ICCJ. Decizia nr. 463/2004. Penal. Art.197, 202 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 463/2004
Dosar nr. 4537/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 574 din 16 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- R.G.D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.; la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.; la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 20 noiembrie 2002, la zi.
- I.G.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de timp de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen.; la pedeapsa de 3 luni, închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea acestor pedepse în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de timp de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 20 noiembrie 2002, la zi.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., art. 1003 şi art. 1000 alin. (2) C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar, inculpatul minor R.G.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente R.G., la 6 milioane lei daune materiale şi 50 milioane lei daune morale către partea civilă R.A.M.
S-a constatat că prejudiciul cauzat a fost parţial acoperit prin restituirea ceasului şi a bijuteriilor.
Fiecare inculpat a fost obligat la câte un milion lei cheltuieli judiciare statului, inculpatul minor R.G.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 18 noiembrie 2002, inculpaţii R.G.D. şi I.G.A. au lovit-o pe partea vătămată R.A.M. în vârstă de 14 ani şi 8 luni, cauzându-i leziuni care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale şi au întreţinut cu aceasta, împotriva voinţei sale, acte sexuale orale.
Inculpatul minor R.G.D. a deposedat-o prin ameninţare şi violenţă pe partea vătămată de un ceas de mână şi de bijuterii.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, acte medico-legale, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, buletin de analiză serologică, declaraţiile martorilor, procese-verbale de confruntare, procese-verbale de predare a bunurilor sustrase, planşe fotografice, declaraţiile inculpaţilor care au negat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 569 din 25 septembrie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, deducând arestarea preventivă la zi şi dispunând obligarea acestora la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii R.G.D. şi I.G.A., solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor atacate şi achitarea pentru infracţiunile de tâlhărie şi viol de care nu se fac vinovaţi. În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, în sensul reducerii cuantumului acestora.
Temeiul juridic al recursurilor îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursurile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit în mod temeinic vinovăţia inculpaţilor, dând încadrarea juridică justă faptelor săvârşite de aceştia.
Săvârşirea infracţiunii de viol de către cei doi inculpaţi este dovedită prin declaraţiile părţii vătămate R.A.M. care a descris în mod amănunţit modul în care au acţionat făptuitorii şi violenţele la care a fost supusă.
Martorele D.A.S. şi M.A.I. au confirmat întreţinerea raporturilor sexuale orale, iar rezultatele buletinului de analiză şi raportului de constatare tehnico-ştiinţifică au atestat că pata de spermă găsită pe blugii cu care a fost îmbrăcată partea vătămată în ziua săvârşirii infracţiunii provin de la un bărbat secretor de grupa 0, date biologice specifice inculpatului I.G.A.
Dealtfel, inculpaţii au recunoscut iniţial săvârşirea infracţiunii de viol (ulterior, din motive de evitare a răspunderii penale, negând orice participaţie), declaraţiile lor coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.
Şi cu privire la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., Înalta Curte constată că a fost temeinic şi legal reţinută în sarcina inculpatului R.G.D., materialul probator administrat demonstrând pe deplin vinovăţia acestuia în ce priveşte săvârşirea faptei.
Inculpatul R.G.D. a lovit-o în mod repetat pe partea vătămată, a umilit-o, obligând-o să se dezbrace şi, pe fondul temerii şi suferinţei pe care i le-a cauzat, a deposedat-o de ceasul de mână, 3 inele şi o brăţară din argint, fapta de viol fiind săvârşită ulterior acestui moment şi după ce, la rândul său, şi inculpatul I.G.A. a lovit victima.
Bunurile sustrase au fost predate de însuşi inculpatul R.G.D. care a recunoscut lovirea părţii vătămate cu palmele peste faţă şi spate şi împrejurarea că i-a cerut acesteia să-şi dea jos ceasul de la mână.
Examinarea medico-legală a victimei confirmă existenţa a numeroase echimoze pe faţa şi braţele acesteia şi pe coapsa dreaptă şi care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale (raport de expertiză medico-legală nr. A1/12.671 din 10 ianuarie 2003 al Institutului Naţional de Medicină Legală Prof. Mina Minovici" Bucureşti.
Împrejurarea că pe parcursul procesului penal partea vătămată nu şi-a mai menţinut declaraţiile, arătând că nu a fost nici violată şi nici tâlhărită, nu are relevanţă juridică atâta timp cât ansamblul materialului probator demonstrează pe deplin vinovăţia inculpaţilor R.G.D. şi I.G.A., iar victima a făcut dovada labilităţii psihice căpătate chiar urmare actelor de agresiune morală şi fizică la care a fost supusă.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în cauză nu există temeiuri de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, critica formulată prin motivele de recurs fiind nefondată.
Cu privire la modul de individualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicat inculpatului I.G.A. acesta este justificat şi necesar, având în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi scopul coercitiv-educativ al pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen.
Instanţele de judecată au apreciat în mod temeinic atât pericolul social al faptelor săvârşite, cât şi urmările acestora asupra victimei minore, precum şi poziţia procesuală nesinceră a inculpatului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul I.G.A. şi cu privire la critica referitoare la modul de individualizare a pedepselor.
Cât priveşte aceeaşi critică formulată de inculpatul R.G.D., Înalta Curte consideră că este neîntemeiată şi urmează să admită recursul acestuia pentru următoarele motive:
Instanţa de judecată a interpretat în mod greşit criteriile generale de individualizare a pedepsei stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în ceea ce priveşte sancţionarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen.
Limitele pedepsei pentru această infracţiune sunt de la 10 la 20 ani, ceea ce înseamnă că, în cazul inculpatului minor, aplicându-i o pedeapsă de 8 ani închisoare, instanţa s-a orientat spre maximul special al acesteia. Întrucât inculpatul era minor la data faptei şi deci, reprezentarea consecinţelor faptei sale a fost cenzurată de limitele de vârstă şi de educaţie, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 8 ani închisoare este netemeinică şi se impune reducerea cuantumului acesteia la 6 ani închisoare.
În acest mod, criteriile de individualizare şi aplicare a pedepsei pentru infracţiunea de viol devin unitare cu cele avute în vedere pentru celelalte fapte aplicate inculpatului R.G.D. şi care nu tind spre maximul prevăzut de lege, dar şi cu modul de stabilire a pedepsei pentru inculpatul major care a fost sancţionat pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu 10 ani închisoare, minimul special prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să admită recursul declarat de inculpatul R.G.D. şi să caseze hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.
Înlăturând dispoziţiile art. 34 C. pen., pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare urmează a fi descontopită în pedepsele componente de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen., 5 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.
Pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., 109 C. pen., se va reduce la 6 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele se contopesc în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare pe care inculpatul R.G.D. urmează să o execute.
Timpul arestării preventive se va deduce pentru fiecare inculpat de la 20 noiembrie 2002 la 27 ianuarie 2004.
Recurentul inculpat I.G.A. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.G.D. împotriva deciziei penale nr. 569 din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 574 din 16 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente, astfel:
- 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen.
- 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.;
- 5 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2), cu aplicarea art. 99 şi urm., art. 109 C. pen.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului R.G.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 109 C. pen., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepse durata arestării preventive de la 20 noiembrie 2002 până la 27 ianuarie 2004, pentru fiecare inculpat.
Obligă pe inculpatul I.G.A. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 462/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 464/2004. Penal → |
|---|
