ICCJ. Decizia nr. 4901/2004. Penal. Art.184 alin.2, 4 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4901/2004
Dosar nr. 885/2004
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2410 din 25 noiembrie 2002, Judecătoria Piteşti a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe inculpatul B.E.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
Prin rechizitor, se reţinuse că, la 26 decembrie 1998, în timp ce conducea un autoturism, în regim de taximetrie, inculpatul a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar, de martorul S.D.E. În urma impactului, partea vătămată G.C.B., pasager al taximetrului, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 80 de zile îngrijiri medicale.
Pentru a pronunţa achitarea, instanţa a reţinut că vinovat de producerea accidentului rutier este martorul S.D.E., şi nu inculpatul B.E.
Tribunalul Argeş, prin Decizia penală nr. 89 din 4 martie 2003, admiţând apelurile declarate de procuror şi martorul S.D.E., a desfiinţat sentinţa şi, rejudecând, a condamnat pe inculpatul B.E. la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Totodată, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 6.734.000 lei despăgubiri, către partea civilă Spitalul Judeţean Argeş, precum şi la 5.000.000 lei daune materiale, respectiv 20.000.000 lei daune morale, către partea civilă G.C.B.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia penală nr. 254/ R din 10 iunie 2003, admiţând recursul inculpatului, a casat, în totalitate, Decizia instanţei de apel şi a menţinut sentinţa instanţei de fond.
Procurorul general a declarat recurs în anulare, solicitând casarea deciziei instanţei de recurs şi menţinerea hotărârii instanţei de apel.
Recursul în anulare este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, într-adevăr, soluţiile instanţei de fond şi de recurs sunt greşite.
Pentru a pronunţa aceste soluţii, instanţa de fond şi de recurs au apreciat că starea de pericol în producerea accidentului a fost creată de martorul S.D.E., prin pătrunderea în intersecţie, în mod intempestiv, urmată de neacordarea priorităţii autoturismului condus regulamentar de inculpat.
Această concluzie a celor două instanţe s-a întemeiat, însă, numai pe datele oferite de expertiza criminalistică efectuată în cursul cercetării judecătoreşti, cu ignorarea celorlalte probe administrate în cauză.
Or, expertiza tehnică, efectuată în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declaraţiile martorului ocular S.C. şi ale martorului S.D., impun concluzia că starea de pericol care a generat producerea accidentului este imputabilă inculpatului, aşa cum, corect, a reţinut instanţa de apel.
Astfel, expertiza tehnică efectuată în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu declaraţiile celor doi martori sus-menţionaţi a demonstrat, prin măsurători şi calcule efectuate în raport de poziţia autoturismelor, după impact, precum şi de datele reţinute în procesul-verbal de cercetare a accidentului, de fotografiile operative şi de schiţa locului faptei, că inculpatul a nesocotit prevederile art. 15 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, prin neacordarea priorităţii de trecere, autoturismului condus regulamentar de S.D.E. şi, astfel, a determinat producerea accidentului a cărui victimă a fost partea vătămată G.C.B.
Dar, faptul că versiunea reţinută de instanţa de apel este cea care corespunde adevărului rezultă şi din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului C.A., pasageri în autoturismul condus de inculpat, date în cursul urmăririi penale, care au confirmat că direcţia de deplasare a autoturismului S.O. a fost cea reţinută în raportul de expertiză tehnică, efectuată în cursul urmăririi penale.
„Revenirile" celor doi pasageri din autoturism, la instanţă, asupra declaraţiilor iniţiale date în cursul urmăririi penale, în sensul că autoturismul S.O. s-ar fi deplasat pe o altă traiectorie, respectiv pe Bd. Republicii dinspre Gara Sud, nu sunt justificate, şi sunt infirmate de probele mai sus analizate.
În concluzie, se desprinde concluzia că inculpatul B.E.C. a încălcat prevederile art. 15 din Decretul nr. 328/1966, prin neacordarea priorităţii de trecere autoturismului condus regulamentar de martorul S.D., în sensul că, apreciind, în mod uşuratic, că are timp să efectueze virajul spre stânga, pe Bd. Republicii din capitală, a intrat în coliziune cu acesta şi a vătămat grav integritatea corporală a părţii vătămate.
Pentru aceste considerente, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia instanţei de recurs şi a se menţine Decizia instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 254 din 10 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, privind pe inculpatul B.E.C.
Casează Decizia atacată şi menţine Decizia nr. 89 din 4 martie 2003 a Tribunalului Argeş.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4899/2004. Penal. Plîngere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4902/2004. Penal. D328/1966. Recurs în anulare → |
|---|
