ICCJ. Decizia nr. 4951/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4951/2004

Dosar nr. 4374/2004

Şedinţa publică din 4 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 580 din 29 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul M.G., constatându-se de către instanţa de fond, că cele invocate de revizuient nu se regăsesc între situaţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei soluţii condamnatul a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât a fost condamnat pe nedrept, pe baza unor mărturii ce nu corespund adevărului.

Prin Decizia penală nr. 494/ A din 30 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins apelul declarat de revizuientul condamnat, ca nefondat, hotărâre ce a fost recurată în termen legal, reiterându-se motivele formulate în cererea introductivă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 397 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, prevederile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, instanţelor de judecată nefiindu-le permisă extinderea lor şi la alte cazuri decât cele prevăzute limitativ de lege.

În cauză, motivul susţinut de condamnat nu se încadrează în prevederile legale menţionate, întrucât se invocă apărarea iniţială, privind săvârşirea omorului de către o altă persoană, apărare care a fost verificată în tot cursul procesului penal.

Reiterarea în revizuire a unor apărări cunoscute de instanţele de fond şi recurs nu poate fi considerată drept invocare a unor fapte sau împrejurări noi descoperite după soluţionarea cauzei.

Constatându-se deci că în cauză nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, aşa cum cer dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Recursul condamnatului va fi respins în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient M.G. împotriva deciziei penale nr. 494 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4951/2004. Penal. Revizuire. Recurs