ICCJ. Decizia nr. 4464/2004. Penal. Legea nr.284/1947. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4464/2004
Dosar nr. 3260/2004
Şedinţa publică din 9 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Popular al Raionului Tudor Vladimirescu, prin sentinţa penală nr. 1410 din 19 septembrie 1950 a condamnat pe inculpatul S.N. la 12 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de deţinere de metale preţioase, prevăzută de art. 1, 2 şi 14 din legea nr. 284/1947.
De asemenea, în baza art. 80 şi art. 25 pct. 6 C. pen. anterior, a dispus confiscarea monedelor din aur, precum şi confiscarea totală a averii.
S-a reţinut că, până la 2 august 1959, inculpatul a deţinut, contrar dispoziţiilor legale, 402 monede de aur.
Tribunalul Capitalei, Colegiul II penal prin Decizia penală nr. 1645 din 28 septembrie 1959 a respins recursul declarat de inculpat.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivele invocate, dar şi potrivit art. 410 alin. (3), cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 284/1947 persoanele fizice sau juridice având în proprietate aur sub orice formă, valută efectivă, cecuri şi ordine de plată, disponibil în conturi şi creanţe în valută străină în ţară şi străinătate, erau obligaţi ca în termen de 15 zile de la publicarea acestei legi în M. Of. să le predea B.N.R., contra plăţii în lei la cursul oficial.
Aceeaşi obligaţie revenea conform art. 5 din lege, celor ce dobândesc astfel de valori după intrarea în vigoare a legii.
Nerespectarea acestor prevederi era infracţiune şi se pedepsea conform art. 14 din lege, cu închisoare de la 5 la 25 ani, şi amenda egală cu încincitul valorii confiscate, fără a se putea acorda circumstanţe atenuante.
Potrivit art. 25 pct. 6 alin. (3) C. pen. anterior, în cazul infracţiunilor săvârşite în dauna economiei naţionale printre care şi cele prevăzute de Legea nr. 284/1947 putea fi aplicată pedeapsa complimentară a confiscării averii, urmând să se ţină seama de gradul de pericol social al faptei şi de persoana infractorului.
Aceste dispoziţii erau în contradicţie atât cu Constituţia României, în vigoare la data adoptării şi aplicării acestor acte normative cât şi cu D.U.D.O.
Astfel, prin art. 15 şi art. 17 din Constituţia României s-a stabilit că „nici o lege nu poate confisca averile şi că proprietatea este garantată şi nimeni nu poate fi expropriat, decât pentru cauze de utilitate publică". De asemenea, conform art. 8 şi 10 din Constituţia din 1949 s-a stabilit că „proprietatea particulară şi dreptul la moştenire sunt garantate şi recunoscute de lege".
Prin art. 12 din Constituţia din 1952 s-a prevăzut că „dreptul de proprietate personală asupra veniturilor şi economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit şi gospodăriei auxiliare de pe lângă casă, asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra obiectelor casnice, de uz personal, cât şi dreptul de moştenire asupra proprietăţii persoanei a cetăţenilor sunt ocrotite de lege".
În sfârşit, potrivit art. 17 din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 prin R.A.G.O.N.U., s-a statuat că „orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea lui".
Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor constituţionale, aşa cum ele au evoluat, cât şi faţă de documente de drept internaţional, se constată că normele penale cuprinse în Legea nr. 284/1947 erau îndreptate arbitrar împotriva proprietăţii cetăţeanului, fiind neconstituţionale la data condamnării inculpatului.
Şi pedeapsa complementară a confiscării averii inculpatului aplicată pe lângă pedeapsa principală, aducea atingere dreptului de proprietate, ceea ce era împotriva principiilor constituţionale şi de drept constituţional.
Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 4141, art. 38515 pct. 2 lit. d) şi art. 410 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârile pronunţate şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., va achita pe inculpatul S.N., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1, 2 şi 14 din Legea nr. 284/1947.
Va fi înlăturată pedeapsa complementară a confiscării monedelor de aur conform proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 1410 din 19 septembrie 1959 a Tribunalului Popular al Raionului Tudor Vladimirescu şi deciziei penale nr. 1645 din 28 septembrie 1959 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II, privind pe inculpatul S.N.
Casează hotărârile atacate.
În baza art,11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul S.N., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de metale preţioase, prevăzută de art. 1, 2 şi 14 din Legea nr. 284/1947.
Înlătură pedeapsa complimentară a confiscării averii, precum şi măsura confiscării monedelor de aur conform proceselor-verbale aflate la dosarul cauzei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4462/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4465/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
