ICCJ. Decizia nr. 468/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 468/2004
Dosar nr. 4852/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 534 din 29 mai 2003, a condamnat pe inculpatul B.E. la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997 a revocat beneficiul graţierii condiţionate pentru pedeapsa de 2 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 779 din 6 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă la 20 iunie 2000, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut starea de arest şi a dedus prevenţia de la 17 octombrie 2002 la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpat 162,69 gr. cannabis şi 2 flacoane cu ketamină.
A luat act că proba nr. 3, a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
La 17 octombrie 2002, lucrătorii I.G.P., Brigada de Combatere a Crimei Organizate Antidrog Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în imobilul situat în Bucureşti, str. Mircea Vulcănescu locuiesc persoane care deţin droguri.
În baza autorizaţiei de percheziţie nr. 1365/P/2002, poliţiştii au efectuat o percheziţie, fiind nevoite să pătrundă prin forţă în apartament, deoarece inculpatul a refuzat să deschidă uşa.
Inculpatul a fost găsit în balconul locuinţei şi s-a constatat că tocmai aruncase mai multe pungi pe fereastră, una din ele oprindu-se în copacul de lângă bloc.
Continuând percheziţia, în apartament au mai fost găsite şi 5 flacoane de ketamină şi o cutie în care se aflau seminţe ce păreau a fi seminţe de cânepă.
Inculpatul a declarat că fragmentele vegetale de cannabis şi flacoanele de ketamină îi aparţin şi că o parte urma să o comercializeze, iar cealaltă să o consume, deoarece este dependent de droguri.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca fiind netemeinică şi nelegală. A cerut desfiinţarea sentinţei şi înlăturarea dispoziţiei de revocare a graţierii pedepsei de 2 ani deoarece, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată sunt săvârşite după împlinirea condiţiei, 3 ani de la data graţierii prevăzută în art. 10 din Legea nr. 137/1997. A mai cerut să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deoarece nu a comercializat droguri, fiind doar consumaţie de droguri, urmând ca pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 să fie suspendată condiţionat.
Prin Decizia nr. 602 din 14 octombrie 2003, secţia I penală de la Curtea de Apel Bucureşti, a admis apelul şi desfiinţând în parte sentinţa a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 137/1997 constatând că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite după expirarea termenului de încercare de 3 ani, prevăzut de legea de graţiere.
Nemulţumit şi de această hotărâre inculpatul, în termenul legal, a atacat-o cu recurs, reiterând motivele de netemeinicie şi nelegalitate din apel.
Recursul este fondat.
Verificând actele şi lucrările de la dosar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat faptele în textele de lege corespunzătoare.
Din probele administrate rezultă că inculpatul a procurat cantitatea de 190 gr. cannabis şi cele 5 flacoane de ketamină şi că a consumat cannabis. Este stabilit pe baza declaraţiilor inculpatului şi a martorului F.R., chiar dacă acesta în instanţă a retractat cele declarate la urmărirea penală, că inculpatul consuma droguri şi că a oferit martorului ţigări cu cannabis pe care le-au fumat împreună.
Acest lucru rezultă şi din actele medicale care au fost avute în vedere la efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.
Astfel, din Raportul medico-legal nr. A.1/12029 din 5 decembrie 2002 rezultă că în urma unei psihotraume la vârsta de 18 ani inculpatul, operator de calculatoare la o societate comercială, a prezentat o simptomatologie depresivă şi a început să consume cannabis şi ketamină.
În anul 1999, inculpatul a fost internat în Spitalul Prof. Al. Obregia în perioada 27 august – 2 septembrie 1999. Acelaşi diagnostic este menţionat şi pe alte câteva bilete de internare din care unul de trimitere la internare în vederea expertizei medicale militare. S-a concluzionat că inculpatul prezenta diagnosticul „tulburare de personalitate de tip polimorf, consumator cannabis".
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în anul 1999 pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat şi graţiată condiţionat.
Deşi condamnat, pentru o infracţiune din culpă, aceasta nu este de natură a evidenţia un pericol social crescut al inculpatului, predispoziţia de a săvârşi fapte penale, cel mult acel accident soldat cu moartea unei persoane putând fi cauza care l-a adus pe inculpat în situaţia de a deveni consumator de droguri şi dependent de ele, aspect care rezultă din expertiza psihiatrică.
Din actele depuse rezultă că la data săvârşirii faptelor inculpatul presta activitatea ca operator calculator la o societate comercială câte 3 ore/zi, fiind retribuit cu 400.000 lei lunar.
Datele general pozitive, sunt de natură a crea convingerea că inculpatul poate fi reeducat şi prevenit de a săvârşi alte infracţiuni, executând o pedeapsă privativă de libertate în cuantum mai redus decât acela stabilit de instanţa de apel.
Nu există, însă, temeiuri, că scopul pedepsei aplicate inculpatului ar putea fi atins fără executarea acesteia, inculpatul aflându-se în situaţia că tocmai prin executarea pedepsei să poată fi tratat şi să scape de dependenţa de droguri.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Decizia va fi casată, iar pedepsele reduse prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., la 2 ani închisoare şi respectiv un an închisoare procedând conform dispozitivului.
În temeiul art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenţia de la 17 octombrie 2002 la 27 ianuarie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva deciziei penale nr. 602 din 14 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 534 din 29 mai 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la individualizarea pedepsei.
Înlătură aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen.
Reţine în favoarea inculpatului circumstanţele prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., pentru infracţiunile comise.
Reduce pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 la 2 ani închisoare.
Reduce pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 la un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 17 octombrie 2002 la 27 ianuarie 2004.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 469/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
