefondat.
Probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor M.M., M.N. şi B.G., precum şi concluziile raportului de expertiză criminalistică dovedesc pe deplin faptul că semnăturile de pe toate exemplarele contractului de schimb şi de pe cererea de transcriere, aparţin petentei, aceasta fiind prezentă atât în ziua de 16 noiembrie 1997, cât şi a doua zi pe 17 noiembrie 1997, la Biroul notarului public T.D. unde s-a realizat acordul de voinţă cu privire la schimb prin încheierea contractului de schimb.
Petenta a dovedit nesinceritate în momentul în care a afirmat că a fost convinsă că a semnat o procură privind evacuarea chiriaşilor din imobil, întrucât această procură a fost dată anterior aşa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 3 noiembrie 1997 de executorul judecătoresc în dosarul nr. 449/E/1997.
S-a susţinut că faţă de valoarea celor două imobile, nu se putea realiza un schimb echitabil, susţinere care nu este fondată, deoarece actul de schimb s-a realizat la puţin timp după pronunţarea deciziei civile care consfinţea partajul între părţi, imobilul fiind degradat şi nelocuibil pe când apartamentul oferit pentru schimb era în stare bună putând fi locuit imediat.
Este adevărat că petenta suferă de miopie forte din anul 1996 fiind încadrată în gradul II invaliditate dar certificatul din 15 martie 1996 precizează că handicapul nu o împiedică în exercitarea profesiei.
La data de 17 noiembrie 1997, petenta îndeplinea funcţia de profesor de logopedie la Ş.A. Băbeni, profesie care îi oferea cunoştinţele necesare pentru a distinge între un act de schimb semnat în mai multe exemplare şi o simplă procură care se semnează într-un singur exemplar.
Având în vedere această situaţie, Curtea consideră că prima instanţă a făcut o analiză corectă şi amplă a probelor administrate pronunţând o sentinţă legală şi temeinică, motiv pentru care urmează ca în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 26 din 30 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3909/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3913/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
