ICCJ. Decizia nr. 4894/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4894/2004
Dosar nr. 4666/2003
Şedinţa publică din 30 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 454 din 8 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), pentru inculpaţii S.B. şi I.P., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) şi din art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul S.A.G., în art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi art. 109 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii minori S.B. şi I.P. la pedepse cu închisoare de câte un an şi 6 luni.
În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.A.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor stabilind termene de încercare de câte 3 ani, pentru inculpaţii minori S.B. şi I.P. şi de 5 ani, pentru inculpatul major S.A.G.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), li s-a dedus prevenţia de la 23 octombrie 2002 la data punerii efective în libertate.
S-a constatat că prejudiciul a fost parţial restituit prin restituire şi s-a dispus obligarea inculpaţilor în solidar, la plata sumei de 180.000 lei către partea civilă P.D.A., inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea de aplicare a măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen.
Instanţa de fond a reţinut că, în noaptea de 22 octombrie 2002, cei 3 inculpaţi aflaţi în sala de aşteptare a Gării Titan, l-au deposedat pe numitul P.D.A. de suma de 180.000 lei şi două pachete de ţigări.
Deşi inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, apreciind că nu se poate reţine existenţa unor violenţe fizice sau psihice săvârşite de inculpaţi asupra părţii vătămate. Simpla temere a părţii vătămate în faţa superiorităţii numerice a inculpaţilor, în lipsa unor ameninţări sau violenţe care să îmbrace forma infracţiunilor prevăzute de art. 193 C. pen. şi respectiv art. 180 C. pen., nu este suficientă pentru a reţine că sustragerea bunurilor s-a realizat în modalitatea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
De altfel, în mod constant partea vătămată a arătat, inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei, că inculpaţii au sustras bunurile şi ţigările din buzunare în timp ce dormea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub 2 aspecte:
- aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptelor, din tâlhărie în furt calificat, a individualizării greşite a pedepselor aplicate şi a neaplicării măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 511/ A din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru următoarele motivele:
1. instanţele au făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză atunci când au schimbat încadrarea juridică a faptelor din tâlhărie în furt calificat, fără a observa că sustragerea bunurilor a avut loc prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra ca urmare a imobilizării de către cei doi inculpaţi, cât şi prin ameninţarea exercitată asupra acesteia, astfel cum rezultă din declaraţiile date în faza de urmărire penală;
2. instanţele au aplicat şi, respectiv, au menţinut pedepse cu suspendarea condiţionată în condiţiile în care inculpaţii au comis fapta pe timp de noapte, în loc public şi au avut o atitudine oscilantă în faţa organelor judiciare, date ce nu justifică clemenţa instanţelor;
3. în mod greşit nu au fost aplicate dispoziţiile art. 116 C. pen., deşi dispoziţiile art. 116 alin. (4) C. pen., permit acest lucru indiferent de cuantumul pedepsei aplicată în cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie; pe de altă parte, inculpaţii nu domiciliază în Bucureşti, sunt fără ocupaţie iar prezenţa lor în această localitate prezintă un pericol grav pentru societatea civilă.
Examinând recursul declarat de parchet prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 17, 14 şi 171 C. proc. pen., Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Încadrarea juridică dată faptei, aceea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., este justificată de declaraţiile date în instanţă de inculpaţi dar, mai ales, de partea vătămată, aceasta arătând că bunurile i-au fost sustrase în timp ce dormea, iar temerea sa a fost generată de numărul inculpaţilor şi de ideea că aceştia l-ar putea lovi, deşi nu au făcut nici un gest în acest sens. Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar în speţă situaţia de fapt stabilită de instanţe a fost consecinţa unei evaluări corecte a ansamblului materialului probator administrat în cauză, astfel că recursul parchetului sub acest aspect este nefondat.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, aceasta corespunde criteriilor generale de individualizare, prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. Inculpaţii sunt la prima încălcare a legii penale, provin din familii organizate care sunt preocupate de comportarea acestora în societate, doi dintre inculpaţi erau minori, iar modalitatea în care a fost săvârşită fapta denotă o periculozitate redusă a acestora, astfel că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, mai ales că inculpaţii au cunoscut rigorile detenţiei pe perioada arestului preventiv timp de 7 luni, fiind în măsură să aprecieze, o dată în plus, clemenţa instanţei.
Cum aplicarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 116 C. pen., este facultativă, instanţele de fond şi apel, luând în considerare modul de săvârşire a faptei şi persoana inculpaţilor, au apreciat în mod corect că nu se impune a le interzice acestora de a se afla în municipiul Bucureşti.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ca nefondat.
Conform prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 511 din 9 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală, privind pe inculpaţii S.A.G., S.B. şi I.P., ca nefondat.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4891/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4897/2004. Penal. Art.278 c.pen. Recurs → |
|---|
