ICCJ. Decizia nr. 4729/2004. Penal. Conflict competenţă. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4729/2004

Dosar nr. 3670/2004

Şedinţa publică din 22 septembrie 2004

Asupra conflictului de competenţă de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1081 din 26 aprilie 2004, Judecătoria Timişoara şi-a declinat competenţa de soluţionare a dosarului penal nr. 4682/2004 privind pe inculpatul D.F. în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 30 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

S-a reţinut că, prin plângerea penală înregistrată la această instanţă la data de 5 aprilie 2004, partea vătămată S.C. C.P. SRL Timişoara a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului D.F., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 213 C. pen., constând în aceea că a refuzat să restituie bunurile (mobilier, centrală telefonică, copiator, etc.) ce i-au fost împrumutate.

Prima instanţă de judecată investită a considerat că locul săvârşirii infracţiunii este acela unde s-a consumat refuzul restituirii bunurilor mobile, la sediul punctului de lucru al S.C. E. SRL Bucureşti şi, în conformitate cu prevederile art. 30 lit. a) C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei.

La rândul său, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 30 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 42 C. proc. pen.

S-a considerat că, Judecătoria Timişoara, ca primă instanţă sesizată şi în raza teritorială căreia locuieşte persoana vătămată, este competentă să judece cauza.

S-a creat, astfel, un conflict negativ de competenţă a cărui rezolvare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. proc. pen.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată de:

a) locul unde a fost săvârşită infracţiunea;

b) locul unde a fost prins făptuitorul;

c) locul unde locuieşte făptuitorul;

d) locul unde locuieşte persoana vătămată.

Alin. ultim al acestui text, prevede că prin „locul săvârşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.

Curtea constată că, în raport de aceste dispoziţii, locul săvârşirii infracţiunii poate fi considerat şi sediul SC C.P. SRL Timişoara, parte vătămată, unde s-a produs rezultatul infracţiunii de abuz în serviciu.

În consecinţă, Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea cauzei sub aspectul criteriilor stabilite de art. 30 lit. a) şi d) C. proc. pen., referitoare la locul săvârşirii infracţiunii şi domiciliul părţii vătămate.

De altfel, în cazul în care există mai multe instanţe competente în raport de criteriile arătate în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., competenţa teritorială revine primei instanţe sesizate, aceasta fiind Judecătoria Timişoara.

Pentru aceste considerente, Curtea stabileşte competenţa de judecare a cauzei privind pe inculpatul D.F. de către Judecătoria Timişoara, instanţă căreia i se va înainta dosarul spre soluţionare.

Văzând dispoziţiile art. 42 C. proc. pen., art. 30 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de judecare a cauzei privind pe inculpatul D.F., de către Judecătoria Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4729/2004. Penal. Conflict competenţă. Stabilirea competenţei