ICCJ. Decizia nr. 5246/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5246/2004
Dosar nr. 2696/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa penală nr. 1491 din 12 martie 2002, a condamnat pe inculpatul:
- L.P. la un milion lei amendă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 36 alin. (2) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 din acelaşi cod, a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1713 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare, pe care a dispus să o execute alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în total, un an închisoare şi un milion lei amendă.
S-a reţinut că, la 22 iulie 2001, inculpatul a condus autoturismul pe b-dul Poitiers din municipiul Iaşi, deşi avea permisul de conducere anulat din 4 aprilie 2000.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia penală nr. 92 din 23 ianuarie 2003, a respins apelul declarat de inculpat.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală menţionată, a admis recursul declarat de inculpat, a înlăturat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1713 din 4 aprilie 2000 a Judecătoriei Iaşi, şi, în baza art. 1 din Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002, a constatat că această pedeapsă este graţiată, reducând termenul de încercare la 2 ani.
Procurorul general, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 teza I C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, împotriva deciziei instanţei de recurs, pe care o critică pentru nelegalitate sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Recursul în anulare este întemeiat.
Conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, recidiviştii nu beneficiază de dispoziţiile acestui act de clemenţă.
Potrivit art. 37 lit. a) C. pen., există recidivă postcondamnatorie când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.
Rezultă aşadar că starea de recidivă există din momentul comiterii celei de-a doua fapte indiferent de data la care este constatată prin hotărâre judecătorească.
Pe de altă parte exceptarea recidiviştilor de la beneficiul graţierii vizează pe toţi condamnaţii, care au dobândit această calitate până în momentul intrării în vigoare a actului de clemenţă.
În cauză inculpatul L.P. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1713/2000 definitivă prin neapelare la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul 328/1966, iar în temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani, care se împlinea la 15 aprilie 2003.
La 22 iulie 2002, inculpatul a comis o altă infracţiune intenţionată, pentru care a fost condamnat în prezenta cauză şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de un an.
Ca urmare în mod corect instanţa a reţinut dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece inculpatul avea statut de recidivist şi a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată anterior şi executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în cauza de faţă.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de instanţa de apel, însă în mod greşit a fost modificată de Curtea de Apel Iaşi, care a aplicat dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002, dispunând graţierea inculpatului, în condiţiile în care acesta era exceptat de la graţiere.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte constată, că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre nelegală, ce urmează a fi casată şi a se menţine hotărârile instanţelor de fond şi de apel.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva deciziei penale nr. 457 din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul L.P.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi menţine sentinţa penală nr. 1491 din 13 martie 2002 a Judecătoriei Iaşi, confirmată de instanţa de apel, Tribunalul Iaşi, prin Decizia nr. 92 din 23 ianuarie 2003.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5243/2004. Penal. Art.254c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5283/2004. Penal → |
|---|
