ICCJ. Decizia nr. 400/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 400/2004
Dosar nr. 5266/2003
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 891 din 13 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 2076/2003, în temeiul art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.M. la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
În temeiul dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpatului T.M. cu 30 de zile, de la 18 octombrie 2003 la 16 noiembrie 2003, iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat perioada arestului preventiv de la 1 martie 2003 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.C.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpatului de la 18 octombrie 2003 la 16 noiembrie 2003, iar în temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat perioada arestului preventiv de la 10 martie 2003 la zi.
S-a luat act că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul T.M. la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, iar pe inculpatul P.C.I. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că la data de 1 martie 2003, în jurul orelor 10,00, inculpaţii T.M. şi P.C.I. au luat hotărârea de a deposeda pe partea vătămată V.A. de geanta pe care o purta pe umăr iar, în timp ce aceasta se deplasa pe str. Constantin Brâncuşi s-au apropiat, inculpatul T.M. a apucat geanta cu intenţia de a o smulge, dar partea vătămată a opus rezistenţă şi atunci ambii inculpaţi au lovit-o cu pumnul în faţă, moment în care ambii inculpaţi au fost observaţi de martorii P.V., M.S. şi R.V. ce se deplasau în acel moment cu un taximetru şi au coborât pentru a interveni, reuşind să-l imobilizeze pe inculpatul T.M.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii care au solicitat reducerea pedepselor, motivând că acestea sunt prea mari în raport cu gravitatea faptelor comise şi de circumstanţele lor personale.
Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, constatând că pedepsele aplicate de prima instanţă au fost bine individualizate ţinându-se cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume de gravitatea faptelor comise şi de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de tâlhărie, de modalitatea în care au acţionat cei doi inculpaţi şi de datele ce-i caracterizează pe aceştia, orientându-se spre pedepse situate spre minimum, a căror reducere nu se justifică.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul P.C.I. care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei care i-a fost aplicată şi pe care o consideră prea severă pentru fapta pe care a comis-o şi în raport de circumstanţele sale personale.
Critica nu este întemeiată.
La individualizarea pedepsei aplicate recurentului instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând gradul ridicat de pericol social concret al faptelor comise, modalitatea în care a fost concepută şi împrejurările în care s-a desfăşurat, dar şi persoana inculpatului care deşi nu are antecedente penale şi a fost sincer pe parcursul procesului penal a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii împreună cu un minor, circumstanţă agravantă care justificăalături de celelalte criterii aplicarea pedepsei în limita stabilită de prima instanţă şi menţinută de instanţa de apel.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat şi va fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că hotărârile pronunţate sunt corecte.
Având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casarea hotărârii, Curtea va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul P.C.I. împotriva deciziei nr. 666 din 4 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 10 martie 2003, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ceva fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4000/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
