ICCJ. Decizia nr. 5283/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5283/2004
Dosar nr. 1652/2004
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 277 din 21 mai 2003, Tribunalul Galaţi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul M.F.I. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000 şi în baza acestui text a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de un an, după executarea pedepsei principale.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 24 ianuarie 2003 la zi, respectiv la 21 mai 2003.
Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu era arestat în altă cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul H.F.V. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1), în referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi în baza acestei încadrări juridice a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 24 ianuarie 2003 la zi, respectiv 21 mai 2003.
Conform art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
Potrivit art. 250 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu era arestat în altă cauză.
În conformitate cu dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 526 grame cannabis (rămasă din cantitatea de 532,86 grame cannabis) găsită asupra inculpatului H.F.V. şi care se află depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P. Galaţi, D.G.C.C.O.A.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata a câte 1.800.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 600.000 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de urmărire penală, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, pe baza analizei întregului material probator administrat în cauză, a reţinut următoarele:
Inculpaţii M.F.I. şi H.F.V. se cunosc de mai mult timp, fiind colegi de serviciu. În cursul lunii august 2002, inculpatul M.F.I. a intrat în posesia unei cantităţi de cannabis, într-o modalitate cel puţin bizară.
Astfel, acesta a declarat că în timp ce se afla la locuinţa sa, a văzut pe fereastră un grup de tineri ce alergau ca şi cum ar fi fost urmăriţi de către cineva, iar a doua zi, a găsit o sacoşă în faţa uşii de la boxă, în care se afla o substanţă vegetală uscată, despre care ulterior şi-a dat seama că este cannabis.
Ulterior, l-a contactat pe inculpatul H.F.V., propunându-i acestuia să-i găsească eventuali cumpărători în căminele studenţeşti din Galaţi, întrucât ştia că acesta din urmă este student, spunându-i că preţul unui kg. de cannabis este între 1000 - 1200 dolari S.U.A.
Inculpatul H.F.V. a acceptat propunerea şi a primit, într-un plic, o mostră de cannabis, iar după câteva ore s-a deplasat la locuinţa inculpatului M.F.I., căruia i-a spus că a găsit un client care doreşte să cumpere întreaga cantitate de cannabis, oferind suma de 800 dolari/kg.
Fiind de acord cu preţul oferit, inculpatul M.F.I. a luat sacoşa cu cannabis şi s-a deplasat la consignaţia aparţinând SC M. SRL Galaţi, din apropierea blocului său unde, în prezenţa martorului I.I. a cântărit sacoşa, constatând că are 520 grame.
Fiind întrebat de către martor ce are în sacoşă, acesta i-a răspuns că sunt plante pentru ceai.
Întorcându-se în locuinţa sa, unde rămăsese inculpatul H.F.V., i-a dat sacoşa cu cannabis, spunându-i ce cantitate conţine.
Inculpatul H.F.V. a părăsit locuinţa martorului M.F.I., s-a deplasat într-un bar din micro 38, unde a şi fost depistat de către organele de poliţie care au găsit asupra sa sacoşa cu cannabis şi care a fost ulterior cântărită la farmacia R., rezultând cantitate de 512 grame.
Ulterior, planta găsită în sacoşă a fost trimisă spre expertizare, prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică stabilindu-se că acesta constituie cannabis, în conţinutul căruia s-a evidenţiat tetrahidrocanabinal, substanţă ce face o parte din categoria drogurilor de mare risc. De asemenea, la cântărire a rezultat o cantitate de 532,86 grame, în urma expertizării rămânând o cantitate de 526 grame.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu procesul verbal de depistare, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor M.A.I., I.I., M.M.C., M.D.G., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Deşi în faza de urmărire penală ambii inculpaţi au recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă mai sus, în faza de cercetare judecătorească, inculpatul M.F.I. a declarat că doar a văzut despre ce plantă este vorba şi că a dorit doar să-şi verifice presupunerea, sens în care a luat legătura cu celălalt inculpat, dar că nu-şi propusese nici un plan în legătură cu ceea ce va face în situaţia în care se confirmă că este vorba de cannabis.
De asemenea, inculpatul H.F.V., a revenit fără nici o justificare asupra declaraţiei dată în faza de urmărire penală, susţinând că inculpatul M.F.I. i-a cerut doar să afle dacă este vorba de cannabis, iar el a acceptat şi a luat de la acesta mai multe mostre pe care le-a consumat, intenţionând să facă acelaşi lucru cu întreaga cantitate primită.
S-a reţinut că aceste noi depoziţii ale inculpaţilor nu sunt justificate de către aceştia în nici un mod, şi nu pot fi luate în considerare atâta timp cât, la luarea primelor declaraţii, când nu avuseseră ocazia şi timpul necesar pentru a putea lua legătura între ei, au recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă mai sus şi cu atât mai mult cu cât noile declaraţii nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
În sprijinul ideii că primele declaraţii ale acestora sunt conforme cu realitatea, este declaraţia martorului M.A.I., care fiind împreună cu inculpatul M.F.I., acesta părea grăbit şi agitat.
De asemenea, se pune întrebarea de ce ar fi recunoscut că inculpaţii au săvârşit asemenea fapte, dacă în realitate erau nevinovaţi, cu atât mai mult cu cât, nici unul dintre ei nu a declarat că ar fi fost supuşi vreunei cercetări abuzive.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că inculpatul M.F.I. a ştiut că deţine în locuinţa sa cannabis şi că l-a oferit celuilalt inculpat pentru a-l valorifica, iar că inculpatul H.F.V. a ştiut că este vorba de cannabis şi a fost de acord să primească această substanţă de la inculpatul M.F.I. cu scopul de a o valorifica către alte persoane.
Deşi la expertiza tehnico-ştiinţifică efectuată în cauză, în conţinutul cannabisului s-a pus în evidenţă tetrahidrocanabinol (ZHC), substanţă ce intră în categoria drogurilor de mare risc, nu există nici o probă care să conducă la concluzia că cei doi inculpaţi aveau cunoştinţă de existenţa acestei substanţe în conţinutul cannabisului, acest lucru neputând fi observat cu ochiul liber.
De altfel, până la sosirea raportului de expertiză care a menţionat prezenţa THC-ului, urmărirea penală fusese începută doar pentru infracţiunea prevăzută la alineatul 1 al art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Deşi ulterior, li s-a adus la cunoştinţă inculpaţilor acest aspect, nu s-a stabilit prin nici un mijloc de probă că aceştia au cunoscut prezenţa acestei substanţe în cannabis.
Cum dubiul profită inculpatului, iar potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (2) C. pen., nu poate fi avută în vedere ca circumstanţă agravantă, o împrejurare pe care inculpatul nu a cunoscut-o, în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, în sensul înlăturării din încadrarea juridică, astfel cum a fost stabilită prin rechizitoriu, a alineatului 2 al art. 2 din Legea nr. 143/2000.
Întrucât inculpatul H.F.V. a indicat organelor de urmărire penală cine este persoana care i-a dat cannabisul, ajutând în acest fel la descoperirea participanţilor, în încadrarea juridică a faptei săvârşite de acestea, vor fi reţinute şi dispoziţiile art. 16 din aceeaşi lege care prevăd reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.
Un aspect ce a iscat controverse a fost lipsa procesului-verbal de sigilare a pungii cu cannabis care, coroborată cu diferenţele de greutate rezultate în urma cântăririlor de către inculpaţi, apoi de către organele de urmărire penală şi, în final de către Laboratorul de analize fizico-chimice droguri), au determinat pe apărătorii inculpaţilor să solicite restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale sau achitarea acestora, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
S-a reţinut că nici una dintre aceste cereri nu este fondată, întrucât vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită cu probele administrate în cauză, iar sigilarea pungii cu cannabis este dovedită, acest aspect fiind menţionat atât în ordonanţa de efectuare a expertizei cât şi în procesul verbal de predare-primire, ambele conţinând precizarea că a fost aplicat sigiliul tip MI cu nr. 31038.
Lipsa încheierii procesului verbal de sigilare, deşi constituie o omisiune a organelor de urmărire penală, nu reprezintă un motiv care să justifice restituirea cauzei la parchet şi nici achitarea inculpaţilor, iar diferenţa dintre cantităţile indicate în urma celor trei cântăriri, ar putea fi datorate faptului că au fost folosite diferite aparate de cântărire, fiecare dintre acestea având o precizie mai mare sau mai mică.
Având în vedere că la Laboratorul de analize fizico-chimice droguri s-a stabilit cantitatea de substanţă atât în grame, cât şi în miligrame, şi întrucât astfel de laboratoare sunt date cu aparate de măsurat performante, instanţa a luat în considerare greutatea stabilită de către acest laborator.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpaţii M.F.I. şi H.F.V.
În apelul său, parchetul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate sub mai multe aspecte şi anume:
Printr-un prim motiv de apel s-a susţinut că, în mod greşit instanţa de judecată a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 pentru inculpaţii M.F.I. şi H.F.V., susţinând astfel că, încadrarea juridică dată prin rechizitoriu este cea corectă.
Conform art. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 143/2000 constituie droguri plantele şi substanţele stupefiante şi psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe înscrise în tabelele nr. I-III.
Că în tabelul nr. III se regăseşte la poziţia 13 cannabisul, ca drog de risc, iar în tabelul nr. I al drogurilor de mare risc, figurează la poziţia 49, tetrahidrocanabinolul.
Cannabisul şi tetrahidrocanabinolul sunt droguri distincte legale, ale căror proprietăţi psihotrope, de intensităţi diferite, au dus inclusiv la diferenţieri din punct de vedere al tratamentului sancţionator penal.
În aceste condiţii, având în vedere definiţia legală a noţiunii de drog, este evident că încadrarea juridică a faptei comise de inculpaţi este cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
S-a mai susţinut prin alt motiv de apel că sentinţa penală este şi netemeinică sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor H.F.V. şi M.F.I.
Potrivit art. 81 C. pen., instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 3 ani;
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni;
- se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
S-a apreciat că în cauză nu este întrunită cea de a treia condiţie cumulativă în sensul că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia dacă se are în vedere:
- natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii reţinute în sarcina lor;
- modalitatea concretă de comitere: în sensul că din luna august 2002 până în luna ianuarie 2003, inculpatul M.F.I. a deţinut la locuinţa sa cantitatea de 520 grame cannabis T.H.C. Această cantitate i-a dat-o apoi inculpatului H.F.V. în scopul de a o valorifica;
- cantitatea de cannabis deţinută pentru valorificare este foarte mare 520 grame;
- amploarea deosebită pe care aceste fapte au luat-o în rândul comunităţii.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale nr. 277 din 21 mai 2003 a Tribunalului Galaţi, iar în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaţilor H.F.V. şi M.F.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 la pedeapsa închisorii cu privare de libertate.
În apelurile lor, inculpaţii M.F.I. şi H.F.V. personal şi prin apărători, au solicitat în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar în subsidiar, restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, în temeiul art. 333 C. proc. pen.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 13 A din 16 ianuarie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, precum şi de către inculpaţii M.F.I. şi H.F.V. împotriva sentinţei penale nr. 277 din 21 mai 2003 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, au declarat recurs, parchetul şi cei doi inculpaţi.
Atât parchetul, precum şi cei doi inculpaţi, au reluat criticile aduse prin apelurile formulate.
Recursurile sunt nefondate.
Examinându-se actele şi probatoriul administrat atât la urmărirea penală, precum şi pe timpul cercetării judecătoreşti în raport de criticile aduse de parchet şi cei doi inculpaţi, dar şi din oficiu, se constată că au fost evaluate corect, aşa încât situaţia de fapt reţinută este corespunzătoare activităţii infracţionale efectiv desfăşurată de făptuitori.
În consecinţă, neobservându-se nici un fel de omisiuni sau interpretări eronate a probelor, se va menţine situaţia de fapt stabilită de ambele instanţe.
Se mai reţine că şi încadrarea juridică dată de către instanţe este cea corectă şi legală fiind corespunzătoare situaţiei de fapt din cauză.
Individualizarea pedepselor atât sub aspectul cuantumului, precum şi al modalităţilor de executare dispuse, se apreciază de asemenea ca fiind în limitele legale şi bine diferenţiată de la inculpat la inculpat, iar suspendarea condiţionată a executării sancţiunilor penale aplicate, se justifică şi în fapt şi în drept.
În consecinţă şi sub acest aspect criticile aduse, nu pot fi primite.
În acest context, se constată că şi dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 au fost aplicate pe deplin justificat faţă de inculpatul H.F.V., ca circumstanţă atenuantă de diminuare a pedepsei.
Apoi, aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., nu înseamnă decât o verificare în plus pe durata termenului de încercare, a conduitei în societate a inculpatului, astfel după cum o prevăd articolele 81 şi art. 82 C. pen. şi care comportare, dacă nu va fi cea legală, atrage în mod obligatoriu revocarea acestei măsuri şi executarea, în regim de detenţie a pedepsei aplicate.
Ca atare, aplicarea art. 81 C. pen., va fi menţinută.
Pentru toate aceste considerente, atât recursul parchetului, precum şi cele ale celor doi inculpaţi şi după verificarea din oficiu a hotărârii atacate, se vor respinge, ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpaţii H.F.V. şi M.F.I., împotriva deciziei penale nr. 13/ A din 16 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
DEFINITIVĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5246/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 5333/2004. Penal. Art. 197 c.pen. Recurs → |
|---|
