ICCJ. Decizia nr. 40/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 40/2004
Dosar nr. 5125/2003
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 655 din 6 octombrie 2003, Tribunalul Timiş a condamnat pe inculpaţii:
- T.L.I. şi
- K.G.I. la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 din acelaşi cod.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestării preventive de la 16 iulie 2003 ora 15,00 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost prelungit arestul preventiv a inculpaţilor cu 30 zile de la data de 6 octombrie 2003 la 4 noiembrie 2003.
Pe latură civilă s-a respins ca fiind rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă F.T.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 15 iulie 2003, după orele 3,30, partea vătămată F.T., fiind ajutor de bucătar la restaurantul M. din zona centrală a oraşului Timişoara, după terminarea serviciului se deplasa spre casă, când în zona Colegiului Bănăţean a fost ajunsă din urmă de cei doi inculpaţi.
Inculpatul K.G.I. a lovit-o cu pumnul în zona gurii, partea vătămată căzând la pământ, iar inculpatul T.L.I. a lovit-o cu piciorul, i-a smuls poşeta din mână, rupându-i cureaua.
În poşetă partea vătămată avea suma de 1.900.000 lei, actele personale, cheile locuinţei.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat 5 zile de îngrijiri medicale potrivit certificatului medico-legal nr. 1549 din 16 iulie 2003 emis de I.M.L. Timişoara.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia penală nr. 398/ A din 3 noiembrie 2003, a respins apelul declarat de inculpatul T.L.I., considerând nefondată critica formulată în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, avându-se în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T.L.I., solicitând reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a acesteia.
Recursul declarat este nefondat.
Conform criteriilor generale de individualizare, astfel cum sunt prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că procedând la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., instanţele au acordat semnificaţie juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora primând pericolul social grav al faptei săvârşite, dar şi persoana făptuitorului minor la data săvârşirii faptei, necunoscut cu antecedente penale, sincer în timpul procesului penal, circumstanţe ce au avut ca efect stabilirea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.
În acest context se reţine că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia în regim de privare de libertate, art. 81 C. pen., impunând imperativ îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de aplicare a suspendării condiţionate, în cauză acest lucru nefiind realizat.
Ca atare, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Se va deduce arestarea preventivă de la 16 iulie 2003 la 7 ianuarie 2004.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul din oficiu se va stabili să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L.I. împotriva deciziei penale nr. 398/ A din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 16 iulie 2003 la 7 ianuarie 2004.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3999/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 400/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 40/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
