ICCJ. Decizia nr. 5243/2004. Penal. Art.254c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5243/2004
Dosar nr. 3974/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 814/P/2002 din 6 februarie 2003, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului B.V.G., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen.
I s-a imputat faptul că, în luna august 2001, în calitate de medic la S.OG Ploieşti, a pretins şi primit de la partea vătămată D.R., suma de 2.000.000 lei, pentru efectuarea unor operaţii chirurgicale, cezariană şi hernie.
La efectuarea operaţiei de cezariană, din neatenţie, inculpatul a trecut incidental un fir de sutură prin peretele colonului, fapt ce a determinat iniţierea unei infecţii, care a necesitat o nouă intervenţie chirurgicală, de urgenţă. Complicaţiile medicale suferite au pus în primejdie viaţa victimei şi au necesitat pentru vindecare, 35-40 zile îngrijiri medicale.
Prin sentinţa penală nr. 123 din 5 martie 2004, Tribunalul Prahova, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., a condamnat pe inculpat, la 9 luni închisoare şi conform art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încetare de 2 ani şi 9 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen.
Instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Totodată, s-a constatat graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedeapsa aplicată şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din această lege.
Acţiunea civilă a fost respinsă ca tardiv formulată.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanţă a reţinut numai infracţiunea de vătămare din culpă, iar privitor la infracţiunea de luare de mită a motivat că ea nu a existat.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, criticând-o pentru greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită.
Prin Decizia penală nr. 255 din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a admis apelul declarat de parchet, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa şi în consecinţă, inculpatul B.V.G. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 din acelaşi cod, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 2.000.000 lei, de la inculpat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Inculpatul a fost obligat să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa condamnarea, instanţa de apel a motivat următoarele:
În mod greşit, prima instanţă a înlăturat depoziţiile martorei S.C., care a participat nemijlocit la înmânarea sumei de bani, către inculpat şi şi-a bazat soluţia pe declaraţia martorei G.L., colega inculpatului, care în depoziţia sa a descris împrejurări pe care le-a aflat indirect, din relatările acestuia.
Din analiza declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorei S.C. dată la urmărirea penală şi la instanţa de judecată, nu se constată nici o contradicţie, aşa cum eronat a considerat prima instanţă.
Inculpatul a declarat recurs, criticând Decizia cât şi sentinţa pentru nelegalitate, deoarece completul de judecată care a soluţionat fondul cauzei a fost în mod greşit compus din doi judecători, în loc de un singur judecător, invocând că inculpatul nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru a se putea justifica o altă componenţă, decât cea a dreptului comun.
Faţă de nelegala constituire a completului de judecată la prima instanţă, s-a solicitat casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3851 alin. ultim teza a II-a C. proc. pen., persoanele care nu au declarat apel, pot declara recurs, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
În cauză, potrivit acestor dispoziţii legale, inculpatul care nu a declarat apel, poate declara recurs numai cu privire la modificarea soluţiei de achitare pentru infracţiunea de luare de mită, nu însă şi împotriva sentinţei pentru nelegala compunere a completului de judecată, la instanţa de fond.
Printr-un motiv subsidiar, inculpatul a criticat Decizia instanţei de apel pentru netemeinicie, susţinând că există dubiu asupra solicitării şi înmânării sumei de 2.000.000 lei, către inculpat, dubiu care profită inculpatului, iar instanţa de apel cu multă uşurinţă a pronunţat o condamnare cu privare de libertate, bazându-se pe probe contradictorii şi indirecte.
Critica este nefondată.
Din verificarea deciziei atacate în raport cu probele administrate, se constată că instanţa de apel a făcut o analiză judicioasă a materialului probator, reţinând corect că nu există contradicţii între depoziţiile martorilor şi că fapta de luare de mită este dovedită, fără dubiu.
Printr-un al doilea motiv subsidiar, inculpatul a criticat Decizia cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată, solicitând a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.
Nici această critică nu poate fi acceptată.
Potrivit art. 81 alin. (2) C. pen., în caz de concurs de infracţiuni, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.
Ori, în cauză, este concurs a două infracţiuni, iar pedeapsa aplicată este mai mare, respectiv 3 ani închisoare, astfel că nu se poate dispune suspendarea condiţionată a executării.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a se respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată, urmează a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.G., împotriva deciziei penale nr. 255 din 14 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5240/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5246/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... → |
|---|
