ICCJ. Decizia nr. 5213/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5213/2004

Dosar nr. 4645/2004

Şedinţa publică din 13 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 735 din 27 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea formulată de condamnatul M.C. privind întreruperea executării pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 735 din 27 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Instanţa a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 565/ A din 27 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, apelul declarat de condamnat a fost respins ca nefondat.

Condamnatul a declarat recurs susţinând că se impune întreruperea executării pedepsei pentru a promova acţiune de partaj şi a rezolva problema bunurilor dobândite împreună cu fosta soţie.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 455, raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei se poate dispune o singură dată, pe o durată de maxim 3 luni, când, datorită unor împrejurări speciale, executarea pedepsei ar avea consecinţe grave asupra condamnatului sau familiei acestuia.

În speţă, faptul că cel condamnat intenţionează să rezolve problema partajării bunurilor comune nu constituie o împrejurare specială în înţelesul art. 453 lit. c) C. proc. pen., astfel încât corect s-a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.

Cum nici din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 565/ A din 27 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.

Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5213/2004. Penal. întrerupere executare pedeapsă. Recurs