ICCJ. Decizia nr. 467/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.467/2004
Dosar nr. 5280/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 662 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Timiş în baza art. 13 alin. (2) şi (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe inculpatul:
- C.G. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele prevăzute de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 29 august 2002 la zi şi a menţinut măsura arestului preventiv al inculpatului pe o durată de 30 de zile de la pronunţare.
În baza art. 71 pct. 1 din Legea nr. 243/2000, a condamnat pe acelaşi inculpat, la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată executarea pedepsei şi a atras atenţia inculpatului la prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 13 alin. (2) şi (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul:
- T.A. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei ca pedeapsă complementară.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 356 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 14 august 2002 la zi şi a menţinut în continuare arestul preventiv al inculpatului pe timp de 30 de zile de la pronunţare.
În baza art. 71 pct. 1 din Legea nr. 243/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei.
În baza art. 70 pct. 1 din Legea nr. 243/2002, a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată executarea celor 2 pedepse şi a atras atenţia inculpatului la prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a respins ca nejustificate pretenţiile civile, reprezentând daune morale, în cuantum de 1.000.000.000 lei, pentru fiecare din părţile civile minore V.A.L. şi Ţ.A.M.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut, în fapt următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 218 din 24 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 11593/P/2002, inculpaţii au fost condamnaţi pentru infracţiunile reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare, fiecărui inculpat stabilindu-i-se în urma contopirii pedepselor, pedeapsa de executat de 5 ani închisoare, cu interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), în limitele art. 71 C. pen. şi aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata aresturilor la zi, iar inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, criticând soluţia ca nelegală în sensul nesoluţionării fondului cauzei, motivat de faptul că prima instanţă a omis soluţionarea laturii civile a cauzei, în condiţiile în care părţile vătămate erau minore.
Au declarat, de asemenea, apel părţile civile minore V.A.L. şi Ţ.A.M., criticând soluţia ca nelegală sub aspectul nesoluţionării laturii civile a cauzei în ceea ce le priveşte, prin omisiunea instanţei de a le solicita precizarea, cu privire la eventualele pretenţii.
Au declarat apel şi inculpaţii, care au solicitat reindividualizarea pedepselor stabilite de prima instanţă, în sensul aplicării unor pedepse mai mici.
Prin Decizia penală nr. 226/ A din 12 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosar nr. 3663/P/2003, s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiş, menţinându-se măsura arestării preventive a fiecărui inculpat.
Motivarea instanţei de apel în soluţia pronunţată, face referire la neaplicarea prevederilor art. 44 din Legea nr. 687/2001, conform căreia victimele infracţiunii au drepturi să primească asistenţă juridică obligatorie, pentru a putea să-şi exercite drepturile în cadrul procedurilor penale, prevăzute de lege în toate fazele procesului penal şi să-şi susţină cererile şi pretenţiile civile faţă de inculpaţi, cu atât mai mult cu cât, cele două părţi vătămate minore, nu au fost întrebate în cursul procesului despre eventualele pretenţii materiale.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 7249/ P la 25 iunie 2003.
S-a reţinut, în esenţă, că, la începutul lunii aprilie 2002 inculpaţii C.G. şi L.D. au racolat 2 minore în vârstă de 14 ani, respectiv părţile civile V.A.L. şi Ţ.A.M., în scopul traficării acestora pentru practicarea prostituţiei.
La data de 11 aprilie 2002, cele 2 minore au fost transportate de către inculpatul C.G., împreună cu alte 2 persoane, cu autoturismul proprietatea lui L.D., până în apropierea frontierei de stat, unde au fost preluate de către inculpatul T.A., care împreună cu altă persoană, le-au trecut ilegal frontiera din România în Serbia.
Pe teritoriul sârbesc, minorele au fost preluate de către un cetăţean sârb, în urma unei înţelegeri prealabile şi conduse la patronul unui bar dintr-o localitate sârbească.
În barul respectiv, minorele au fost obligate să practice prostituţia timp de aproximativ 4 luni, după care patronul barului a organizat trecerea ilegală a frontierei pentru cele 2 minore, înapoi în România, cu ajutorul unui alt cetăţean sârb.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza declaraţiilor părţilor vătămate, ale martorilor, proceselor-verbale de sesizare, de reconstituire, desfăşurătoare convorbiri telefonice, rapoarte psihologice de constatare tehnico-ştiinţifice a comportamentului simulat, rapoarte medico-legale.
Apelurile declarate de părţile civile Ţ.A.M. şi V.A.L. şi inculpaţii C.G. şi T.A., împotriva sentinţei penale nr. 662 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului Timiş au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Timişoara, care prin Decizia penală nr. 400 din 5 noiembrie 2003, a constatat că în mod corect prima instanţă nu a acordat daune morale părţilor civile, având în vedere conduita acestora şi reprezentarea certă pe care a avut-o fiecare dintre ele că încalcă prevederile legale, prin faptele pe care le-au săvârşit împreună cu inculpaţii, iar referitor la motivul de apel formulat de către inculpaţi, se constată că pedepsele stabilite, de câte 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 13 alin. (2) şi (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sunt exceptate de la aplicarea Legii, privind graţierea unor pedepse nr. 543/2002, avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută pentru această infracţiune este de la 5 la 17 ani închisoare, situaţie în care pedepsele sunt exceptate de la graţiere, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 543/2002, în care se arată că „nu beneficiază de la prevederile prezentei legi cei care au săvârşit infracţiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani".
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri părţile civile Ţ.A.M. şi V.A.L., solicitând acordarea de daune morale, arătând că din cauza inculpaţilor au fost nevoite să repete un an şcolar.
De asemenea, inculpaţii C.G. şi T.A. au formulat, în prezenta cauză, contestaţii la mandatele de executare.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect ambele instanţe au respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de părţile civile, întrucât s-a avut în vedere că acestea au acceptat de bună-voie să plece în străinătate pentru a munci, deşi erau minore, erau la şcoală şi nu aveau nici acordul părinţilor. Mai mult decât atât, au acceptat şi propunerea de a dansa într-un bar, ori prin aceasta s-au expus şi şi-au asumat în mod conştient riscurile ce puteau surveni, iar consecinţele ulterioare ale faptelor lor nu le îndreptăţesc la a solicita instanţelor despăgubiri morale.
În ceea ce-i privesc pe inculpaţii C.G. şi T.A., se constată din adresa Curţii de Apel Timişoara, că faţă de aceştia sub aspectul laturii penale, hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare la 10 noiembrie 2003, iar contestaţiile la executare formulate în prezenta cauză nu pot fi analizate în cadrul recursurilor declarate de părţile civile, acestea urmând a fi promovate de către inculpaţi într-o cale de atac distinctă, prevăzută de legea penală.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de părţile civile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile Ţ.A.M. şi V.A.L., împotriva deciziei penale nr. 400 din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, privind pe intimaţii inculpaţi C.G. şi T.A.
Obligă recurentele să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi, în sumă de câte 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 466/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 468/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
