ICCJ. Decizia nr. 4862/2004. Penal. Art.215 alin.2, 4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4862/2004
Dosar nr. 887/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 300 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Timişoara, inculpatul D.V. a fost condamnat la 4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (4), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
S-a reţinut că, în calitate de administrator la SC R.D. SA, la 25 martie 2001, inculpatul a achiziţionat mărfuri în valoare de 126.411.536 lei de la SC L.G.R. SRL Timişoara, pentru plata c/valorii lor a emis opt bilete la ordin şi o filă C.E.C., deşi nu avea disponibil în cont.
Prin Decizia penală nr. 229 din 18 aprilie 2003, Tribunalul Timiş a respins apelul declarat de inculpat.
Împotriva ambelor hotărâri, definitive prin nerecurare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, în baza art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., susţinând că hotărârile sunt contrare legii, întrucât au omis să dispună efectuarea înregistrării hotărârii de condamnare a inculpatului comerciant la Oficiul Registrului Comerţului.
Recursul în anulare nu este fondat.
Potrivit art. 410 alin. (1) partea I-a, art. 71 C. proc. pen., hotărârea definitivă de condamnare, achitare şi încetare a procesului penal, poate fi atacată cu recurs în anulare când este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului.
Prin recursul în anulare declarat nu se critică temeinicia hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză sau încălcări ale legii de natură să influenţeze soluţia procesului, deci soluţia adoptată este corectă şi corespunde prevederilor legale.
Pe de altă parte, pretinsa omisiune de a dispune efectuarea înregistrării hotărârii de condamnare la Oficiul Registrului Comerţului, nu ţine de soluţia adoptată în cauză, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi reformată, pe calea recursului în anulare pentru acest temei, care nu se regăseşte în cazurile de casare prevăzute de art. 410 C. proc. pen.
Instanţele nu au încălcat prevederile art. 343 alin. (3) şi art. 357 alin. (2) C. proc. pen., cum se invocă în menţinerea recursului în anulare, întrucât nedispunerea comunicării hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului nu influenţează asupra justei soluţionări a cauzei, astfel de comunicare neavând legătură cu soluţia adoptată în cauză (condamnarea inculpatului reflectată în cuprinsul dispozitivului hotărârii reglementat de art. 357 C. proc. pen.).
Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 26/1990, republicată privind Registrul Comerţului, înregistrările în registrul comerţului se face (la cererea comerciantului), pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar potrivit art. 7, instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive şi de pe încheierile ce se referă la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege. În aceste încheieri şi hotărâri, instanţele judecătoreşti având obligaţia să dispună efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerţului.
Prin urmare, textele de mai sus, se referă la înmatricularea în Registrul Comerţului a actelor şi faptelor solicitate de comercianţi, iar aceste înregistrări se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau după caz, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, pe care instanţele sunt obligate să le trimită, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive.
Ca atare, prevederile art. 6 şi art. 7 din legea menţionată, se referă la instanţele comerciale şi nu penale.
În cauză, comunicarea la Registrul Comerţului constituie o obligaţie a instanţei de executare (penale, comerciale, etc.) şi rezultă de exemplu din prevederile:
- art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerţului, potrivit căruia, în Registrul Comerţului se vor înregistra printre altele, menţiuni referitoare la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac nedemn de a exercita această profesie.
- art. 11 lit. a) din Legea nr. 290/2004, privind cazierul judiciar, potrivit cărora, înscrierea datelor în cazierul judiciar, prevăzut la art. 9, se fac în baza extraselor de pe hotărârile judecătoreşti penale definitive trimise de instanţele judecătoreşti;
- situaţii similare sunt şi cu privire la aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi electorale, prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., în legătură cu care instanţele de executare comunică hotărârile rămase definitive organelor care ţin o astfel de evidenţă.
Pentru motivele ce preced, urmează a se respinge ca nefondat, recursul în anulare declarat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 300 din 3 februarie 2003 a Judecătoriei Timişoara şi deciziei penale nr. 229 din 18 aprilie 2003 a Tribunalului Timiş, privind pe inculpatul D.V.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4861/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4864/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
