ICCJ. Decizia nr. 469/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 469/2004
Dosar nr. 3417/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Iaşi, inculpatul S.S.M. a fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 şi următoarele C. pen., art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 decembrie 2001 la 5 februarie 2002.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 C. civ., inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente S.M. şi S.G. şi cu coinculpatul P.M.A. (condamnat şi el în aceeaşi cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie) la plata despăgubirilor civile în sumă de 6.500.000 lei către partea civilă T.T. şi 3.500.000 lei către partea civilă S.A.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 900.000 lei, în solidar cu părţile responsabile civilmente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 2 octombrie 2001, inculpaţii S.S.M., P.M.A. şi M.V. au hotărât să sustragă lănţişoare din aur de la gâtul persoanelor de sex feminin.
M.V. a smuls lănţişorul de la gâtul părţii vătămate T.T., cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale. Cel care a distras atenţia părţii vătămate alergând, pe lângă aceasta, a fost inculpatul S.S.M.
Bunul sustras prin violenţă a fost valorificat de cei trei inculpaţi împreună, care au împărţit suma de bani obţinută.
La data de 3 octombrie 2001, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi folosind acelaşi mod de operare, inculpaţii au sustras două lanţuri din aur de la gâtul părţii vătămate S.A.. De data aceasta, cel care a smuls bijuteriile a fost inculpatul S.S.M., el şi M.V. alergând în direcţii diferite pentru a distrage atenţia victimei şi celor aflaţi pe stradă, în apropierea acesteia.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, certificatul medico-legal nr. 2879/4 octombrie 2001 al Institutului de medicină legală Iaşi, proces-verbal de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor L.A., B.D., C.I., declaraţiile inculpaţilor.
În cursul urmăririi penale, inculpatul S.S.M. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, pentru ca în faţa instanţei de judecată să nege participarea sa la fapta comisă pe data de 02 octombrie 2001.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 249 din 1 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.S.M., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300.000 lei.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a respins ca nefondat şi apelul declarat de inculpatul P.M.A.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.S.M., solicitând admiterea acestuia şi, în principal, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru fapta din data de 2 octombrie 2001, precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei din 3 octombrie 2001 din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, inculpatul neexercitând acte de violenţă asupra părţii vătămate.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia sau a modificării modului de executare conform dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică legală şi temeinică faptelor comise de acesta.
Participarea inculpatului S.S.M. la sustragerea prin violenţă a lănţişorului din aur de la gâtul părţii vătămate T.T. este dovedită prin declaraţiile acesteia din urmă, ale martorului B.D.C, ale coinculpatului M.V. şi ale inculpatului însuşi care, în faza de urmărire penală, a relatat modul de săvârşire al faptei.
În timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a construit o apărare pro-causa prin martorul C.I., încercând să acrediteze ideea prezenţei sale şi altă localitate în ziua de 2 octombrie 2001. Susţinerile sale au fost corect înlăturate de instanţa de fond ca neveridice, fiind combătute prin probele directe, nemijlocite arătate mai sus.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului S.S.M., condamnarea acestuia fiind dispusă în mod legal şi temeinic, urmare a interpretării corecte a probelor administrate de către instanţa de fond.
Pe baza aceleiaşi interpretări judicioase a probelor, instanţele de judecată au reţinut în sarcina inculpatului S.S.M. şi săvârşirea infracţiunii de tâlhărie din ziua de 3 octombrie 2001 asupra părţii vătămate S.A.
Fapta inculpatului de a smulge lănţişoarele din aur de la gâtul părţii vătămate constituie o acţiune de sustragere prin violenţă, deposedarea victimei de bunurile sale datorându-se unui gest agresiv, care produce teamă şi durere fizică şi în urma căruia bijuteriile sunt rupte.
În aceste împrejurări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că încadrarea juridică dată acestei fapte în infracţiunea de tâlhărie este temeinică şi legală, neexistând dovezi şi argumente de fapt şi de drept pentru schimbarea acesteia în infracţiunea de furt calificat.
Cu privire la critica formulată prin recursul declarat asupra modului de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Pedeapsa aplicată inculpatului minor este just individualizată, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu respectarea scopului sancţiunii penale prevăzute de art. 52 C. pen.
Instanţa de judecată a ţinut cont atât de pericolul social concret al infracţiunii comise, de împrejurările şi urmările actelor materiale săvârşite, precum şi de vârsta inculpatului minor şi de atitudinea procesuală adoptată.
Pedeapsa aplicată este orientată spre minimul special prevăzut de lege, astfel că reducerea cuantumului ei, precum şi suspendarea condiţionată a executării acesteia nu ar fi de natură să asigure reeducarea inculpatului şi reinserţia lui socială, în condiţiile în care acesta nu este cuprins în vreo formă de învăţământ şi nu este nici încadrat în muncă.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.S.M., în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive de la 17 decembrie 2001 la 5 februarie 2002.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S.M. împotriva deciziei penale nr. 249 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 decembrie 2001 la 5 februarie 2002.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 468/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 470/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
