ICCJ. Decizia nr. 4856/2004. Penal. Art.20, 174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4856/2004
Dosar nr. 415/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Examinând recursul de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 223 din 16 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Suceava, inculpatul D.M. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat la 766.603 lei către partea civilă Spitalul Municipal Rădăuţi şi la 2.471.780 lei către partea civilă Spitalul Clinic Nr. 3 Iaşi, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă formulată de partea vătămată.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-a reţinut că, în seara de 31 martie 2001, între familia inculpatului D.M. şi familia părţii vătămate S.F.D. a izbucnit un conflict generat de faptul că D.C., fratele inculpatului a agresat-o pe concubina sa S.M., sora părţii vătămate.
Membrii celor două familii au purtat discuţii contradictorii adresându-şi injurii reciproce.
Ulterior, în jurul orei 23,00, inculpatul şi fratele său au mers la locuinţa părţii vătămate, inculpatul fiind înarmat cu o sapă.
În aceste împrejurări inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu sapa în cap provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 55-60 zile de îngrijiri medicale.
S-a reţinut că partea vătămată a prezentat plăgi tăiate şi fractură cu înfundare parieto-temporală stângă cu lipsă de substanţă osoasă, viaţa fiindu-i pusă în pericol.
Instanţa a mai reţinut că fapta inculpatului constituie infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen.
S-a apreciat că cererea de despăgubiri formulată de partea vătămată la 28 octombrie 2002 este inadmisibilă întrucât în declaraţia datată la 16 septembrie 2002 aceasta a precizat că nu are pretenţii civile de la inculpat.
S-a reţinut că inculpatul datorează spitalelor în care a fost internată partea vătămată cheltuielile efectuate pentru îngrijirea acesteia.
Prin Decizia penală nr. 364 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reţinând că nu este întemeiată susţinerea acestuia că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că nu este fondată solicitarea inculpatului de a se aplica dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la provocare.
Inculpatul a declarat recurs în motivarea căruia a arătat că nelegal instanţa de apel i-a respins cererea de a se efectua o expertiză care să stabilească leziunile suferite de partea vătămată şi numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, dacă viaţa părţii vătămate a fost pusă în primejdie şi dacă a rămas cu o infirmitate.
Tot astfel s-a susţinut că nelegal i s-a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice deşi a depus acte din care rezultă că era bolnav psihic.
Un alt motiv de recurs se referă la greşita încadrare juridică a faptei solicitându-se schimbarea acesteia în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Ultimul motiv de recurs vizează individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare, inculpatul solicitând reducerea acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursul nu este fondat.
Certificatul medico-legal 702/ E din 11 mai 2001 a stabilit cu claritate care au fost leziunile suferite de partea vătămată, numărul de zile de îngrijiri medicale şi faptul că partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă de cca. 15 % conferită de lipsa de substanţă osoasă, precum şi faptul că viaţa părţii vătămate a fost pusă în pericol.
Aşa fiind, întemeiat instanţa a constatat că nu există motive care să justifice efectuarea unei expertize medico-legale.
De asemenea, se constată că întemeiat a fost respinsă cererea de a se efectua o expertiză medico-legală psihiatrică întrucât actele medicale prezentate în apel sunt ulterioare comiterii faptei, atestând starea de sănătate a inculpatului la mai bine de 2 ani de la incidentul cu partea vătămată.
Curtea reţine că nici motivul de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptei nu este întemeiat.
Întrucât inculpatul a lovit partea vătămată în cap, deci într-o regiune vitală, cu sapa, care este un obiect vulnerant apt să producă moartea şi cu o asemenea intensitate încât i-a produs o fractură cu înfundare parieto-temporar stânga, se impune concluzia că acesta a acţionat cel puţin cu intenţia indirectă de a ucide victima.
Cum inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părţii vătămate a acceptat producerea acestui rezultat, în mod corect s-a reţinut că fapta comisă constituie tentativă la infracţiunea de omor.
Aşa fiind, nu poate fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Se reţine, de asemenea, că este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se reţine circumstanţa atenuantă a provocării întrucât din nici una din probele administrate nu rezultă că partea vătămată ar fi avut un comportament provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Este întemeiat şi motivul de recurs vizând greşita individualizare a pedepsei care este corespunzătoare pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările şi de modalitatea în care a fost comisă şi de urmările produse, precum şi elementelor care circumstanţiază persoana inculpatului.
Aşa fiind, se constată că nu există nici un temei care să justifice reducerea pedepsei.
În mod evident faţă de cuantumul pedepsei aplicate, dar şi de maximul prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, art. 81 C. pen., nu poate fi pus în discuţie.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364 din 8 decembrie 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4855/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4858/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
