ICCJ. Decizia nr. 5208/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5208/2004
Dosar nr. 4532/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202 din 18 mai 2004, Tribunalul Bacău, a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul de 441 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 320 din 3 februarie 2000 a Judecătoriei Bacău, rest ce a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată a renunţat la despăgubirile civile solicitate iniţial.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 12 octombrie 2003, inculpatul a consumat băuturi alcoolice împreună cu partea vătămată M.M. şi soţul ei, la domiciliul acestora şi au ascultat muzică la un radiocasetofon. În timpul vizitei, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a cumpăra de la partea vătămată radiocasetofonul, fiind însă refuzat.
În aceeaşi zi, după orele 12,00, soţii M. au mers la numitul F.G., unde au continuat consumul de băuturi alcoolice, iar radiocasetofonul l-au luat cu ei şi l-au lăsat în bucătăria familiei F.
La puţin timp, în curtea acestora a intrat şi inculpatul B.V., care împreună cu ceilalţi a consumat vin.
Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul s-a hotărât să sustragă radiocasetofonul, însă, în momentul când a încercat să părăsească locuinţa, prin grădină, a fost observat de partea vătămată M.M., care a alergat după el, solicitându-i să-i restituie radiocasetofonul, acesta lovind-o cu picioarele.
Ca urmare a loviturilor, partea vătămată a căzut pe ciment.
Având asupra sa bunul sustras, inculpatul a mers la martorul B.I. căruia i-a lăsat radiocasetofonul, fără să-i spună provenienţa acestuia.
Prejudiciul în sumă de 200.000 lei a fost recuperat prin restituire.
În urma loviturilor primite partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 2-4 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa, deoarece el a cumpărat radiocasetofonul de la soţul ei şi nu el i-a aplicat lovituri acesteia.
Prin Decizia penală nr. 214 din 20 iulie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, obligându-l la plata sumei de 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B.V. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi în principal, achitarea lui pentru infracţiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece nu el este autorul faptei, în realitate el a cumpărat radiocasetofonul de la numitul M.G., iar partea vătămată a fost lovită de soţul său în urma unor altercaţii ce a avut loc între ei, pe fondul consumului de alcool.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursul în raport de criticile invocate şi care se înscriu în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., se constată că este nefondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, se reţine că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului conform probelor administrate în cauză şi au aplicat o pedeapsă just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susţinerile inculpatului, în sensul că nu a sustras radiocasetofonul ci l-a cumpărat de la numitul M.G., iar partea vătămată a fost lovită de soţul ei, sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în depoziţiile lor martorii F.G., M.G. şi F.M. au relatat că inculpatul B.V. a sustras radiocasetofonul părţii vătămate M.M., iar pentru păstrarea bunului şi pentru a-şi asigura scăparea a lovit-o pe aceasta " în mod bestial".
Aceste declaraţii se coroborează cu cele ale inculpatului, în care descrie în mod amănunţit modalitatea în care a comis fapta, recunoscându-şi vinovăţia, depoziţia părţii vătămate şi certificatul medico-legal prin care se atestă că aceasta a prezentat la data de 15 octombrie 2003 diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, contuzie toraco-abdominală, leziunile necesitând 2-4 zile îngrijiri medicale şi au fost produse cu mijloace contondente.
Aşadar, revenirea părţii vătămate în faţa instanţei de recurs asupra declaraţiilor pe care le-a dat la urmărirea penală şi cercetării judecătoreşti, susţinând versiunea formulată de inculpat, sunt lipsite de relevanţă şi nu pot fi primite.
În faţa instanţei de fond la data de 8 aprilie 2004, partea vătămată a precizat că îşi menţine declaraţiile date la organele de poliţie recunoscând că a minţit la tribunal, la insistenţele inculpatului care a rugat-o să-l ierte şi să declare la instanţa de judecată că i-a dat de bună voie radiocasetofonul şi că leziunile descrise în certificatul medico-legal şi le-ar fi provocat singură prin cădere, datorită consumului de băuturi alcoolice.
Aşa fiind, faptul că inculpatul B.V. este autorul infracţiunii de tâlhărie comisă asupra părţii vătămate M.M., este pe deplin dovedit, urmând ca cererea lui prin care a solicitat achitarea sa, să fie respinsă ca nefondată.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, instanţele au ţinut seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii ei, dar şi datele ce caracterizează persoana acestuia.
Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, fiind recidivist a avut o atitudine oscilantă pe parcursul desfăşurării procesului penal, în faţa organelor de urmărire penală recunoscând fapta comisă, iar în timpul cercetării judecătoreşti revenind asupra declaraţiilor, susţinând că nu este autorul ei.
În consecinţă, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză se încadrează în limitele legale, prevăzute de textul de lege incriminator, instanţele reţinând în favoarea inculpatului şi circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Cum în cauză nu se constată existenţa unor motive pentru a se proceda la reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmează ca şi această cerere să fie respinsă ca nefondată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul B.V. să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 214 din 20 iulie 2004 a Curţii de Apel Bacău.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5207/2004. Penal. Art.20-174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5210/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
