ICCJ. Decizia nr. 428/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 428/2004
Dosar nr.5368/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 661 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Timiş i-a condamnat pe inculpaţii S.E.G. la 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21), lit. a), b) şi c) C. pen. şi C.O.D. la 8 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, faptă prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (21), lit. a), b) şi c) C. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în fapt că, în dimineaţa zilei de 11 februarie 2003, după o prealabilă pregătire şi înţelegere inculpaţii S.E.G. şi C.O.D. s-au dus să sustragă bunuri din locuinţa părţii vătămate M.E., situată în Timişoara, str. Gelu. Inculpatul C.O.D. a rămas de pază la poartă, iar inculpatul S.E.G. a pătruns în locuinţă de unde a sustras mai multe bijuterii din aur, un aparat video şi două componente ale calculatorului părţii vătămate. În timpul furtului, inculpatul C.O.D. a fost surprins de N.D., soacra lui M.E., pe care a lovit-o, a imobilizat-o şi a legat-o cu un batic la gură, pentru a nu-l împiedica în vreun fel să-şi realizeze în întregime spargerea plănuită.
Pe baza informaţiilor date de N.D., cei doi inculpaţi au fost prinşi de organele poliţiei şi arestaţi în aceeaşi zi.
Prin Decizia penală nr. 411 A din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei instanţei de fond.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs ambii inculpaţi, inculpatul S.E.G. solicitând micşorarea pedepsei, în considerarea situaţiei sale personale, iar inculpatul C.O.D. a cerut să fie achitat, susţinând că nu a luat parte la comiterea infracţiunii.
Recursurile nu sunt fondate.
Participarea inculpatului C.O.D. la săvârşirea infracţiunii este dovedită cu declaraţiile coinculpatului S.E.G. şi cu declaraţiile martorilor I.M., N.A., T.G. şi D.L.
Astfel, inculpatul S.E.G. a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei că a comis fapta împreună cu inculpatul C.O.D., acesta rămânând în stradă şi având sarcina de a-i asigura paza, în timpul comiterii spargerii. Martora I.M., concubina inculpatului C.O.D. a declarat că aceştia au plecat dimineaţa împreună din apartamentul în care locuiau toţi trei, adică martora şi cei doi inculpaţi şi că inculpaţii s-au întors după câteva ore tot împreună, având sacoşa cu bunurile furate. Martorul N.A., care şi acesta locuia în aceeaşi casă cu inculpaţii, a declarat organelor judiciare că i-a văzut pe aceştia, în ziua când s-a comis infracţiunea, examinând o pungă cu bijuterii şi că inculpaţii i-au cerut să aprecieze ce greutate au acele bijuterii. Tot atunci, martorul a văzut aparatura electronică sustrasă de inculpaţi de la partea vătămată. În sfârşit, martorul T.G. a declarat că s-a întâlnit cu inculpaţii în apropierea locuinţei în care s-a comis infracţiunea şi aveau asupra lor o sacoşă pe care „o cărau împreună", iar martora D.L. a declarat că l-a văzut pe inculpatul C.O.D. în faţa imobilului în care s-a comis infracţiunea, la data şi la ora comiterii faptei.
Toate aceste probe fiind administrate în condiţiile legii şi fiind concludente, se constată că este nefondată susţinerea inculpatului C.O.D., în sensul că nu a participat la comiterea faptei, neexistând, în consecinţă temeiuri să se dispună achitarea acestuia.
În ceea ce priveşte pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului S.E.G., se constată că instanţele au individualizat corect pedeapsa, ţinând seama de pericolul ridicat al infracţiunii comise şi de celelalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), nefiind cazul ca pedeapsa arătată să fie redusă.
În consecinţă urmează ca recursurile inculpaţilor să fie respinse, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.O.D. şi S.E.G. împotriva deciziei penale nr. 411 din 12 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, perioada arestării preventive de la 12 februarie 2003 la 23 ianuarie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4273/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 429/2004. Penal. Art.215 alin.3,5 c.pen. Recurs → |
|---|
