ICCJ. Decizia nr. 4710/2004. Penal. 211 al.2 c.p. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4710/2004

Dosar nr. 4724/2004

Şedinţa publică din 22 septembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 758 din 2 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.A. la 14 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 4 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 472 din 20 februarie 2002 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti şi în consecinţă a contopit pedeapsa de 14 ani închisoare, cu restul de 498 zile rămas neexecutat, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând, ca în final, inculpatul să execute 14 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat şi inculpatul A.P.I., la 14 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1810 din 16 septembrie 2002 a Judecătoriei Tulcea şi în consecinţă, a contopit pedeapsa de 14 ani cu restul de 668 zile închisoare, aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, sporită cu un an, urmând, ca în final, inculpatul să execute 15 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a condamnat pe inculpata C.I.G., la 8 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.M.R. şi cei trei inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 50 milioane lei despăgubiri către această parte.

Inculpaţii au mai fost obligaţi, în solidar, la 6.396.009 lei plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la 2 iunie 2002, în jurul orei 20,00, în baza unei înţelegeri prealabile premeditate şi cu ajutorul inculpatei C.I., purtând cagule pe faţă şi mănuşi chirurgicale pe mâini, au pătruns în locuinţa părţii vătămate situată în Sos. Colentina şi prin exercitare de violenţe psihice au deposedat-o de bani, bijuterii, un pistol, telefoane mobile în valoare de aproximativ 60.000.000 lei, pe care ulterior le-au împărţit între ei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii, au criticat-o în ce priveşte individualizarea pedepselor, cerând reducerea lor.

Prin Decizia penală nr. 546 din 27 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-au respins apelurile declarate de cei trei inculpaţi, reţinându-se că s-a stabilit corect cuantumul celor 3 pedepse, cu respectarea dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen.

În termen legal, inculpaţii au declarat recurs, criticând hotărârile pronunţate cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, solicitând reducerea lor.

Criticile formulate de inculpaţi vor fi examinate, în raport de prevederile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se a fi nefondate pentru cele ce urmează:

În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond a stabilit pedepse corespunzătoare pericolului social al faptei comise, dar şi al pericolului social concret prezentat de făptuitori.

Astfel, inculpaţii T.A. şi A.P.I., recidivişti, ultimul liberat din detenţie în decembrie 2002, cu ajutorul inculpatei C.I. au pregătit activitatea infracţională din timp, purtând cagule şi mănuşi pentru a nu fi descoperiţi, informându-se asupra condiţiilor de pătrundere şi a topografiei locuinţei părţii vătămate.

Modalitatea de concepere şi executare a activităţii infracţionale, circumstanţele concrete în care aceasta s-a comis (de mai multe persoane, mascate, în locuinţa unei persoane, pe timp de seară) şi care constituie tot atâtea cauze de agravare a răspunderii penale, impuneau o sancţionare fermă a acestora, aşa cum corect au procedat instanţele.

Mai mult, inculpaţii T.A. şi A.P.I. au comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, redată de numeroase condamnări pentru fapte de aceeaşi natură (T.A., în perioada 1993-2002 a fost condamnat la 8 pedepse pentru furt şi tâlhărie, fiind liberat din detenţie la 23 iulie 2002, iar A.P.I. a fost condamnat şi în minorat şi după împlinirea vârstei de 18 ani, din executarea ultimei pedepse de 6 ani închisoare fiind liberat la 27 noiembrie 2002).

La scurt tip după ce au fost liberaţi inculpaţii au comis o altă infracţiune de tâlhărie, calificată în condiţiile cunoscute.

Persistenţa infracţională, gravitatea faptelor comise, pericolul social al făptuitorilor (redat şi de modul în care au gândit şi organizat activitatea infracţională dedusă judecăţii) justifică cuantumul pedepselor aplicate, neexistând motive de reducere a pedepselor, aşa cum au cerut inculpaţii.

Examinând hotărârile atacate şi în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici alte motive care să conducă la casare, aşa încât, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi se vor respinge, ca nefondate, cu obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare statului, în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va computa din pedepsele aplicate inculpaţilor perioadele executate în arest preventiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.A., A.P.I. şi C.I., împotriva deciziei penale nr. 546 din 27 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Deduce din pedeapsă aplicată fiecărui inculpat, timpul arestării preventive de la 27 septembrie 2003 la 22 septembrie 2004, pentru T.A., iar pentru ceilalţi doi inculpaţii de la 28 septembrie 2003 la 22 septembrie 2004.

Obligă pe inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4710/2004. Penal. 211 al.2 c.p. Recurs