ICCJ. Decizia nr. 4588/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4588/2004
Dosar nr. 2605/2004
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 29 ianuarie 2004, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 881/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., au fost respinse cererile inculpaţilor, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor, în art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), b) şi e) C. pen., ca nefondate.
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat inculpatul P.D., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a redus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 27 ianuarie 2003 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. final C. pen., respectiv art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata M.D.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 28 ianuarie 2003, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatei.
În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că prejudiciul a fost acoperit prin restituire.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul P.D. cuţitul, corp delict.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 5.000.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul din analiza coroborată a întregului material probator administrat în cauză a reţinut următoarea situaţie de fapt.
În seara zilei de 1 noiembrie 2002, în jurul orei 19,30, P.D. însoţit de inculpata M.D.E. şi alte două persoane rămase neidentificate până în prezent, au intrat în incinta SC G. SRL.
Magazinul sus-menţionat era compus din două raioane, respectiv raionul de dulciuri şi raionul de mezeluri, astfel că la raionul de dulciuri vânzarea se efectua de partea vătămată, iar la raionul de mezeluri vânzarea se realiza de martora A.D.
Este de precizat că încasările de pe marfa vândută în ziua respectivă erau depozitate la raionul de dulciuri, într-o cutie de carton, amplasată pe un raft al tejghelei. Deoarece tejgheaua raionului de dulciuri avea pe partea din faţă geam, era posibil pentru oricine să vadă cutia cu bani.
Astfel, în vederea aducerii la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, inculpatul P.D. şi M.D.E. s-au deplasat la raionul de dulciuri, de unde au cumpărat mai multe produse pe care le-au achitat, în timp ce celelalte două persoane care le însoţeau s-au deplasat la raionul de mezeluri unde, după îndelungi discuţii cu martora A.D., au plecat fără să cumpere nimic.
Cu privire la acestea, se cuvine precizarea că cele două peroane care făceau parte din grupul infracţional şi care au rămas neidentificate până în prezent, trebuiau să acţioneze în aşa manieră încât să distragă atenţia martorei A.D., pentru ca aceasta să nu poată interveni în stoparea activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi.
Punerea în executare a rezoluţiei infracţionale a fost stopată însă de repetatele intrări/ ieşiri în magazin ale unor clienţi.
La un moment dat, în contextul în care în magazin nu se mai aflau alte persoane în afara grupului infracţional (patru persoane) şi a celor două vânzătoare, cei doi inculpaţi au revenit în faţa raionului de dulciuri.
În atare circumstanţe, inculpatul P.D. şi-a desfăcut geaca arătându-i părţii vătămate C.A. un cuţit, pus într-unul din buzunarele laterale ale gecii şi determinând-o astfel pe aceasta să îl lase să se aplece peste tejgheaua raionului, pentru a sustrage cutia cu bani.
Potrivit materialului probator administrat în cauză, în tot acest timp inculpata M.D.E. a stat lângă inculpat, mascând cu corpul său activitatea de ameninţare şi sustragere de bunuri de către inculpatul P.D.
Celelalte două persoane rămase neidentificate până în prezent, pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale au staţionat la raionul de mezeluri, ţinând-o de vorbă pe martora A.D. şi părăsind magazinul imediat după ieşirea celor doi inculpaţi şi în lipsa achiziţionării vreunui produs alimentar.
Cu toate acestea, potrivit dispoziţiilor martorei A.D., aceasta l-a observat pe inculpatul P.D. care, în timp ce se afla în faţa raionului de dulciuri, îşi tot închidea şi deschidea geaca cu care era îmbrăcat, moment în care a observat în buzunarul gecii un obiect strălucitor, fără a-şi putea da seama ce este.
Apărarea inculpaţilor în sensul că la săvârşirea faptei inculpata M.D.E., nu a avut cunoştinţă că inculpatul P.D. avea un cuţit asupra sa, aceasta fiind mai departe de locul unde se afla concubinul său, a fost respinsă ca nefondată, în raport de declaraţiile părţii vătămate C.A. şi a martorei A.D., din care rezultă că inculpata se afla lângă concubin atunci când acesta a deschis/ închis de mai multe ori geaca cu care era îmbrăcat, arătându-i celeilalte vânzătoare cuţitul pe care îl purta inculpatul P.D. în buzunarul interior al gecii. Tot astfel a fost respinsă şi apărarea inculpatului P.D., în sensul că nu a făcut nici o ameninţare la adresa părţii vătămate C.A., fapta sa fiind încadrată juridic greşit ca tâlhărie în loc de furt calificat, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., având în vedere declaraţiile părţii vătămate C.A. şi martorei A.D., din care rezultă că inculpatul avea asupra sa un cuţit în buzunarul interior al gecii, cu care era îmbrăcat şi arătându-l spre intimidarea părţii vătămate, cu scopul de a-şi uşura operaţiunea de luare a banilor de sub tejghea.
Prin Decizia nr. 275/ A din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M.D.E. şi P.D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a dat relevanţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare al aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului P.D., de a deposeda partea vătămată de o sumă de bani, prin ameninţare cu un cuţit, în timp ce coinculpata M.D.E. a mascat cu corpul său acţiunea de ameninţare şi sustragere, întruneşte atât obiectiv cât şi subiectiv conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie, sub forma autoratului pentru inculpatul P.D. şi sub forma complicităţii la aceeaşi infracţiune, pentru inculpata M.D.E.
A mai reţinut că din probele administrate rezultă vinovăţia ambilor inculpaţi aflaţi în înţelegere în săvârşirea infracţiunii menţionate, aceştia având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind şi acceptând producerea rezultatelor lor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei încadrări juridice date faptelor, precum şi pentru individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
În concret, s-a susţinut că încadrarea juridică dată faptelor este greşită, întrucât inculpatul P.D. a luat banii fără să lovească sau să ameninţe partea vătămată, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) şi g) C. pen. şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, pentru inculpata M.D.E. Pe de altă parte, în raport de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de prejudiciul modic cauzat (de 6 milioane lei), precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepselor.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului, rezultă că cei doi inculpaţi au acţionat după un scenariu prestabilit, în colaborare şi cu alţi doi făptuitori ce rămaşi neidentificaţi, în scopul distragerii atenţiei celei de a doua vânzătoare şi în vederea mascării activităţii infracţionale de deposedare efectivă, exercitată de către inculpatul P.D., prin interpunerea coinculpatei M.D.E., între acesta şi grupul format din făptuitori şi cealaltă vânzătoare. Constrângerea morală exercitată de inculpat asupra părţii vătămate, prin arătarea de mai multe ori a unui obiect ce era sau părea a fi un cuţit, aflat în buzunarul interior al gecii, cu care era îmbrăcat, este de natură să atragă încadrarea juridică de tâlhărie, prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., respectiv complicitate la această infracţiune, iar nu aceea de furt calificat. Atitudinea oscilantă a celor doi inculpaţi pe parcursul procesului penal, precum şi declaraţia notarială dată de partea vătămată în faza de cercetare judecătorească (prin care aceasta încearcă să-şi îndeplinească obligaţiile procesuale, fără a veni în faţa instanţei, omiţând însă să arate dacă inculpatul avea sau nu un cuţit asupra sa), nu sunt de natură să atragă schimbarea încadrării juridice, dată faptelor în urma analizării întregului material probator aflat la dosarul cauzei.
Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa de 7 ani şi 6 luni al pedepsei aplicată inculpatului P.D., este doar cu puţin orientat peste minimul de 7 ani prevăzut de lege, pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, în condiţiile în care este recidivist. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pe inculpata M.D.E., pedeapsa aplicată a fost coborâtă cu 4 ani sub minimul special prevăzut de lege, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., iar o nouă reducere nu se justifică faţă de poziţia procesuală oscilantă a inculpatei şi periculozitatea faptei.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare, care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpaţi, ca nefondate.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurenţii, inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii P.D. şi M.D.E., împotriva deciziei nr. 275/ A din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate ambilor inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive, pentru inculpatul P.D. de la 27 ianuarie 2003 şi pentru M.D.E. de la 28 ianuarie 2003, la zi.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4516/2004. Penal. Art.215 alin.3, 4 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4646/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
