ICCJ. Decizia nr. 4834/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4834/2004
Dosar nr. 1770/2004
Şedinţa publică din 28 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 21 noiembrie 2003, Tribunalul Teleorman, secţia penală, a condamnat pe inculpaţii:
G.M. la:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
V.A. la:
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Conform art. 71 C. pen., pe durata executării pedepselor, inculpaţilor le-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate S.N.I.F. Teleorman, Sistem Viişoara a fost recuperat în totalitate.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului suma de câte 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
Prin adresa cu nr. 231 din 13 martie 2003, partea vătămată SNIF – Sistem Viişoara a sesizat Postul de poliţie Plosca cu privire la faptul că, în noaptea de 12 martie 2003, persoane necunoscute au sustras de la Staţia SPM5/CD. 8, situată pe raza comunei Plosca, două platforme R.D.N. în valoare de 43.645.000 lei.
Totodată, prin adresa cu nr. 236 din 14 martie 2003 a S.N.I.F. SA Teleorman, Sistem Viişoara s-a comunicat că staţia SPM.5/CD. 8, de unde s-au sustras cele două platforme R.D.N., este în stare de funcţionare, având contract de irigaţii.
Lucrătorii de poliţie s-au deplasat, împreună cu persoane din conducerea S.N.I.F. SA la Staţia SPM.5/CD. 8, ocazie cu care s-a constatat că din cele 8 platforme R.D.N. au fost sustrase 2 bucăţi.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului, au fost descoperite urme de căruţe care au condus organele de urmărire penală la locuinţa numitului G.A., unde, în urma percheziţiei efectuată, au fost găsite, în grădină, cele două platforme.
Cu prilejul descoperirii celor două platforme, G.A. a declarat că acestea au fost aduse de către fiul său, inculpatul G.M., în noaptea de 12 martie 2003, fără însă a cunoaşte provenienţa acestora.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare au mai fost ridicate o vană ovală DN. 150 şi un IADZ. 6 din fontă, ambele sparte, neputând fi folosite.
Din cercetările efectuate a rezultat că vana DN. 150 împreună cu mai multe obiecte din fier, au fost cumpărate de către inculpaţii G.M. şi V.A. de la numitul S.I. zis „P.".
Întrebat fiind de provenienţa acestor bunuri, S.I. a arătat că a lucrat la fostul I.E.L.I.F. Teleorman, în calitate de conducător auto şi că în anul 1989 a găsit pe câmp o vană de hidrantat, care era spartă şi pe care a dus-o la locuinţa sa.
Ulterior, a precizat S.I., respectiv, în luna martie 2003, această vană a vândut-o inculpaţilor.
În cursul cercetării şi urmăririi penale, inculpaţii G.M. şi V.A. au recunoscut comiterea faptelor imputate, respectiv, că în noaptea de 12 martie 2003 au mers cu căruţa numitului G.A. la sola de cultură Plosca nr. II, de unde au sustras două platforme R.D.N. pe care le-au dus la domiciliul inculpatului G.M.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii G.M. şi V.A., pe care au criticat-o, în principal, cu privire la încadrarea juridică a faptei pe care, o consideră ca fiind cea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., întrucât din adresele emanate de la partea vătămată rezultă că bunurile sustrase sunt anexe ale sistemului de irigaţie şi nu componente, iar în subsidiar, cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, susţinând că în cauză, având în vedere circumstanţele favorabile, reale şi personale, referitoare la persoana lor, se impunea a se dispune suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 93 din 10 februarie 2004 a admis apelurile declarate de inculpaţii G.M. şi V.A., a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza în fond, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina acestora, din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) şi alin. (3) lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen. şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe fiecare inculpat la câte un an închisoare. A înlăturat aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi în baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că, întrucât din adresa nr. 5356/9 din 9 octombrie 2003 S.N.I.F. SA, sucursala Teleorman a comunicat că cele două platforme R.D.N. sunt doar anexe ale sistemului de irigaţie şi nu fac parte din componentele de bază, acestea din urmă fiind ridicate la terminarea campaniei de irigaţii, cum şi faptul că la data săvârşirii faptelor, 13 martie 2003, staţia nu era în stare de funcţionare, în cauză trebuia să se constatate că încadrarea juridică corectă a faptelor era cea prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi g), prevederile art. 209 alin. (3), negăsindu-şi aplicarea.
S-a mai arătat că, având în vedere faptul că inculpaţii nu au antecedente penale, au recunoscut comiterea faptelor, iar prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost recuperat, există suficiente temeiuri că prevederile art. 52 C. pen., pot fi realizate şi fără executarea pedepselor ce se vor aplica, prin privare de libertate, respectiv, prin suspendarea condiţionată a executării acestora.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpaţilor, întrucât din mai multe adrese existente la dosar (5) emanate de la partea vătămată, rezultă că platformele sustrase de inculpaţi fac parte din sistemul de irigaţii, respectiv, că sunt părţi componente ale acestuia, astfel încât, în cauză se impune a se menţine încadrarea juridică a faptelor, aşa cum s-a dispus prin actul de trimitere în judecată şi cum a dispus prima instanţă, deoarece înlăturarea prevederile alin. (3) pe baza adresei care a fost avută în vedere de către instanţa de apel, nu poate fi convingătoare;
- greşita dispunere ca executarea pedepselor aplicate inculpaţilor să fie suspendate condiţionat, având în vedere pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele lor, în cazul în care se va menţine încadrarea juridică dată de instanţa de apel şi pentru imposibilitatea aplicării acestora dacă se va reveni asupra încadrării juridice a faptelor, şi se va menţine hotărârea primei instanţe, deoarece pedepsele prevăzute de lege ce se pot aplica inculpaţilor fiind mai mari de 15 ani închisoare, prevederile art. 81 – art. 82 C. pen., devin inaplicabile;
- omisiunea de a se deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii de o zi şi anume din data de 14 martie 2003.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt confirmată de probele administrate în cauză.
În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor se constată că este contradictorie.
Astfel, în timp ce prima instanţă a avut în vedere conţinutul adreselor 236 din 14 martie 2003 şi 286 din 7 martie 2003 şi nr. 631 din 22 septembrie 2003, din care rezultă că cele două platforme R.D.N. sustrase de inculpaţi sunt părţi componente ale sistemului de irigare, a încadrat faptele comise de aceştia în prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen., instanţa de apel, luând în consideraţie conţinutul adresei nr. 535 din 9 octombrie 2003, a apreciat că datorită faptului că cele două platforme nu fac parte din componentele de bază sunt ridicate la terminarea campaniei de irigaţii şi deci nu sunt părţi componente ale acestui sistem, a încadrat fapta în infracţiunea de furt calificat, fără prevederile art. 209 alin. (3) lit. b) C. pen.
Este de observat că toate adresele în discuţie provin de la partea vătămată şi că, acestea se aflau la dosar în momentul judecării cauzei, atât la instanţa de fond cât şi la cea de apel.
Fără a observa neconcordanţa din conţinutul acestora, instanţele s-au mulţumit să facă referire şi să încadreze faptele în raport cu una sau cealaltă dintre punctele de vedere împărtăşite, fără însă a motiva de ce îmbrăţişează ca fiind real unul sau altul.
Procedând în acest fel, ambele instanţe au pronunţat hotărâri nelegale, deoarece la baza judecării cauzei probele ce au dus la încadrarea juridică a faptei sunt contradictorii şi deci, nu pot contribui la aflarea adevărului.
Prin urmare, era necesar ca în cauză, pentru a se înlătura orice dubii, să se dispună efectuarea unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească cu certitudine dacă cele două platforme ce au format obiectul infracţiunii de furt erau părţi componente ale sistemului de irigaţii cum a hotărât prima instanţă ori că nu făceau parte din componentele de bază ale acestui sistem, cum a decis instanţa de apel.
Efectuarea unei expertize se impunea şi pentru faptul că adresele în discuţie emanând de la o persoană interesată cum este partea vătămată, puteau fi suspicionate de subiectivism, lucru care, de altfel, s-a şi dovedit în final.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, a fi admis, a casa atât hotărârea primei instanţe, cât şi cea pronunţată de instanţa de apel şi a trimite cauza pentru rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Teleorman, pentru a se dispune efectuarea unei expertize tehnice de specialitate prin care să se stabilească fără nici un dubiu dacă cele două platforme sustrase de inculpaţi fac parte ori nu din componentele de bază ale sistemului de irigare, în funcţie de care se va proceda la încadrarea juridică a faptelor.
De asemenea, cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere şi celelalte critici formulate în recursul parchetului şi se vor administra şi alte probe care sunt în măsură să ducă la aflarea adevărului şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Întrucât în cauză nu există culpă procesuală, cheltuielile ocazionate de judecata prezentului recurs, vor fi suportate de stat, iar onorariile de avocat cuvenite pentru apărarea din oficiu a celor doi inculpaţi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 93 din 10 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpaţii G.M. şi V.A.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 223 din 21 noiembrie 2003 a Tribunalului Teleorman.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Teleorman.
Onorariile de avocat, în sumă de câte 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4824/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4881/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
