ICCJ. Decizia nr. 5222/2004. Penal. Plîngere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5222/2004
Dosar nr. 3882/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52 din 28 mai 2004 (intitulată greşit decizie) Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta D.S.C. împotriva rezoluţiei din 9 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 970/P/2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals intelectual, prevăzută de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că faptele reclamate nu sunt de natură penală, atâta timp cât prin emiterea unor încheieri de rectificare a unui certificat de moştenitor şi a unui act de donaţie au fost respectate dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 36/1995, rectificările fiind efectuate la cererea părţilor, cu acordul acestora şi pe baza actelor prezentate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen, petenta D.S.C., solicitând casarea hotărârii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Recursul este întemeiat.
La data de 15 mai 2003, petenta D.S.C. a formulat plângere penală, în baza dispoziţiilor constituţionale, împotriva notarului public M.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, precum şi împotriva numiţilor C.N. şi G.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la fals, uz de fals, violare de domiciliu, tulburare de posesie şi tulburarea folosinţei locuinţei.
În esenţă, petenta a susţinut că notarul public a întocmit corect certificatul de moştenitor nr. 63 din 21 mai 1997 (dosar nr. 80/1997), dar ulterior în contractul de donaţie autentificat sub nr. 903 din 22 mai 1997 şi încheierile de rectificare nr. 3333 din 11 mai 1999 privind certificatul de moştenitor şi nr. 3332 din 11 mai 1999 privind contractul de donaţie, în baza unui raport de expertiză tehnică şi evaluare, a inclus în obiectul acestora şi alte spaţii care nu se aflau în proprietatea părţilor, ci în proprietatea ei exclusivă, prin aceasta fiind prejudiciată de unele bunuri imobile dobândite în anul 1971 printr-un act autentificat de vânzare-cumpărare. S-a mai arătat că beneficiarul acestor spaţii este numitul G.M., autorul instigării la infracţiunea de fals intelectual şi al infracţiunilor de uz de fals, violare de domiciliu, tulburare de posesie şi tulburarea folosinţei locuinţei.
Petenta a anexat plângerii sale titlul său de proprietate, contractele de vânzare-cumpărare nr. 5097/1971 şi nr. 5499/1985, în baza căruia a devenit proprietara apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului din Bucureşti, compus din: vestiar şi casa scării situate la parter, două camere, hol, casa scării, oficiu, baie, bucătărie, situate la etaj, una boxă la subsol, părţile comune ale imobilului, care prin natura lor deservesc pe toţi proprietarii blocului, inclusiv podul casei, precum şi cota indiviză de 34% din suprafaţa de 272 mp a terenului, adică 92 mp, în indiviziune cu restul terenului.
A mai fost depus certificatul de moştenitor nr. 935/1972 al fostului notariat de stat al sectorului 2 Bucureşti, din care rezultă că de pe urma decesului proprietarului iniţial al întregului imobil, A.A., celălalt apartament, nr. 1, situat la parterul imobilului, a revenit soţiei defunctului, A.I. şi că respectivul apartament este format din 2 camere, un vestiar, hol, baie, bucătărie, pivniţă şi cota indiviză de teren, 178 mp, ce face parte din suprafaţa totală a terenului pe care este construit imobilul. S-au anexat şi actele incriminate, din care rezultă următoarele:
Ca urmare a intervenirii decesului numitei A.I., produs la 20 aprilie 1992, notarul M.M. întocmeşte certificatul de moştenitor nr. 63 din 21 mai 1997, prin care stabileşte că masa succesorală se compune, printre altele, din apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului, format din: două camere, un vestiar, oficiu, baie, bucătărie şi pivniţă, împreună cu dreptul de proprietate asupra terenului de 178 m, aferent apartamentului.
La numai o zi, beneficiarul succesiunii, C.N., donează numitului G.M., apartamentul nr. 1 de la parter, dar în contractul de donaţie autentificat sub nr. 903 din 22 mai 1997, de către acelaşi notar public, se menţionează că pe lângă dependinţele apartamentului se înstrăinează şi dreptul de proprietate indiviză asupra părţilor şi dependinţelor comune ale imobilului, care, prin natura şi destinaţia lor, sunt în folosinţa comună a tuturor proprietarilor.
Această ultimă menţiune nu corespunde realităţii şi excede întinderii dreptului de proprietate al donatorului, astfel cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 63/1997 şi certificatul de moştenitor nr. 935/1972, care atestau proprietatea indiviză numai asupra terenului.
Fără să respecte dispoziţiile Legii nr. 36/1995, ale Regulamentului de aplicarea legii şi ale Statutului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, la cererea expresă a numitului G.M. şi cu acordul lui C.N., notarul public M.M. emite două încheieri de rectificare:
- nr. 3332 din 11 mai 1999 prin care menţionează că apartamentul nr. 1 de la parterul imobilului are în componenţa sa şi: camera de serviciu amplasată în podul camerei, boxa amplasată la parter şi curtea interioară de 3,81 mp, prin aceasta rectificând contractul de donaţie nr. 903 din 22 mai 1997;
- nr. 3333 din 11 mai 1999, prin care menţionează că apartamentul ce a format obiectul masei succesorale „are în componenţa sa şi camera de serviciu amplasată în podul comun, boxa amplasată la parter şi o curte interioară în suprafaţă de 3,81 mp", prin aceasta rectificând certificatul de moştenitor nr. 63 din 21 mai 1997.
Trecând peste observaţia că alta trebuia să fie ordinea firească a actelor rectificate şi implicit a numerelor încheierilor de rectificare (iniţial trebuia rectificat certificatul de moştenitor şi apoi actul de donaţie) rezultă cu evidenţă că notarul public a încălcat obligaţiile de serviciu, atestând fapte şi împrejurări nereale.
Potrivit art. 86 din Legea nr. 36/1995 „cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar".
În temeiul art. 87 din aceeaşi lege, erorile materiale cuprinse în încheierea finală, precum şi eventualele omisiuni, se vor putea îndrepta, la cererea moştenitorilor, în baza unei încheieri.
În Regulamentul de aplicarea Legii nr. 36/1995 se explicitează noţiunea de erori materiale, în sensul că ele reprezintă greşeli evidente care rezultă din cuprinsul dosarului succesoral şi nu împietează asupra drepturilor şi calităţilor moştenitorilor.
Or, notarul public, nu s-a aflat decât în prezenţa cererii semnată de moştenitorul C.N., nu a rectificat încheierea finală, ci certificatul de moştenitor şi nu a completat o omisiune vădită din compunerea masei succesorale, întrucât aceasta nu rezultă din cuprinsul dosarului succesoral.
Totodată, este de reţinut că potrivit art. 53 din Legea nr. 36/1995 procedura îndreptării şi completării actelor notariale are un caracter complex şi particular faţă de cea reglementată în art. 281 C. proc. civ., cu privire la hotărârile judecătoreşti.
Ea se poate dispune numai în cazul unor greşeli materiale şi a unor omisiuni vădite, adică a unor elemente importante ale actului notarial, a căror încorporare în cuprinsul actului este rezultatul unor evidente neglijenţe (locul sau data autentificării).
Schimbarea obiectului actului autentificat, nu poate fi îndreptată pe calea încheierii de îndreptare.
Ambele concepte ale încheierilor de rectificare, cel prevăzut de art. 87 şi cel prevăzut de art. 53 din Legea nr. 36/1995 vizează greşeli sau erori materiale, iar nu greşeli de apreciere cu privire la întinderea drepturilor părţilor sau componenţa masei succesorale.
Totodată, notarul public, a încălcat şi normele codului deontologic, care în art. 13 prevăd că „dacă are cea mai mică îndoială cu privire la ceea ce face" acesta trebuie să se abţină, iar în cazul în care actul solicitat este contrar legii, trebuie să refuze întocmirea lui.
Respectarea legalităţii, de către notar, este de natură să înfăptuiască funcţia preventivă a actelor notariale, având în vedere că legea conferă actului notarial forţa probantă şi caracterul unui act de autoritate publică.
Or, în cazul reclamat de petenta D.S.C., notarul public, fără a respecta dispoziţiile mai sus arătate, pe baza unui act nou, respectiv a unui raport de expertiză tehnică şi evaluare, întocmit la cererea numitului G.M., în aprilie 1999 şi prin care se făceau aprecieri juridice: „la întocmirea contractului de donaţie s-au omis din enumerarea încăperilor, camera de serviciu de la pod, boxa de la parter şi curtea interioară"; „dreptul de proprietate indiviză asupra părţilor şi dependinţelor comune ale imobilului s-a înstrăinat printr-un act de vânzare-cumpărare antedat testamentului olograf, proprietarului apartamentului de la etaj, fiind în dezacord cu legislaţia care stabileşte noţiunea de folosinţă comună" întocmeşte cele două încheieri de rectificare la 11 mai 1999, cu privire la două acte emise la 21 mai 1997.
Această expertiză tehnică, invocată de notar, constituie un act executat la cererea lui G.M., pro-cauza, evidenţiind, în plus că solicitantul a efectuat o serie de modificări la apartament, prin închiderea unor goluri şi crearea unei încăperi în suprafaţă de 15 mp, în pivniţă.
Notarul trebuia să sesizeze intenţia solicitantului de a introduce în masa succesorală şi în actul de donaţie a unor bunuri care nu au format obiectul încheierii finale ale dezbaterii succesorale şi să refuze încheierile de rectificare. Chiar din expertiză rezultă că între proprietarii ap. 1 şi 2 există conflicte pe tema spaţiilor anexă.
S-a invocat ca argument coproprietatea forţată asupra părţilor comune, ceea ce nu are nimic comun cu dependinţele sau anexele imobilului.
Se mai constată că şi procurorul, în rezoluţia din 9 iunie 2003 face aprecieri greşite, cu privire la nelegalitatea titlului de proprietate al petentei, contract vânzare-cumpărare nr. 5097/1971, care ar fi încălcat dispoziţiile Legii din 1927 privind încurajarea construirii de locuinţe, arătând că „interpretarea titlului petentei, în sensul proprietăţii exclusive asupra părţilor şi dependinţelor comune ale imobilului, aduce atingere dreptului de proprietate al numitului G.M.
Mai mult se observă că procurorul dispunând disjungerea cauzei şi trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 1 Bucureşti, în vederea efectuării de cercetări faţă de C.N. şi G.M., sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 291, art. 192, art. 220 şi art. 320 C. pen., în considerentele rezoluţiei menţionează că la cercetări urmează a fi avută în vedere şi soluţia dispusă faţă de notarul public, dând astfel îndrumări obligatorii procurorului ierarhic inferior.
Instanţa, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat nimic din cele expuse mai sus, prin sentinţa criticată şi dând dovadă de superficialitate, cu o motivare proprie de o singură frază consideră că au fost respectate dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 36/1995, în sensul că rectificarea a fost efectuată la cererea şi cu acordul părţilor, pe baza actelor prezentate.
Pentru toate considerentele ce preced, în cauză urmează a fi reţinute cazurile de casare, prevăzută de art. 3859 pct. 171 şi 18 C. proc. pen., constând în aceea că instanţa a făcut o aplicare greşită a legii şi o gravă eroare de fapt, motiv pentru care, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea şi rejudecând, va admite plângerea.
În temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., va desfiinţa rezoluţia din 9 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 970/P/2003 şi va trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de notarul public M.M. din Bucureşti, cu respectarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995.
Întrucât procurorul nu a efectuat nici un act premergător, ci a pronunţat soluţia numai din analiza plângerii penale, urmează a fi verificate toate actele aflate în arhiva notarului, anexate actului de donaţie nr. 903 din 22 mai 1997 şi celor două încheieri de rectificare nr. 3332 şi nr. 3333 din 11 mai 1999, se vor lua declaraţii părţilor cu privire la faptele şi împrejurările ce au premers întocmirii actelor, se va efectua o cercetare la faţa locului, pentru a se verifica poziţionarea şi accesul la părţile comune evidenţiindu-se buna sau reaua credinţă a tuturor participanţilor, iar în cazul notarului public, dacă s-a aflat sau nu în eroare, ori a fost indus în eroare cu privire la obiectul cererilor de îndreptare a erorilor materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara D.S.C. împotriva sentinţei penale nr. 52 din 28 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând:
Admite plângerea formulată de petiţionara D.S.C. împotriva rezoluţiei din 9 iunie 2003 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 970/P/2003, privind pe intimata M.M.
Desfiinţează rezoluţia din 9 iunie 2003 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 970/P/2003 şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 36/1995.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5218/2004. Penal. Conttestaţie executare.... | ICCJ. Decizia nr. 5223/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
