ICCJ. Decizia nr. 4859/2004. Penal. Art.215 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4859/2004
Dosar nr. 1665/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul P.N.A., Serviciul Anticorupţie Piteşti din 15 octombrie 2003, a fost sesizată Curtea de Apel Piteşti cu soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpatul C.V., fost ofiţer de poliţie la Compartimentul furturi din autovehicule, din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi două infracţiuni de înşelăciune, fapte prevăzute de art. 215 alin. (1) şi art. 254 alin. (1), raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003.
Prin sentinţa penală nr. 21 F din 11 martie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, a hotărât:
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două infracţiuni) şi art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două infracţiuni), în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003 (trei fapte) şi de art. 215 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpatul C.V. la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (denunţător C.E.);
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpat la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (denunţător P.G.G.);
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1), art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, condamnă pe inculpat la 4 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (denunţător M.V.).
În baza art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpat la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., contopeşte pedepsele şi dispune ca inculpatul să execute 4 ani şi 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de 6 luni, în total 5 ani închisoare, în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen. şi 2 aniinterzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 255 alin. (5) C. pen., obligă inculpatul la restituirea sumelor de câte 10.000.000 lei către denunţătorii C.E. şi respectiv M.V.
Constată recuperate prejudiciile cauzate părţilor vătămate M.V. şi N.G.
În baza art. 30 din Legea nr. 78/2000, dispune publicarea, după rămânerea definitivă a hotărârii, într-un ziar de largă circulaţie din judeţul Vâlcea.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 6.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că inculpatul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ofiţer de poliţie la Biroul Judiciar din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, în perioada septembrie 2000 – martie 2001, a pretins întrei cazuri, mai multe sume de bani pentru a nu-i trimite în judecată, sau pentru a nu începe urmărirea penală împotriva unor făptuitori, iar într-un caz a indus în eroare mai multe persoane prezentându-se ca adevărate fapte mincinoase, cauzându-le un prejudiciu.
Astfel, în cauza penală privind pe făptuitorul C.N., care era cercetat pentru sustragerea mai multor roţi de autoturisme, după ce a găsit, la percheziţia efectuată la domiciliul acestuia, roţile sustrase, l-a chemat în luna septembrie 2000 la sediul poliţiei, pe martorul H.M.M., cerându-i să le spună părinţilor făptuitorului să-i aducă suma de 10 milioane lei, pentru a nu le aresta fiul şi a închide definitiv dosarul.
Mama făptuitorului, C.E., a apelat la ginerele şi fiica sa, martorii C.G. şi C.M., întrucât nu dispunea de suma solicitată, astfel că aceştia au mers la poliţie şi în biroul inculpatului, în prezenţa făptuitorului C.N., i-au dat suma cerută. Imediat inculpatul i-a promis făptuitorului să plece liber acasă.
În cauza penală nr. 01260/2000, în care era cercetat numitul P.G.G., inculpatul, într-o zi din lunile noiembrie sau decembrie 2000, i-a cerut făptuitorului suma de 5 milioane lei pentru a nu mai continua cercetările şi a-l scăpa de închisoare. Suma solicitată nu a fost însă remisă inculpatului, întrucât făptuitorul nu a avut posibilitatea să o procure.
În cauza penală nr. 00238/2001, inculpatul a pretins şi primit în luna martie 2001 suma de 10 milioane lei de la numitul M.V., care cumpărase două boxe de radiocasetofon, furate dintr-un autoturism, solicitând această sumă pentru a nu efectua cercetări penale împotriva sa, ca tăinuitor.
În luna octombrie 2000, inculpatul a pretins şi primit de la N.G. şi M.V. câte 16.500.000 lei, pretinzând eronat, că ar reprezenta acoperirea prejudiciului cauzat de fii acestora, cercetaţi într-o cauză penală, pentru furt. În realitate, bunurile sustrase fuseseră restituite în parte, restul prejudiciului fiind acoperit de societăţile de asigurare, astfel că părţile vătămate nu au solicitat a fi despăgubite de către făptuitori. Suma de 33 milioane lei a fost restituită de inculpat în cursul urmăririi penale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza declaraţiilor martorilor, copiilor referatelor de terminarea urmăririi penale în cauzele cercetate iniţial de inculpat, menţiunilor cu privire la numerele de telefon ale inculpatului, identificate în agenda ridicată de la un martor, coroborate cu trei declaraţii ale inculpatului date în cursul urmăririi penale la 18 şi 19 august şi 10 septembrie 2003. Audierea inculpatului a fost posibilă numai după ce Biroul Naţional Interpol l-a localizat la Londra, întrucât din vara anului 2001, când au început cercetările împotriva sa, inculpatul a părăsit ţara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în principal nevinovăţia sa, cerând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare a acestora.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut corect, pe baza unei analize profunde a probelor administrate că inculpatul se face vinovat de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune continuată de înşelăciune.
Încadrarea juridică dată faptelor este corespunzătoare, iar aprecierea gradului de pericol social al faptelor şi făptuitorului s-a făcut în raport de împrejurările concrete în care s-au săvârşit infracţiunile, de persoana inculpatului şi de urmările produse. Motivele de recurs, prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., nu sunt întemeiate, iar alte motive care să determine casarea sentinţei atacate nu există.
Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte, bani sau alte foloase care nu i se cuvin, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a nu face un act contrar acestor îndatoriri, constituie infracţiunea de luare de mită.
Această infracţiune este considerată „de corupţie" potrivit art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 şi se sancţionează mai sever, în baza art. 7, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau urmărire a infracţiunilor.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul C.V. în perioada iulie 1993 – iunie 2001 a fost ofiţer de poliţie la compartimentul furturi auto din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, la biroul judiciar, având atribuţii de efectuarea actelor de cercetare penală în legătură cu infracţiunile privind sustrageri din autovehicule.
În cadrul acestor atribuţii, inculpatul a pretins şi primit sume de bani, care nu i se cuveneau, în scopul de a nu îndeplini acte privitoare la datoriile sale de serviciu, respectiv de a nu propune trimiterea în judecată a unor făptuitori. Totodată, inculpatul a pretins sume de bani de la părinţii unor inculpaţi minori, inducându-i în eroare că sumele de bani reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat prin faptele acestora, deşi acel prejudiciu fusese recuperat pe altă cale, el însuşindu-şi, pe nedrept valorile primite.
Aşa fiind, sentinţa atacată, apărând legală sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a o menţine şi a respinge recursul inculpatului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 21/ F din 11 martie 2004 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4858/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4861/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
