ICCJ. Decizia nr. 4244/2004. Penal. L 284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4244/2004
Dosar nr. 4057/2004
Şedinţa publică din 25 august 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1322 din 8 septembrie 1959, Tribunalul Popular al Raionului Buzău a condamnat pe inculpatul P.S. la 3 ani şi 8 luni de închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie corecţională pentru infracţiunea de deţinere ilegală de metale preţioase prevăzută de art. 5 şi art. 14 din Legea nr. 284/1947.
Totodată s-a dispus confiscarea a 57 monede de aur în folosul B.P.R., precum şi confiscarea parţială a averii, o casă compusă din 7 camere situată în Buzău şi un loc de casă în suprafaţă de 100 mp situat în Buzău.
S-a reţinut că inculpatul a deţinut în mod ilegal 57 de monede de aur la domiciliu, ce au fost depistate cu ocazia percheziţiei domiciliare.
Tribunalul Regional Ploieşti, prin deciziunea penală nr. 5088 din 20 octombrie 1959, a respins recursul declarat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare în baza art. 409 şi a art. 410 alin. (1) partea 1 pct. 3 C. proc. pen., considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea legii.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 284/1947 persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valute efective, cecuri şi ordine de plată, disponibil în conturi şi creanţe, în valută străină în ţară şi străinătate aveau obligaţia ca în termen de 15 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R.
De asemenea, conform art. 5 din actul normativ susmenţionat, aceeaşi obligaţie revenea şi celor care dobândeau astfel de valori, pe altă cale decât pe baza autorizaţiei, după intrarea legii în vigoare.
Astfel nerespectarea dispoziţiilor legale era infracţiune şi se pedepsea potrivit art. 14, cu închisoare de la 5 la 25 ani şi amendă egală cu contravaloarea bunurilor confiscate, fără a se acorda circumstanţe.
În cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale, conform art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947, putea fi aplicată şi pedeapsa complementară a confiscării averii, urmând a se ţine seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului, dispoziţii care erau în contradicţie cu Constituţia României şi cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 şi 17 din Constituţia României din 1923 (repusă în vigoare prin Decretul Regal nr. 1849 din 31 august 1944) s-a statuat că nu se poate dispune confiscarea averilor prin nici-o lege, iar proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică.
De asemenea, Constituţia adoptată în 1949 stipulează că proprietatea particulară, agonisită prin muncă şi economisire se bucură de o protecţie specială iar exproprierile pentru o cauză de utilitate publică pot fi făcute pe baza unei legi şi cu justa despăgubire.
Constituţia din 1952 a precizat că dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare, a obiectelor casnice de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii personale a cetăţenilor sunt ocrotite de lege.
Art. 17 din D.U.D.O. proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
Or, evident faţă de caracterul imperativ al acestor dispoziţii prin Legea nr. 284/1947 cetăţeanul român era lipsit de proprietatea sa în mod abuziv.
Mai mult şi pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului, era menită să atingă dreptul de proprietate.
Astfel, Legea nr. 284/1947, contravine principiilor şi normelor legii fundamentale şi are caracter neconstituţional cum a statuat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 1456 din 3 octombrie 2001 în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
În speţă inculpatul, fost comerciant din veniturile realizate din muncă, a achiziţionat de la diverse persoane monede din aur ce au fost găsite de organele de poliţie la domiciliul său.
Aşadar, Legea nr. 284/1947, fiind o lege neconstituţională fapta inculpatului de a nu preda, ceda ori declara aurul şi alte valori nu poate fi considerată infracţiune, lipsindu-i o trăsătură esenţială aceea de a fi prevăzută printr-o lege penală.
De asemenea, aplicarea pedepsei complementare a confiscării averii este abuzivă, în condiţiile în care deşi era o sancţiune cu aplicare facultativă şi nu obligatorie, instanţa nu a ţinut seama de gradul de pericol social al infracţiunii şi nici de datele ce caracterizau persoana inculpatului, ce denotă o periculozitate socială redusă.
Ca atare, Curtea în temeiul prevederilor art. 4141 C. proc. pen., va admite recursul în anulare şi va dispune conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1322 din 8 septembrie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Buzău şi deciziunii penale nr. 5088 din 20 octombrie 1959 a Tribunalului Regional Ploieşti, privind pe inculpatul P.S.
Casează hotărârile sus-menţionate.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul P.S., pentru infracţiunea prevăzută de art. 5 şi art. 14 din Legea 284/1947.
Înlătură pedeapsa complementară a confiscării parţiale a averii şi măsura de siguranţă a confiscării monedelor din aur.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4225/2004. Penal. Art.200 alin.2;3 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4249/2004. Penal. 268,28 lit.a c.pen.ant.... → |
|---|
