ICCJ. Decizia nr. 4475/2004. Penal. Art. 174, 175 c.p. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4475/2004
Dosar nr. 4485/2004
Şedinţa publică din 9 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 792 din 8 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4876/2003, în baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.F. la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei.
S-a luat act că L.C. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia de la 20 mai 2003 la zi.
A fost obligat inculpatul la 7.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 20 mai 2003 pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan cu tatăl său, în persoana victimei A.I., inculpatul A.F., l-a înjunghiat pe acesta cu un briceag pe care l-a înfipt în zona latero-cervicală stânga, determinând secţionarea arterei carotidei comună stânga, fapt ce a cauzat decesul acestuia.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate solicitând reducerea acesteia, având în vedere atitudinea sinceră a acestuia.
Prin Decizia penală nr. 529 din 19 iulie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, hotărârea recurată în termen legal, reiterându-se motivul formulat în cererea introductivă.
Termenul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Criticile nu sunt fondate.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate.
Referitor la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată instanţele ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de pericolul social sporit al infracţiunii săvârşite, pe fondul consumului de alcool asupra tatălui său şi de persoana acestuia, necunoscut cu antecedente penale având şi o atitudine procesuală sinceră, regretul faţă de fapta săvârşită, cuantum care este în măsură să asigure realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, urmează a se respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.F. împotriva deciziei penale nr. 529 din 19 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 20 mai 2003 la 9 septembrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 4467/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4477/2004. Penal. Art.211 c.p. Recurs → |
---|