ICCJ. Decizia nr. 4416/2004. Penal. Art.215 alin.2,3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4416/2004
Dosar nr. 2409/2003
Şedinţa publică din 8 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul A.G.C., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia din data de 11 noiembrie 2001 şi, respectiv, de la 15 februarie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. Arad, la plata sumelor de 3.926.677.330 lei reprezentând c/valoare marfă şi 4.970.385.527 lei penalităţi de întârziere către partea civilă S.C. D.S. S.A. Buzău, precum şi la plata sumelor de 21.867.140 lei reprezentând c/valoare marfă şi 7.653.499 lei dobândă către partea civilă S.C. L. S.A. Lipova.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. A. S.R.L. Arad la plata sumelor de 221.366.640 lei reprezentând c/valoare marfă şi 77.478.324 lei dobândă către partea civilă S.C. L. S.A. Lipova.
S-au constatat acoperite prejudiciile cauzate părţilor civile S.C. Z. S.A. Oradea, S.C. V. S.A. Adjud şi S.C. P.P. S.R.L. Buzău.
A fost menţinut sechestrul asigurator aplicat în cauză asupra unor bunuri aparţinând părţilor responsabile civilmente.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente la 20.000.000 cheltuieli judiciare către stat în care a fost inclusă şi suma de 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Instanţa a reţinut, în fapt, că încă din anul 1990, inculpatul A.G.C. a început să desfăşoare activităţi comerciale, iniţial prin asociaţia familiară A., înfiinţată în baza Decretului Lege nr. 54/1990, transformată ulterior în S.C. A. S.R.L. Arad având ca asociat unic pe mama sa iar el deţinând calitatea de administrator.
În anii următori inculpatul a mai înfiinţat trei societăţi, respectiv S.C. D. S.A. Arad, S.C. A. S.A. Arad şi S.C. C. S.A. Arad, la care a avut calitatea fie de administrator, fie de director general.
Volumul cel mai mare de activităţi comerciale a fost desfăşurat prin S.C. D. S.A. Arad, cu mai multe sucursale în ţară, printre care şi cea din municipiul Buzău, str. Orizontului.
Din anul 1994 inculpatul a intrat în relaţii comerciale cu S.C. D.S. S.A. Buzău, desfăşurate fără incidente până în anul 2000.
Pe baza contractelor încheiate, părţile conveneau ca plata mărfurilor livrate să fie efectuată în numerar, prin ordin de plată, file C.E.C. ori compensare, stabilindu-se regula scadenţei la 30 zile de la ridicarea produselor.
Practic inculpatul utiliza filele C.E.C. ca instrument de plată, acestea fiind semnate până în vara anului 2000 de către martorul P.A., şeful sucursalei S.C. D. S.A. din municipiul Buzău.
Întrucât, urmare unor incidente de plată, sus-numitul martor a refuzat să mai semneze fila C.E.C. fără acoperirea necesară în bancă, inculpatul A.G.C. şi-a asumat această sarcină în relaţia cu S.C. D.S. S.A. Buzău, valorificând mărfurile ridicate de la acest furnizor prin S.C. A. S.R.L. şi S.C. A. S.A. Arad.
Sumele de bani obţinute erau folosite de inculpat pentru amânarea unor obligaţii de plată ale acestor două societăţi comerciale.
Datorită volumului mare de activităţi comerciale şi gestionării defectuoase a fondurilor administrate, inculpatul nu s-a mai aflat în capacitate de plată a sumelor datorate de către societăţile sale.
De urmare, începând cu 17 iulie 2000 S.C. A. S.A. Arad a intrat în interdicţie bancară urmare emiterii unor file C.E.C. fără acoperire, fiindu-i interzis să mai folosească acest instrument de plată pe perioada 14 iulie 2000 – 19 iulie 2001.
Cunoscând această situaţie, inculpatul, pentru a putea achita datoriile acestei societăţi, care era principalul beneficiar al produselor livrate de S.C. D.S. S.A. Buzău, a procedat la emiterea de file C.E.C. în numele S.C. A. S.A. Arad, care, de asemenea, nu avea disponibil în contul bancar şi care, urmare acestui fapt, a intrat în interdicţie bancară cu data de 20 august 2000 până la 15 septembrie 2001.
Cu toate acestea, inculpatul a solicitat cantităţi tot mai mari de produse de la S.C. D.S. S.A. Buzău pentru S.C. D. S.A. Arad, cu scopul de a folosi sumele obţinute din vânzare pentru achitarea datoriilor celorlalte societăţi.
În acest scop inculpatul a recurs şi la procedeul vânzării produselor sub preţul de achiziţie către acei beneficiari care achitau sumele de îndată, la primirea mărfurilor ori în cel mult 30 zile.
S-a reţinut, astfel, că în perioada 1 – 31 august 2000 inculpatul a vândut către S.C. B. S.A. Bucureşti produse cu un preţ inferior celui de achiziţionare de la S.C. D.S. S.A. Buzău între 6 – 15 milioane lei la fiecare livrare, procedând asemănător în relaţiile cu S.C. D.C. S.R.L. Balta Doamnei, S.C. E. S.R.L. Gura Sitei, S.C. V. S.R.L. Filipeştii de Pădure ş.a.
Emiţând filele C.E.C. fără acoperire şi în numele S.C. D. S.A. Arad, inculpatul a determinat declararea şi a acestei societăţi în interdicţie bancară pe perioada 30 septembrie 2000 – 15 ianuarie 2002.
De urmare, S.C. D.S. S.A. Buzău s-a aflat în situaţia de a înregistra un prejudiciu în sumă de 11.073.103.057 lei, reprezentând c/valoarea mărfurilor livrate inculpatului şi neachitate.
Ulterior, prin returnări de mărfuri şi compensări, precum şi prin valorificarea unui gaj asupra unor bunuri mobile ale S.C. D. S.A. Arad, s-a reuşit diminuarea datoriei, rămânând în final un prejudiciu în sumă de 3.928.677.328 lei.
Inculpatul A.G.C. a procedat asemănător şi în relaţiile cu alte societăţi comerciale.
Astfel, în perioada 17 aprilie – 28 octombrie 2000 a achiziţionat apă minerală de la S.C. L. S.A. Lipova, emiţând opt file C.E.C., refuzate la plată pentru lipsă disponibil în contul S.C. D. S.A. Arad şi cauzând un prejudiciu în valoare de 21.867.140 lei.
La data de 17 iulie 2000, inculpatul A.G.C. a emis filă C.E.C. în numele S.C. A. S.A. Arad, în valoare de 44.011.346 lei, către S.C. P.P. S.R.L. Buzău reprezentând parte din c/valoarea unor ambalaje din sticlă, refuzată la plată pentru lipsă disponibil în contul bancar.
Suma a fost achitată în numerar, în trei tranşe, contra chitanţe, în perioada 21 – 28 iulie 2000.
În aceeaşi relaţie comercială inculpatul a mai emis două file C.E.C. în numele S.C. D. S.A. Arad la datele de 8 octombrie 2000 şi 15 ianuarie 2001, pentru sumele de 100.524.488 lei şi, respectiv 243.196.628 lei, deşi această societate se afla în interdicţie bancară încă de la data de 30 septembrie 2000.
Sumele datorate au fost achitate ulterior în numerar, după refuzul bancar pentru lipsă disponibil în cont.
În relaţia cu S.C. Z. S.A. Oradea, de la care a achiziţionat diferite cantităţi de zahăr, inculpatul A.G.C. a emis, în numele S.C. A. S.R.L. Arad, trei file C.E.C. în valoare totală de 585.856.000 lei, în perioada 23 – 29 august 2000, fiind refuzate la plată cu menţiunea "lipsă disponibil, client aflat în interdicţie bancară".
Suma datorată a fost lichidată în perioada septembrie - decembrie 2001, astfel încât prejudiciul a fost recuperat.
Pentru mărfurile achiziţionate de la S.C. V. S.A. Adjud prin intermediul S.C. A. S.A. Arad, inculpatul a emis trei file C.E.C. în numele S.C. A. S.R.L. Arad, dintre care două file C.E.C. au fost onorate din lipsă disponibil în cont, trăgătorul aflându-se în interdicţie bancară.
Prejudiciul, în sumă de 210.085.825 lei a fost recuperat.
Apărarea formulată de inculpat în cauză, în sensul că faptele nu constituie infracţiune, fiind operaţiuni comerciale, a fost înlăturată de instanţă cu argumente susţinute de probaţiune în privinţa situaţiei de fapt şi printr-o analiză exhaustivă a conţinutului măsurii incriminatorii şi a celor aflate în intercondiţionare.
Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, care a solicitat majorarea pedepsei, precum şi de către inculpat, care, susţinând că fapta reţinută are caracterul unui litigiu comercial, a solicitat achitarea.
Prin Decizia penală nr. 225 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul parchetului şi, desfiinţând în parte hotărârea atacată, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost bine reţinută, pe baza sesizărilor societăţilor comerciale păgubite, respectiv S.C. D.S. S.A. Buzău şi S.C. L. S.A. Lipova, notei de constatare a D.C.F. Arad, adresei B.N.R., D.R.A., protocolul şi situaţia livrărilor de produse dintre S.C. D.S. S.A. Buzău şi societăţile inculpatului, filele C.E.C. şi refuzurile de plată, declaraţiile reprezentanţilor societăţilor comerciale păgubite, ale inculpatului şi ale martorilor S.V., D.D.I., A.F., M.V., P.A., B.C., M.A., T.G., G.D., K.I., F.L.
Încadrarea juridică a fost, de asemenea, apreciată ca legală.
Reţinând că inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională de anvergură, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată este insuficientă şi, în consecinţă, a majorat-o, aşa cum s-a arătat, urmare admiterii apelului parchetului.
Împotriva deciziei penale sus-menţionate inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul greşitei condamnări, întrucât faptele reţinute nu realizează conţinutul vreunei infracţiuni, fiind litigii de natură civilă izvorâte din operaţiuni comerciale.
Apărătorul desemnat din oficiu a susţinut recursul conform notelor scrise depuse în precedent de apărătorul ales A.D., invocând oral, în subsidiar, greşita individualizare a pedepsei, apreciată ca excesivă.
Cererea celui din urmă apărător ales al inculpatului, avocat M.I., de amânare a judecării, din motive medicale, nedovedită însă prin vreun înscris, a fost respinsă, cum, de altfel, nu au fost însuşite nici cererile inculpatului de a se dispune xerografierea întregului dosar, după ce acestuia i-au fost acordate nu mai puţin de cinci termene de grefă şi de obligare a conducerii penitenciarului de a-i pune la dispoziţie toată jurisprudenţa penală, civilă şi comercială pentru a-şi exercita drepturile, constatând că acestea se înscriu în tendinţa, manifestă de-a lungul procesului, de tergiversare a judecăţii.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar şi a multiplelor memorii depuse de inculpat, Curtea constată că recursul, motivat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., este, pentru cele ce vor fi arătate în continuare, fondat.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţele de fond şi apel este corectă şi susţinută de un ansamblu probator constituit din înscrisuri comerciale şi bancare necontestate, precum şi din declaraţii ale persoanelor implicate în raporturile comerciale în legătură cu care au fost săvârşite actele materiale reţinute.
În calificarea juridică a faptelor, respectiv determinarea naturii acestora, de simple litigii comerciale izvorâte din nerespectarea clauzelor contractuale sau infracţiuni, instanţa de fond a făcut o pertinentă analiză, în raport de faptele deduse judecăţii, a normei incriminatoare prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
S-a constatat că începând din anul 2000, inculpatul A.G.C., datorită disfuncţiilor în afacerile firmelor sale, şi-a asumat cu bună ştiinţă răspunderea inducerii relei credinţe, a „dalului", cum îl numeşte nu fără temei instanţa, în raporturile comerciale cu partenerii.
Faptul că în anii anteriori acesta s-a comportat cu bună credinţă în afaceri nu scuză şi nici nu justifică conduita ulterioară.
În stabilirea intenţiei prevăzută de legea penală în săvârşirea faptelor deduse judecăţii a fost avut în vedere un complex de acte şi fapte.
Astfel, în relaţiile societăţilor comerciale ale inculpatului, îndeosebi ale S.C. D. S.A. Arad cu S.C. D.S. S.A. Buzău, dacă iniţial, atunci când acestea se desfăşurau normal, filele C.E.C. erau semnate de martorul P.A., ulterior, din momentul apariţiei unor incidente, martorul a refuzat să-şi mai asume această răspundere.
Inculpatul şi-a asumat această sarcină şi consecinţa a fost aceea a emiterii unor file C.E.C. fără acoperire în conturile bancare, creând 39 incidente de plată cu cecuri, care au condus la declararea de interdicţie bancară a S.C. D. S.A. Arad pe perioada 30 septembrie 2000 – 15 ianuarie 2002.
Profitând de faptul că deţinea controlul mai multor societăţi comerciale, la care mama sa numai formal era acţionar, sus-numitul inculpat, după aducerea în interdicţie bancară a uneia dintre societăţi datorită emiterii de file C.E.C. fără acoperire, recurgea la emiterea unor astfel de instrumente de plată, tot fără acoperire, în numele altora dintre societăţile sale, respectiv S.C. D. S.A., S.C. A. S.A. Arad şi S.C. A. S.R.L. Arad, ducându-le pe toate în interdicţie bancară.
Aşa se face că în ordine, au intrat în interdicţie bancară S.C. A. S.A. Arad la data de 14 iulie 2000, S.C. A. S.R.L. Arad la data de 20 august 2000 şi S.C. D. S.A. Arad la data de 30 septembrie 2000.
Semnificativ în stabilirea vinovăţiei inculpatului este şi faptul, reţinut ca atare de instanţe, vânzării mărfurilor sub preţul de achiziţie, ceea ce demonstrează fără echivoc deplina conştiinţă a inculpatului despre imposibilitatea achitării c/valorii facturilor către furnizori, dar şi hotărârea acestuia de a nu-şi onora obligaţiile.
Susţinerile inculpatului potrivit cărora a procedat în acest mod, deoarece avea promis un discount de 8% de la furnizor, nu corespund realităţii.
De altfel, aşa cum rezultă din materialul probator şi recunoscut de către inculpat, acesta a folosit o mare parte din sumele obţinute din valorificarea mărfurilor primite de la societăţile comerciale păgubite pentru achiziţionarea unui teren intravilan în comuna Măgurele, jud. Ilfov (pentru care a achitat suma de 4.650.000.000 lei) şi a mai multor autoturisme şi apartamente.
Pentru îngreunarea acţiunilor de recuperare, de către cei păgubiţi a sumelor ce li se cuveneau, inculpatul, prin intermediul mamei sale, acţionar formal, a cesionat cele trei societăţi comerciale, respectiv S.C. D. S.A. Arad, S.C. A. S.A. Arad şi S.C. A. S.R.L. Arad unor angajaţi, continuând însă faptic să coordoneze activitatea acestora.
Concluzionând, Curtea reţine că faptele inculpatului A.G.C., aşa cum au fost reţinute, realizează conţinutul infracţiunii continuate de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Vinovăţia inculpatului în forma cerută de textul de lege incriminator există, fiind realizată şi cerinţa specială a scopului obţinerii unui folos material, corelativ pagubei pricinuite societăţilor comerciale.
Critica formulată de inculpat cu privire la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute, este, în consecinţă, neîntemeiată.
Recursul inculpatului A.G.C. urmează însă să fie admis pentru cazul de casare referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Aşa cum rezultă din materialul de la dosar, inculpatul, deşi a desfăşurat o activitate infracţională constituită din multiple acte materiale, acesta a luat măsuri pentru recuperarea în mare parte a prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale.
Această conduită ulterioară, alături de constatarea lipsei antecedentelor penale, formează convingerea că funcţiile şi scopul sancţiunii pot fi realizate prin menţinerea pedepsei aplicate de instanţa de fond.
De urmare, admiţând recursul inculpatului, va fi casată Decizia penală a instanţei de apel şi menţinută sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău.
Din pedeapsa aplicată se va scade timpul reţinerii inculpatului din data de 11 noiembrie 2001 şi al arestării preventive de la 15 februarie 2002 la 8 septembrie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul A.G.C. împotriva deciziei penale nr. 225 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 205 din 18 octombrie 2002 a Tribunalului Buzău.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii de la 11 noiembrie 2001 şi arestării preventive a inculpatului de la 15 februarie 2002 la 8 septembrie 2004.
Onorariul în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4369/2004. Penal. Recurs-încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4420/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
